Știu

Întotdeauna am știut că Adonai iubește oamenii. Întotdeauna am știut că El este milostiv și bun și drept. Nu știu de ce și cum, dar întotdeauna am știut. Poate e din cauză că am auzit spunându-se aceste lucruri de nenumărate ori, așa că am ajuns să fiu sigură că e așa, chiar dacă ce vedeam în jurul meu punea la îndoială acest lucru. Știam cum trebuie să fie Adonai și de fiecare dată când se întâmpla ceva care încerca presupusa mea credință, cădeam grămadă, fără ca să știu ce să mai cred. Veneam cu replici de genul ”Știu că ești un Dumnezeu bun și atunci de ce? De ce permiți să se întâmple așa ceva?” și de fiecare dată trebuia să mă resemnez că nu exista nici un răspuns. Dar m-am înșelat.

Evreii au o vorbă, că dacă pui întrebări greșite nu poți să aștepți răspunsuri corecte, așa că a trebuit să concluzionez că întrebările mele erau prostești, nu pentru că Îl puneau la îndoială pe Adonai și nu aveam voie să întreb, ci pentru eu aveam așteptări greșite. Nu știam că ceea ce știam eu în legătură cu atributele Lui era doar la nivelul minții, până când m-a învățat.

Așa că dacă azi spun că Adonai este bun, înseamnă că am fost de mai bine de o mie de ori în situația în care Adonai putea să mă ignore pentru necredincioșia mea, dar a ales să îmi arate bunătate.

Dacă susțin azi că Adonai este milostiv, înseamnă că am ajuns demnă de milă în ochii Lui de nenumărate ori, dar El a ales să-Și arate mila față de fiica Lui.

Dacă spun azi că Adonai este încet la mânie, înseamnă că i-am dat motive să fie mânios pe mine de nu știu câte ori, dar El a ales să nu se mânie.

Dacă spun azi că Adonai este un Dumnezeu iubitor, cu siguranță că nu vreau să spun că doar s-a purtat frumos cu mine, ci înseamnă că a găsit destulă tărie în inima Lui încât să mă iubească și încă până la moarte, nu prin cuvinte sau cântece sau îmbrățișări, ci murind în locul meu și iubind-mă și dincolo de mormânt, până acolo că a înviat pentru mine.

Dacă susțin că Adonai este iertător, nu înseamnă că am învățat pe de rost ”4 pași pentru a ajunge în cer” ci înseamnă că am avut nevoie de iertare de mai multe ori decât știu număra și de fiecare dată S-a uitat la mine și n-a suportat gândul că sunt chinuită de vinovăția păcatului, așa că m-a curățit de fiecare dată.

Dacă știu astăzi că Adonai nu renunță niciodată, nu e pentru că am auzit aceste cuvinte în vreun cântec, ci pentru că am căzut de atâtea ori, că nimeni din lumea asta sau cealaltă, nu ar mai fi sperat pentru mine, dar El a rămas mereu lângă mine, așteptând întruna ca eu să sper în El destul de mult încât să mă ridic și să continuu să merg.

Dacă pot să spun astăzi că Adonai este credincios, este din cauză că nimeni nu i-a fost mai necredincios pe pământ decât mine, totuși El mi-a rămas întotdeuna... întotdeauna credincios.

Adonai este bun! Adonai este milostiv! Adonai este plin de har! Adonai este iubitor! Adonai este iertător! Adonai este încet la mânie! Adonai este credincios!

Oamenii se uită la țări lovite de tsunami sau la faptul că sunt războaie în lume și mor copii nevinovați, așa că decid că Dumnezeu nu are cum să fie bun, dar Adonai nu face spectacol ca să rămână lumea cu gura căscată și nici nu face lucrurile doar să impresioneze mulțimile, ci lucrează personal cu fiecare, ca nimeni să nu poată spune ”da, în ochii Lui suntem doar o mulțime de fețe”, ci toți să știe că Adonai Își descoperă dragostea fiecăruia ca și cum ar fi singurul om din toată lumea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

REAL

”Ce înseamnă REAL?” întrebă Iepurașul, într-o zi când stăteau împreună lângă panoul infirmeriei, înainte ca bunica să vină și să facă ordine în cameră. ”Înseamnă să ai un mâner și ceva ce face zgomot înăuntrul tău?”

”A fi REAL, nu are legătură cu felul în care ai fost făcut” îi răspuse Calul din piele. ”Are legătură cu ceea ce ți se întâmplă. Când un copil te iubește mult, mult timp, atunci devii REAL.”

”Doare?” întrebă Iepurașul.

”Uneori” răspunse Calul din piele, pentru că mereu spunea adevărul. ”Dar, când ești REAL, nu-ți mai pasă că ești rănit.”

”Se întâmplă tot dintr-o dată, ca și când ești gata să explodezi, întrebă Iepurașul, sau se întâmplă puțin câte puțin?”

”Nu se întâmplă dintr-o dată” răspunse Calul din piele, ”Devii. Durează mult timp. De aceea acest lucru nu se întâmplă des pentru cei care se rup ușor, sau au margini tăioase, sau care trebuie să fie păstrați cu grijă. În general, când deja ai devenit REAL, aproape nu mai ai păr de atâta strâns în brațe, ochii îți cad, toate încheieturile sunt gata să se rupă și ești foarte uzat. Dar aceste lucruri nu mai contează deloc, pentru că odată ce ai devenit REAL nu mai poți fi urât, decât pentru oamenii care nu înțeleg.”

