CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Thursday, January 21, 2010

A fi robul lui Adonai

Dacă robul va zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod”, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. Exodul 21:5-6

Ceea ce mi se pare ciudat este că Adonai nu a cerut ca un rob să fie cunoscut că e rob după o mână însemnată, sau după o emblemă arsă pe trup, sau după o verigă în nas sau în buză, ci după o ureche străpunsă, găurită cu o sulă.

Adonai nu are nevoie de mâinile tale, adică de ceea ce poți să faci; Adonai nu are nevoie de un semn în firea ta; nu are nevoie de gura ta, de cât de bine poți să vorbești, nu. Adonai vrea urechea ta, pentru că dacă are ascultarea ta, atunci te are pe tine.

Dacă are urechea ta, mâinile tale vor lucra potrivit cu încredințarea venită în urma ascultării, firea ta va fi supusă, gura ta va vorbi din prisosul inimii tale care crede în urma a ceea ce a auzit.

În Isaia 50:5 este scris despre Robul Domnului, adică Yeshua ”Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.” Noi suntem chemați să ne facem asemenea Lui (Romani 8:29) și ceea ce caracterizează un rob bun este o ureche dispusă să asculte de ceea ce îi cere Stăpânul.

Omul care devenea rob, slujea 6 ani din silă, iar apoi i se dădea posibilitatea să fie liber, fără stăpân. Dar dacă robul spunea ”Eu iubesc pe stăpânul meu” atunci ca și semn al dragostei sale, urechea lui era străpunsă pe viață.

Poate o vreme slujești lui Adonai din ”obligație” dar la un moment dat vei fi pus în fața unei alegeri. Ori te hotărăști că ești liber, fără Stăpân (ceea ce este o iluzie: ori ești rob al păcatului ori rob al neprihănirii), ori te hotărăști că Îl iubești pe Stăpânul tău și ești gata să îi dai ascultarea ta pe viață.

Statutul meu de rob nu se schimbă fie că accept acest lucru sau nu ... dar cui slujesc se poate schimba. Dacă până acum ai fost robul poftelor și al întunericului, schimbă stăpânul.

Este scris în Deuteronom 23:15-16 ”Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit. Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetăţile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asupreşti. Adonai nu te va da înapoi în mâinile celui rău. Dacă vrei să fugi de pofte (2 Timotei 2:22), dacă vrei să fugi de un păcat, dacă vrei să fugi de frică, de disperare, de depresie, de ură și neiertare, fugi la Adonai. Cere-i să te ierte în Numele Jertfei lui Yeshua și rămâi la El. Nu mai încerca să fugi și fii liniștit că El nu te va da în mâinile vrăjmașului tău, căci este scris ”nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.” (Psalmul 31:8)


Bat Melech בת מלך

Cristina

No comments:

Post a Comment