Marginile pământului

Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. - Yeshayahu/ Isaia 40:28

Legată de Yeshua cu funii de dragoste ce nu se rup. Așa mă văd de când m-am născut a doua oară. Așa am umblat prin hârtoape care am crezut că au să mă doboare cu totul… doar că în fața mea era El și trebuiau să-L doboare pe El înainte să ajungă la mine, așa că nu m-au doborât pentru că mereu mi-a fost scut Cel de neînvins. Am umblat pe drumuri pe care nici nu vedeam să pun un pas în fața altuia darămite să-L văd pe El …dar m-am ținut cu amândouă mâinile de funia ce mă lega de El și am mers cu ochii închiși pentru că știam că la celălalt capăt de funie e El. Nu m-am oprit decât să respir și să mă ridic atunci când de împiedicată ce eram mai cădeam. Nu m-am oprit niciodată până când am început să mă simt că mă transform în nisip și că funia mea nu mai avea ce să țină pentru că mi s-a strecurat nisipul din strânsoarea ei. M-am oprit în față la un zid ca nici un altul de până acum. Zidul ăsta îmi vorbea din mine și întruna îmi spunea ”până aici te întinzi, până aici ți-e drumul. Asta e limita ta. Găsește o altă cale, verifică-ți urmele și vezi pe unde să te întorci, dar mai departe de zidul ăsta nu ai cum să treci. Atâta ești tu. Ți-ai atins granițele.”
Știam pe unde am fost, știam că nu mai aveam de gând să îmi caut urmele, așa că stăteam așa mută și nemișcată în fața propriilor mele limite.
De o săptămână locuiesc singură și nu mă prea pot obișnui, asta ca un plus la toate stările mele. De o săptămână nu am dormit decât în reprize, dar aseară pentru prima dată am adormit liniștită și m-am trezit mai odihnită ca niciodată. După mult timp am început să-mi simt din nou funia. I-am spus lui Adonai ”ok, m-am liniștit… now what?” L-am auzit că îmi spune doar ”Eu am făcut marginile pământului”.
Sincer câteodată nu prea știu ce vrea să spună… dar mi-am zis că mai bine îmi pun inima să înțeleg pentru că mintea mea nu mă ajută.
Am înțeles că aș avea toate motivele să disper dacă aș urma un dumnezeu limitat de timp, de spațiu sau de neputința și nisipul meu. Aș avea toate motivele să disper dacă aș fi evoluat din maimuță, dar Adonai Melech HaOlam m-a creat din pământ și a suflat parte din El în mine și doar El știe marginile pământului meu pentru că El le-a făcut. Doar El are dreptul să stea în fața mea și să-mi spună ”până aici ești tu, doar atâta te-am făcut”. Eu pot totul în Yeshua care mă întărește, pot să mă fac nisip pentru că dacă El mă întărește prin iarăși formă. Nimic nu poate sta înaintea mea și să-mi spună ”pe aici nu se trece” pentru că Yeshua e Calea mea. Prin orice aș trece El e Calea. Nu mă pot pierde pentru că eu am fost ascunsă cu Yeshua în Adonai (Coloseni 3:3). El e Viața. Nimic nu mă poate omorî dacă El vrea să trăiesc. El e Adevărul, nimic nu mă poate minți prea mult timp. El e Calea… nu am cum să mă opresc. El mi-a făcut marginile pământului. Și dacă am trăit cu impresia că lasă peste mine mai mult decât pot să duc, nici o problemă mi-am venit în fire. Știu că El cunoaște marginile pământului meu. Aș avea motive să disper dacă lucrurile ar depinde de limitările mele, dar eu sunt ascunsă în El și chiar dacă sunt șanse maxime ca eu să mă sfârșesc, El n-are cum.
M-am temut că mi s-a împrăștiat nisipul atât de tare că nu mai există șanse să mă culeagă, dar am citit azi un verset din Mishlei (Proverbe) 30:4 și mi-am schimbat perspectiva:
”Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el, şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?” –
Da. Știu. Numele Lui este Adonai și Numele Fiului Său este Yeshua și dacă El poate să țină vântul în mâna Lui de parcă ar avea formă și dacă poate să poarte așa haină prin care să nu I se scurgă apele, dacă poate să țină în mână lucruri care prin însăși natura lor se scurg, atunci știu cu toată inima mea că poate să țină tot nisipul meu în mâna Lui.
Eu îl urmez pe puternicul lui Yaakov, pe Sfântul lui Israel, pe Cel ce lasă urme de pași vrednice de urmat. După un Dumnezeu infinit m-am apucat să umblu. Pe o Cale care se face drum prin orice circumstanțe. Urmez un Dumnezeu care poate să mă țină chiar dacă eu m-aș scurge. Mâna care mă ține e mai puternică decât mâna care încearcă să mă doboare. Cum să nu prind formă când Îl văd? Cum să nu mă bucur când aud glasul Prea Iubitului meu? Cum să mă opresc în fața limitelor mele? Să vină Cel ce m-a făcut și să-mi spună că nu pot mai mult de atât și doar atunci mă mai opresc!

Bat Melech בת מלך
Cristina