Din cartea Velveteen Rabbit – de Margery Williams

Suflare de Viață

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. - Bereishit/ Geneza 2:7

Adonai l-a făcut pe om și pentru că l-a iubit, nu l-a legat de Sine cu un cordon ombilical, ca să fie dependent de Adonai în mod obligatoriu, ci l-a dezlegat de Sine și i-a sulat în nări suflare de viață, omul făcându-se astfel un suflet viu. Un suflet care să poată gândi și simți pe cont propriu, un suflet care după acea primă suflare să fie în stare să respire singur. Dar omul neînțelegând că ”plămânii” lui au fost creați să repire doar prezența Celui Sfânt, a încercat să respire și toxicitatea păcatului, care a dus la moartea omului și degradarea întregului său mediu, astfel încât aerul din lume a devenit de nerespirat pentru om. Văzând suferința creaturii neascultătoare, Creatorului I s-a făcut milă și a hotărât o cale pentru ca omul să poată respire din nou. Nimic nu mai putea să schimbe atmosfera lumii, ca să purifice tot aerul ei, dar Yeshua a venit trimis de Tatăl ca să devină aparatul la care se poate conecta oricine ca să poată să respire oxigen din nou. Yeshua nu a venit ca să schimbe întreaga lume, ci doar pe cei care doresc. Și felul în care schimbarea se produce, este prin stăruirea în Scriptura, care asemenea omului înainte de păcat, a fost insuflată cu viață (2 Timotei 3:16).

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Adonai a pus ochii pe mine

"... nici unul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine." - Amos 9:1b-4

Când Adonai e hotărât să facă un lucru, nimic nu-I stă în cale, nimic nu-L înduplecă și nimic nu poate să-L oprească, fie că lucrul pe care l-a hotărât e spre nenorocire sau spre binecuvântare.
Mă cutremur la gândul că n-ai unde să fugi de El dacă S-a hotărât să te pedepsească și mă îngrozesc când știu că nu e nimeni în stare să te scape de hotărârile Lui. Dar la fel de bine cum știu că e grav să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10:31), știu și că nici o fortăreață din lumea asta sau cea viitoare, nu se poate compara cu felul în care sunt păzită dacă sunt în mâinile Lui pentru că sunt a Lui.
Dacă atunci când vrea să pedepsească e de neoprit, atunci cu atât de mult e de neoprit când vrea să-mi facă bine? Dacă Își pune ochii pe cineva să-i facă rău și-l urmărește în toate colțurile pământului doar ca să-Și ducă la îndeplinire hotărârea, cu cât mai mult va face dacă Și-a pus ochii pe mine ca să-mi facă bine? Și dacă se uită la mine ca să-mi facă bine, nu o face pentru că eu am ceva deosebit, ci pentru că sunt îmbrăcată în Fiul Sfânt al lui Adonai, la care nu are cum să nu se uite și din pricina Lui, alege să-mi facă bine.
Poate că sunt lucruri care mă doboară și circumstanțe care mă coboară până aproape de locuința morților, dar știu că dacă smulge pe cineva de acolo ca să-l pedepsească, dacă nu-i permite nici să moară până nu-și primește pedeapsa, atunci pe mine cu atât mai mult mă va apuca din locul disperării mele și nu mă va lăsa nici să mor până nu-mi va face bine.
Dacă aș ajunge să mă ascund de frica circumstanțelor din viața mea și m-aș gândi că nimic bun nu mă mai poate găsi în locul unde sunt, sunt încredințată cu toată inima mea că dacă El caută pe unii și de s-ar strecura în ceruri și îi pogoară ca să-i pedepsească și nici măcar unul nu scapă, atunci cu atât mai mult mă va căuta pe mine oriunde aș fi, ca să-și împlinească față de mine cuvintele Lui.
Dacă aș ajunge să mă înnece apele și să mă ascundă de toți și toate, știu că dacă are șerpi în adâncuri la care le poruncește să-i muște pe cei pe care vrea să-i pedepsească, sigur mai are vreun pește și pentru mine care să mă ducă din nou la suprafață.
Dacă Adonai nu trece cu vederea nici măcar pe unul când vine vorba să le facă rău, atunci cum ar putea vreodată să-mi treacă mie dreptul cu vederea?
Adonai Și-a pus ochii pe mine! Nu pentru că eu aș fi ceva ci pentru că Yeshua m-a îngropat în Sine și pentru El, Adonai nu-Și mai poate lua privirile de pe mine.
Dacă încă nu văd binele pe care îl aștept, nu e pentru că nu mă vede, sau nu mă aude, sau a uitat de mine, ci înseamnă doar că sunt într-un loc unde am fugit, sau m-am ascuns de frica circumstanțelor din viața mea și El încă mă caută. Așa că cel mai bine e să mă opresc și să știu că El e Dumnezeu și să rămân în locul unde am înțeles până când mă găsește, pentru că nu mă urmărește să-mi facă rău, ci mă caută pentru că a hotărât să-mi facă bine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Elohim shel shalom (Dumnezeul păcii)

Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin. - Romani 16:20

Am auzit odată că e imposibil să existe pace, atâta timp cât există ură.
Sunt multe lucruri pe care le urăsc în lumea asta, dar asta nu înseamnă că nu am pace. Adonai urăște multe lucruri, dar asta nu schimbă faptul că El Însuși este pacea.
Atâta timp cât există dragoste, există și nevoia de a proteja valorile sau persoana iubită și în același timp există și satan, care întotdeauna va profita de nevoia asta și va încerca, folosindu-se de oameni, să rănească sau să atace, ceea ce vrei să protejezi. De cele mai multe ori rezultatul durerii provocate de o anumită pierdere, este ura. Nu cred că ura este un păcat în sine, atâta timp cât nu e îndreptată asupra oamenilor, dar nici nu cred că este o cale demnă de urmat. Ura oamenilor este una defectă și ușor de manipulat de către satan, care de cele mai multe ori nu lasă altă alternativă, decât războiul.
Uneori, războiul e singura soluție pentru a salva ceva drag, pentru că cel rău profită de nevoia dragostei de a acoperi totul, de a crede totul și a nădăjdui totul, de a se da pe sine însuși și a proteja cu orice preț ce iubește. Însuși Yeshua a fost nevoit să facă război cu întunericul, pentru a ne scăpa pe noi, care eram iubiți și prețioși în ochii Lui. Când Yeshua a făcut afirmația ”Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.” (Matei 10:34) nu se referea la faptul că a venit să instaureze un nou regim militar, ci însemna că a venit să scape ceea ce iubește și e gata să lupte până la capăt pentru ai Săi.
Rabinul meu a înțeles că sunt circumstanțe care te împing la luptă pentru ceea ce iubești, dar asta nu L-a oprit să învețe calea păcii. A fost zdrobit de durere și satan a folosit împotriva Lui chiar oamenii pe care a venit să-i salveze, dar asta nu L-a împiedicat să strige în durere ”Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”
Yeshua nu era nici ignorant și nici idealist, a înțeles ce înseamnă să fii rănit și cred că a fost ispitit să urască, dar El a venit să facă un drum pe unde nimeni nu s-ar fi gândit că se poate umbla, iar drumul Lui era pacea. Pe drumul acesta sunt chemați să umble toți cei care au crezut în El.
N-am cum să nu simt ură față de rău și față de ceea ce e nedrept, dar vreau să cred în învățătura Rabinului meu. N-am cum să nu urăsc, dar pot să nu acționez în ură. Pentru că dacă o fac, atunci cel rănit de ura mea va fi răzbunat la rândul lui de cel care îl iubește și s-ar prea putea ca răzbunătorul lui să fie Adonai și ultima persoană din tot Universul, împotriva cui aș vrea să mă trezesc luptând, e El.
Nimic nu m-a inspirat vreodată să cred cu adevărat, decât Yeshua și chiar dacă învățătura lăsată de El mi-e greu s-o aplic, mai ales când sufăr, am să mă țin de cuvintele Rabinului meu, cu mai multă disperare decât se ține un om de o frânghie, să nu cadă.
Dacă Rabinul meu a spus că este o cale nespus mai bună decât ura și a-ți face dreptate singur, atunci am să urmez calea Lui și am să cred cuvintele ce mi-au fost încredințate, prin credință, în Scriptură. Cartea asta nu-i doar o teorie, sau o religie, e despre mine. E povestea mea. Scrisă de oameni care au crezut cu aceeași disperare care mă îndeamnă să cred astăzi. Niciodată nu vreau să mă schimb și să cred altceva, indiferent de câtă ură sau durere va veni să mă întâmpine, pentru că dacă eu mă schimb, atunci și povestea s-ar schimba și cartea ar deveni doar un basm. Dar eu am să trăiesc ceea ce Rabinul meu a învățat. Da, uneori simt ură, dar nu am să acționez în ea și n-am să pătez cu ura mea învățăturile care mi-au fost lăsate. Dacă am să mă trezesc vreodată că nu pot, atunci am să mă dărâm până la temelie și am să mă zidesc iar, dar n-am să renunț să cred în pacea despre care a învățat Yeshua.
Cei care au scris cartea pe care o urmez, au murit crezând în pacea care va schimba lumea, fără să vadă lumea schimbată, dar mii de ani mai târziu pacea despre care vorbeau ei, a schimbat lumea mea, iar acum depinde de mine să duc învățătura Rabinului meu mai departe și pacea Lui să schimbe lumea unui alt om măcar.
Înțeleg ce înseamnă durerea care te mână până în punctul în care te simți îndreptățit să urăști. Încă port în mine multă durere și nu am cum să știu ce durere mă va urma în anii care vin, sau ce fel de durere am să provoc altora, dar dacă mă opresc să cred în calea păcii atunci n-aș mai fi eu și învățătura lui Yeshua ar fi doar vorbe, dar dacă a schimbat pe cineva ca mine, n-are cum să nu fie reală.
Eu nu sunt în stare să scriu cuvinte care să aducă viață mii de ani, la milioane de suflete, așa cum au făcut cei care au scris Scripturile, așa că eu am să scriu cu viața mea că Biblia este adevărată, că Yeshua este Mashiach shel Israel, iar eu sunt dovada că oricâtă ură ar exista în lume, iertarea e mereu superioară, că oricât întuneric ar exista în lume, Lumina e mereu mai mare și oricâtă durere s-ar trezi cel rău să-mi provoace, eu n-am să mă opresc să merg înainte după Rabinul meu, pentru că despre asta e Cartea mea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Distanța

