Recunoscătoare

De Motzei Shabat (Seara de sâmbătă, după ce Shabatul s-a încheiat) am trăit o experienţă cel puţin haioasă, măcar că până ieri, o vedeam tragică. Locuiesc într-un apartament închiriat, împreună cu Ioana, prietena mea cea mai bună şi sora mea "de suferinţă". În jurul orei 9 PM, prizele noastre s-au hotărât să facă un scurtciruit, cu tot pachetul de fum şi scântei. Am chemat-o repede pe Ioana, care liniştită ca de obicei, s-a urcat pe un scaun şi a început să deşurubeze duliile din panou. Binenţeles că scânteile nu încetau în timp ce ea învârtea, iar eu (la 2 m în spatele ei) o încurajam "n-ai frică Ioana, desfă-le". Am început să râd când m-am auzit. Să mă pictez într-o lumină mai bună, de când m-am mutat de-acasă de la ai mei (de aproximativ 5 ani) a trebuit să învăţ să fac lucruri care nu am crezut că voi ajunge vreodată să le fac, de la a desfunda ţevi până la izolare cu silicon, dar de curent mi-e frică. Aşa că Ioana deşuruba duliile, iar eu schimbam liţa din ele, ghidată prin telefon de Samuel Goia, căruia îi mulţumesc pentru răbdare.
Binenţeles că după aproape 2 ore de schimbat liţa şi înşurubat şi deşurubat de dulii, nu am rezolvat nimic şi am rămas şi fără căldură, pentru că centrala depinde de priză.
Duminică dimineaţa, am mers la biserică, unde după ce ne-am spus păţania, toţi au încercat să ne ajute cum au ştiut mai bine şi deşi era puţin probabil să găsim un electrician disponibil duminica, Baruch HaShem, s-a rezolvat totul. (Mulţumesc Corneliu!)
Poate mai mult decât am fost impresionată de faptul că Adonai e în control, sau că toate lucrurile lucrează împreună spre binele meu, am fost impresionată de sprijinul fraţilor şi surorilor mele. Merg la o Biserică de Ortodocşi născuţi din nou şi deşi oamenii nu sunt mulţi, au o viziune pentru o întreagă naţiune şi pentru generaţiile viitoare. Sunt oameni simplii, dispuşi să accepte pe oricine Îl caută pe Adonai, oameni care nu sunt speriaţi de diferenţele de opinii, ci iau mai degrabă în calcul lucrurile care îi unesc şi nu cele care îi despart. Tocmai de aceea pot să mă accepte pe mine, care în multe lucruri nu sunt ca şi ei, dar apreciază ceea ce cred şi mă susţin. Nu doar atât, dar i-am văzut ieri că "s-au dat peste cap" să ne ajute şi să ne încurajeze. Noi eram unghia care durea tot trupul şi i-am văzut pe toţi că le pasă. Aşa că postarea de azi este să le mulţumesc lor, oamenilor faini, ortodocşilor născuţi din nou de la "Calea Credinţei" care sunt caracterizaţi mai presus de orice de dragostea de fraţi şi unitate.
Cu recunoştiinţă,

Bat Melech בת מלך
Cristina