Felul în care mă relaționez la tot ce mă înconjoară, e prin distanță. Toate le judec și le filtrez în funcție de cât de aproape sau de departe îmi sunt. Toate le măsor și în funcție de cât de mari sau mici îmi par, atât le las să-mi fie de aproape sau departe. Depărtarea o consider bună când vine vorba de ceva de care mă tem, dar o consider rea când vine vorba de ceva ce îmi doresc. Apropierea o consider rea când vine vorba de ceva ce urăsc, dar o consider bună când vine vorba de ceva ce iubesc.
Binențeles că sistemul meu de măsurare a lungimii, greutății și capacității lucrurilor, oamenilor și situațiilor, este unul foarte subiectiv, tocmai de aceea mă trezesc de multe ori că am aproximat greșit spațiul dintre mine și lucrul la care mă relaționez. Nu odată mi s-a întâmplat să cred că sunt aproape de cineva și realitatea să fie exact opusul și tocmai de aceea nu mă mai încred 100% în felul în care percep distanța, dar asta nu înseamnă că am încetat să mă relaționez la toate prin distanță, fie ea mică sau mare.
Distanța afectează tot ceea ce sunt eu și mă lovesc de ea chiar dacă nu știu că de ea mă lovesc. Am ajuns să măsor distanța dintre ceea ce sunt și ceea ce am impresia că ar trebui să fiu. Măsor distanța dintre mine și visele mele. Măsor distanța dintre mine și frica mea. Încerc să aproximex până și distanța dintre azi și cât s-ar putea să mai trăiesc și am regretat de multe ori felul în care măsor sau aproximez distanța, cel mai mult pentru că m-a obligat să-L percep până și pe Adonai în termeni ”metrici”, doar că lungimea pe care am ales-o ca să o numesc ”metru” ca să am cu ce să măsor spațiul dintre mine și El, e unul la fel de eronat ca și gândirea mea tipicară. Dacă eu mă apropiam de Adonai, atunci aveam impresia că spațiul dintre noi s-a diminuat și deci El mi-e aproape, iar dacă eu mă îndepărtam de El aveam impresia că spațiul dintre noi crește și deci El îmi este departe.
Dar dacă teoria mea ar fi fost corectă, atunci asta ar însemna că distanța trebuie să fie valabilă din toate punctele de vedere, ca să o numesc depărtare, ori dacă stau bine să mă gândesc, 3 dintre cei mai importanți oameni de pe planeta Pământ, pentru mine, adică frații și sora mea, trăiesc la mai mult de 2000 de Km distanță de mine, dar îmi sunt mereu aproape. Distanța dintre mine și Yerushalaim e de 1 930,01 Km, totuși nici un loc de pe planetă nu mi-e mai aproape decât orașul ăsta, tocmai de aceea cred cu toată inima mea că oricât spațiu ar fi între mine și Adonai, El mi-e mereu aproape. Chiar și atunci când eu sunt departe de El, gândul și inima Lui sunt mereu cu mine.
Dragostea Lui nu se schimbă în funcție de apropierea sau depărtarea mea.
Ce mă va despărți de dragostea lui HaMashiach care S-a lăsat ucis pentru mine?
Necazul? - El mi-e mângâietor.
Strâmtorarea? - El mi-e loc larg.
Prigonirile? - El mi-e scăparea.
Foametea? - El mi-e pâine.
Lipsa de îmbrăcăminte? - El mi-a dat o haină a slavei pe care nimeni nu mi-o poate lua.
Primejdia? - El mi-e tăria.
Sabia? - El mi-e scutul.
Căci sunt bine încredințată că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Adonai, care este în Yeshua HaMashiach, Domnul nostru. (Romani 8:38-39)

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Întreagă

În fiecare zi de miercuri, am onoarea să petrec aproape o oră cu o bună prietenă, Mihaela. Miercurea asta, discutând despre multe din lucrurile pe care Mihaela nu poate să le facă deoarece suferă de scleroză multiplă, m-am trezit că spun ”eu n-aș putea să fac sau să suport asta” și Mihaela mi-a spus zâmbind ca de obicei ”și ce ai face dacă n-ai putea?” Vreau să spun că am fost urmărită de cuvintele astea toată săptămâna.
Multă vreme am crezut că m-am prins cu amândouă mâinile de haina lui Yeshua și că nu mă las de El orice ar fi, dar cred că nu mi-am dat seama niciodată că umblarea mea după El era condiționată de faptul că mereu am să am mâini și putere să-L prind, sau picioare care să-L urmeze, sau glas care să-L cheme și ochi care să-L caute. Am înțeles săptămâna asta că mereu caut ce nu am ca să scuze ce nu fac sau ce nu sunt, pe când sunt oameni ca Mihaela, care întotdeauna caută ce i-a rămas ca să facă ce poate cu ce are. Oamenii ca ea sunt așa de rari ca diamantele și eu mă simt de-a dreptul răsfățată de Adonai că a pus așa minune în viața mea. Femeia asta zâmbește de parcă ar avea toate bogățiile și mie mi-e greu să mă bucur că nu-mi lipsește nimic. Ea se smerește în fața fraților și prețuiește fiecare clipă pe care o petrece cu ei, pe când eu caut defecte în ei ca să-mi găsesc scuza că nu avem prea multe în comun și deci să nu stau prea mult în preajma lor.
Am crezut că-L iubesc pe Adonai pentru că Îl caut în Cuvânt, dar uitându-mă la Mihaela, am înțeles că toată cunoștiința nu mi-ar folosi la nimic dacă nu am o dragoste reală care să mă motiveze dacă nu am putere în mâini, să-L urmez cu picioarele și dacă n-am picioare, să-L prind cu dinții și tot să nu mă las de El.
Când Yeshua a urcat dealul Golgotei, purtând pe umeri crucea menită pentru mine, a căzut de multe ori sub greutatea ei, dar S-a ridicat de fiecare dată pentru mine... așa am fost eu iubită de Împăratul Slavei: fără jumătăți de măsură. Iar eu... eu nu-i dau nici măcar jumătăți. Mereu am scuze. Dacă nu cunosc e pentru că nu m-au învățat. Dacă nu seamăn e pentru că sigur pământul nu e bun. Dacă nu adun, e pentru că vremea nu e bună. Dacă nu merg e pentru că am obosit. Dacă tac e pentru că n-ar pricepe cine m-ar auzi. Dacă mă poticnesc e pentru că m-au făcut să mă poticnesc. Nimic nu e vina mea și nu pot să fac nimic dacă nu am totul în ordinea din mintea mea. Iartă-mă Adonai... mi-e rușine de felul în care susțin că Te iubesc... dar vreau să învăț! Nu vreau să mă las nici măcar la rușinea asta! Mulțumesc că-mi deschizi ochii cu oameni ca Mihaela care Te iubesc sub ochii mei, ca să văd eu ce înseamnă dragostea. Fii binecuvântat Sfântul lui Israel, pentru că ești vrednic să fii urmat cu inima întreagă, oricât de ciungit mi-ar fi trupul, cu atât mai mult când mi-e întreg.
Mihaela, vreau să știi că sunt mai mult decât binecuvântată să te am în viața mea și Adonai îmi stârnește gelozia prin felul în care te văd că-L iubești și mă face să-mi doresc mai mult din El. Te iubesc mult, aproape la fel de mult cât pe Adonai din tine. Fii binecuvântată!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

5 simțuri

Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. - Yochanan/ Ioan 10:3-5

Pe urechile astea Te-ai bazat Adonai, să recunoască glasul Tău? Urechile astea care au ascultat bârfe și le-au crezut? Urechile astea care mi-au ascultat cuvinte de hulă împotriva Ta și le-au crezut îndreptățite? Urechile astea care au ascultat minciuni și le-au crezut adevăruri? O vreme am crezut că aud și încă aud bine, că doar sunt în stare să deosebesc sunetele și fără să văd de unde vin, dar am înțeles de o vreme că eu cunosc doar ce înseamnă zgomotul, pentru că la atât se reduce tot ce nu e vocea Lui.
Mult timp nu am înțeles ce caut pe planeta Pământ, pentru că nu recunosc nimic de aici. Nimic din ce atingeam, nimic din ce vedeam, nimic din ce auzeam nu îmi era familiar. Mi s-a spus că am 5 simțuri (auz, văz, miros, pipăit și gust) și că dacă le am pe toate întregi, prin astea ar trebui să experimentez viața. Și am încercat în speranța că dacă ating, aud, miros, gust și văd destule, cu siguranță am să ating, am să aud, am să miros, am să gust și am să văd și ceva care să-mi dea sens. Dar n-a fost așa. Multă vreme am crezut doar că ceva e în neregulă cu mine, dar apoi am auzit glasul Celui care m-a cunoscut pe nume. Până atunci toate câte m-au strigat sau ademenit, m-au redus la anumite trăsături din caracterul meu și pentru unii eram comică, pentru alții zăpăcită, pentru alții închisă, pentru alții pierdută, dar pentru nimeni n-am fost eu și nimeni nu m-a chemat pe nume, în afară de El și numele meu nu era un nume dat de oameni ci un nume prin care am recunoscut că sunt a Lui și n-am mai vrut să uit niciodată. A fost El Cel care mi-a demonstrat că cele 5 simțuri sunt doar suprafața lucrurilor, doar o umbră a simțurilor mele adevărate. A fost El Cel care a străbătut drumul dintre dimensiunea mea și cea reală și S-a făcut drum nou pentru mine. Mi-a dat alte 5 simțuri. Și astea aud, văd, ating, miros și pipăie, doar că aud și fac diferența dintre glasul Lui și toate celelalte zgomote, văd și recunosc Lumina în întuneric, miros și simt doar smirna, aloe și casia care umple de miros plăcut veșmintele Împăratului meu (Ps 45:8); gust și recunosc ce bun este Adonai și știu (pentru că simt cu simțuri noi) că nu m-am născut pentru lumea aceasta. Că pământul din care sunt și pe care locuiesc nu mi-e casă și tocmai de aceea e în regulă să mă simt ca și o extraterestră pentru că sunt.
Nu vreau să ajung să stau printre străini atât de mult încât să ajung să le recunosc glasul. Nu doar că nu vreau să cunosc glasul străinilor dar am să-mi acopăr urechile și-am să fug până când nici măcar cu simțurile de suprafață, n-am să le mai aud glasul.
Eu m-am născut din Adonai și pentru Adonai și nu vreau să știu nimic altceva decât Adonai. Și dacă asta mă face fanatică, Amin! Sunt fanatică pentru El!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Închinare corectă?

Un Fariseu a rugat pe Yeshua să mănânce la el. Yeshua a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Yeshua şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” Yeshua a luat cuvântul, şi i-a zis: „Shimon, am să-ţi spun ceva.” – „Spune, Rabi”, I-a răspuns el. – „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Shimon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Yeshua i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie, şi a zis lui Shimon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” - Luca 7:36-47

Shimon era un fariseu care urma derech HaShem (Calea lui Dumnezeu) și care era destul de deschis la lucruri noi, încât să-L accepte pe Yeshua în casa lui. Tocmai pentru că Shimon cunoștea Scripturile și ținea mult să fie împlinite, s-a cutremurat când a văzut că Yeshua acceptă pe cineva care I se închină într-un mod incorect.
Shimon avea dreptate. După învățătura iudaică, un bărbat (cu atât mai puțin un Rabin) nu avea ce să discute cu o femeie care nu era soția lui, tocmai de aceea când Yeshua vorbea cu femeia samariteancă, ucenicii Lui erau mirați că vorbea cu o femeie dar nu au îndrăznit să-i spună nimic (Ioan 4:27). Apoi, o femeie evreică cinstită, nu avea voie să-și desfacă părul în fața nici unui alt bărbat decât a soțului ei, cu atât mai puțin să atingă un bărbat cu părul ei (B. Ketubot 72:a și b). Tot după învățătura iudaică, o femeie păcătoasă, făcea necurat pe oricine se apropia de ea, iar dacă un bărbat se atingea de ea trebuia să se curățească după cum s-ar fi curățit dacă se atingea de hoitul unui animal sau de ceva spurcat (Levitic 5:2-13).
Nici măcar nu intra în discuție să fi fost corect din punct de vedere legal, ce a făcut Yeshua acceptând ca această femeie să vină și să se atingă de El. Deci Shimon era îndreptățit să fie șocat când a văzut că Yeshua, cunoscând toate aceste lucruri, se lasă atins de această femeie.

De multe ori am fost în papucii lui Shimon și nu o dată mi s-a întâmplat să văd pe cineva că se închină într-un mod incorect, din punct de vedere biblic și am simțit nevoia la fel ca Shimon să spun că nu e corect. E greu când încredințarea ta e că o femeie trebuie să-și acopere capul când se roagă, să vezi o femeie că se roagă cu capul dezvelit. E greu să fii încredințat că e păcat ca o femeie să poarte bijuterii și cu toate astea să o vezi pe una că se roagă plină de bijuterii. E greu când ești încredințat că ai voie să iei Cina doar cu must și îi vezi pe unii că iau Cina cu vin. E greu să fii încredințat că e păcat un bărbat să se roage cu capul acoperit și-l vezi pe unul lângă tine că se roagă cu pălărie, că poate nu-ți trece prin cap că e evreu. Nu e ușor să crezi că doar pe muzică de orgă poți cânta și să-i vezi pe unii că îi cântă lui Adonai cu instrumente. Nici pentru Shimon n-a fost ușor să vadă ceva incorect din punct de vedere biblic și să tacă.
Ceea ce nu a înțeles Shimon și ce uit eu de multe ori, e că închinarea e între om și Adonai, nu e pentru mine să judec închinarea nimănui, pentru că dacă mă apuc să puric toate neajunsurile din închinarea cuiva, atunci Adonai se va apuca să purice neajunsurile din închinarea mea, iar din perspectiva Lui și eu și cel judecat de mine, suntem datornici care nu avem cu ce plăti înapoi ce ni s-a dat.
Pentru că Shimon judeca femeia după învățătura iudaică și Yeshua a scos în evidență greșeala acestuia tot din perspectivă iudaică. Shimon a încălcat învățătura din Talmud cu privire la primirea oaspeților. În Talmudul Babilonian, tractatul Shabat din Gemara 127:b, specifică felul în care trebuie să primești un oaspete în casa ta, iar în Bereishit Rabbah este specificat că oricine primește un oaspete trebuie să-l trateze după felul în care și-a tratat oaspeții Avraham Avinu în Geneza 18, sărutând oaspetele, spălând picioarele acestuia și ungându-i capul cu undelemn mirositor. Pentru că Shimon era așa hotărât să fie împlinite Scripturile în ceea ce privea închinarea acestei femei, Yeshua a fost nevoit să-i scoată în evidență ceea ce nu a împlinit Shimon în partea lui.
Știu că e greu să treci cu vederea când un om se închină lui Adonai, dar n-o face corect și tu știi că nu e corect, dar amintește-ți că omul nu se închină să-l observi tu, ci se închină înaintea lui Adonai și dacă modul lui de închinare este greșit, lasă-L pe Cel căruia I s-a închinat să se simtă jignit sau să nu-i primească închinarea.
Femeia păcătoasă nu avea în minte Torah și Talmudul și nici măcar nu se mai gândea dacă este corect sau nu să se atingă de Yeshua, din câte știa ea putea liniștită să fie scoasă afară sau împinsă cu piciorul, dar nimic nu mai conta. Ea L-a văzut pe Yeshua și nu s-a mai putut opri din plâns când și-a văzut starea lângă Cel Prea Sfânt. A fost zdrobită de propriile ei păcate sub privirea Celui ce vedea în sufletul ei și totuși nu o condamna, așa că nu mai conta nici dacă murea, ea voia doar să-L facă să simtă că Îl iubește. Așa că a uitat de ce are voie să facă și ce nu și s-a aruncat să-L apuce pe Cel care a apucat-o mai întâi. Nimeni nu avea ce să judece la zdrobirea ei, doar Cel în fața căruia se zdrobea și El n-a respins-o, așa că nimeni n-avea dreptul să judece ceea ce făcea, la fel cum nici eu nu am nici un drept să judec zdrobirea și închinarea nimănui. Am dreptul să-mi dau cu părerea când vine vorba de păcat, pentru că afectează tot Trupul, dar nu când vine vorba de închinarea cuiva pentru că știu că Cel în fața cui m-am zdrobit și eu odată, poate să judece închinarea mea după același standard după care și eu judec. Nu vreau niciodată să facă Yeshua cum a făcut cu Shimon, să vorbească cu mine dar să se uite la cel pe care l-am judecat pentru că n-are cum să nu se bucure de închinarea lui. El n-are nevoie să-i atrag eu atenția cine se închină potrivit cu Scripturile și cine nu, pentru că nu mie mi se închină. Eu trebuie să mă închin și să-mi văd de închinarea mea, pentru că închinarea este doar între om și Adonai și e cel mai intim lucru spiritual care există și dacă nu-mi permit să mă bag în intimitatea a doi oameni, cu siguranță n-am ce să-mi permit să mă bag în intimitatea lui Adonai cu un om.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

După chipul meu?

Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Elohim pe om, l-a făcut după asemănarea lui Elohim. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat, şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set. - Bereishit/ Geneza 5:1-3

HaShem l-a făcut pe Adam după chipul și asemănarea Lui, dar Adam, din pricina păcatului, nu i-a mai semănat lui HaShem, ci a început să semene cu păcatul care a prins rădăcină în el, tocmai de aceea când Adam l-a făcut pe Set, nu l-a mai făcut după chipul și asemănarea lui Adonai, ci l-a făcut după asemănarea lui de om păcătos.
După Set, urmează o listă întreagă de oameni care s-au născut, au născut fii și fiice după chipul lor și au murit. Scriptura nu e curioasă nici de cât au zidit, nici de cât au strâns, nici de cât au cunoscut, ci se însemnează doar că au născut fii și fiice. Singura excepție de la regulă e Enoh, care după ce a născut un om după chipul și asemănarea sa proprie (Bereishit 5:22) a umblat cu Adonai și a născut fii și fiice, iar ca rezultat al acestei umblări, Adonai l-a luat la Sine pe Enoh și Enoh nu s-a mai văzut. Eu cred că după ce Enoh a început să umble cu Adonai, a născut fii și fiice după chipul lui Adonai. N-ai cum să stai în prezența Lui, să umbli cu El, să vorbești cu El, să visezi să fii cu El și să rămâi ca și tine. Până și faptul că începi să te uiți în direcția Lui te schimbă, dar să umbli cu El 300 de ani, nici nu pot să-mi imaginez ce-ți face.
Când Adonai i-a dat porunca lui Adam ”Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul”, a fost în ideea că Adam rămânea după chipul lui Adonai și se înmulțea cu oameni tot după chipul lui Adonai, în nici un caz scopul omului nu a fost acela de a face oameni după chipul său păcătos. Totuși, nu o dată este menționat în Scripturi, că unii oameni au trăit, au născut fii și fiice și apoi au murit, fără nici un alt scop și fără nici o apropiere de chipul lui Adonai.
Datorită faptului că puțini oameni au ajuns să semene cu HaShem, a venit pe pământ al doilea Adam, sau mai bine zis modelul după care a fost făcut primul Adam, ca oricine va crede în Numele Lui să se nască din nou, de data aceasta după chipul și asemănarea lui Elohim, ca la rândul lor cei născuți din nou să dea naștere la oameni după chipul și asemănarea lui Elohim.
Nu e esențial să dai naștere la oameni, dar e esențial ca Adonai, prin tine, să nască oameni după chipul și asemănarea Lui, ca să se poată scrie în ceruri la fel cum s-a scris despre Enoh, că a umblat cu Adonai și apoi nu s-a mai văzut. Să dea Adonai să umblăm cu El până când nu ne mai vedem noi, ci El se vede în noi.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Născută din nou

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. - Yochanan/ Ioan 1:12-13

Nu m-am născut din nou pentru că am ajuns eu la concluzia că așa e mai bine să trăiesc. Nu firea mea a ales să mă nasc eu din nou. Eu nu m-am născut din nou pentru că un om a vrut să mă „evanghelizeze” sau să aibă mai mulți membrii în congregație. Eu nu m-am născut din nou pentru că așa a hotărât bordul care mi-a dat voie să fiu botezată și nici măcar nu m-am născut din nou pentru că așa a ”votat” adunarea când mi-am zis mărturia. Nici vorbă!
Adonai m-a purtat în Sine, nu 9 luni cât se poartă o sarcină, ci ani de zile I-am fost sarcină, povară de păcate. Când am ajuns la termen, adică să cunosc Adevărul Lui, m-a născut și nu fără durere. Sunt oameni care se nasc din nou ușor, dar eu n-am fost o naștere ușoară și Adonai Baruch Hu (Binecuvântat fie El) a pătimit mult să mă aducă la viață și tocmai pentru că numai El știe cum m-a născut, nu renunță la mine chiar și atunci când eu nu înțeleg prea mult din ce face El.
Ceea ce sunt acum poate că nu seamănă a nimic cunoscut și nu o dată mi s-a întâmplat să fiu întrebată: ”dar tu ce ești? că tu nu crezi nici că ăia, nici ca ăia”. Dragii mei, dacă mă năștea din nou vreun cult, semănam cultului respectiv și dacă mă năștea din nou o ideologie, semănam cu ideologia respectivă, dar nu a fost cazul și tocmai pentru că m-a născut Adonai doar El poate să aibă pretenția să seamăn cu El. Nu m-a purtat nici un cult când eram doar de lepădat, ci doar Sfântul lui Israel m-a ținut. El, Personal, nu prin trimiși și nici prin oameni, El, Împăratul Suprem - El m-a născut cu o durere ce I-a sfâșiat inima. El m-a curățit. El mi-a tăiat buricul. El m-a înfășat. El mi-a dat lapte. El a stat lângă mine când m-am îmbolnăvit. El a stat lângă mine când plângeam de nu mai știam de mine. El a stat lângă mine când râdeam de nu mai știam de mine. El m-a adus la viață din moarte și doar El poate să-mi ceară să seamăn cu El. Și asta e dorința mea cea mai mare, să-I seamăn atât de tare încât cineva să se uite la mine și să vadă că avem aceleași trăsături. Știu că deocamdată îi seamăn atât de puțin încât tot timpul El trebuie să mă liniștească ”da, ești fiica Mea”, dar sper ca într-o zi să nici nu mai fie nevoie de cuvinte, ci asemănarea să fie evidentă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Obsesie

N-a cunoscut Elohim căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei? - Yov 31:4

Adonai e obsedat de om. Nu fac această afirmație cu ușurință, din contră, dacă ar exista un cuvânt și mai puternic decât ”obsesie” ca să descrie starea Lui pentru noi, aș folosi cuvântul respectiv.
Una din definițiile obsesiei este: imagine sau idee inadecvată, care revine neîncetat în câmpul cunoștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. Eu sunt imaginea inadecvată, nepotrivită cu sfințenia Lui, care revin mereu și neîncetat în mintea Lui, până acolo că devin o preocupare chinuitoare pentru EL. Nu știu de ce mă iubește în felul ăsta aproape nebun, dar nici nu cred că trebuie să înțeleg. Ce știu însă e că sunt mereu înaintea ochilor Lui, ca să răscumpere pentru că eu nu pot nu-L văd. Mereu mă ascultă, ca să răscumpere pentru că nu pot să-L aud. Mereu mă ține, ca să răscumpere pentru că nu pot să-L ating. Mereu mi-e aproape ca să răscumpere pentru că eu Îl simt departe. Mereu mă mângâie ca să răscumpere că eu Îl simt împotriva mea. Mi-e Tată ca să răscumpere că eu mă simt orfană. Mi-e drum ca să răscumpere că eu mă simt pierdută. Mi-e tot ca să răscumpere că n-am nimic...
Își pune îngerii să facă tabără în jurul meu (Ps 34:7) de parcă ar păzi ce are El mai prețios. Și-a însemnat mâinile cu mine (Is 49:16) ca să pricep eu că mă iubește. Stă după mine, pe căile mele nu pe căile Lui, până când ajunge de le cunoaște bine, dar tot nu se lasă de mine. Îmi adună fiecare lacrimă și o pune la păstrat, măcar că multe lacrimi le-am plâns împotriva Lui, dar El știe durerea cu care le-am plâns și n-o disprețuiește. Îmi numără fiecare pas pe care-l fac și știe exact câți pași sunt între mine și visul meu, între mine și El... și nu se oprește să-mi șoptească să nu mă opresc din mers. Nu obosește să creadă pentru mine, nu obosește să spere pentru mine, nu obosește să mă ridice, să mă conducă, să mă ierte sau să mă aibă. Un om poate să iubească, dar dacă subiectul dragostei lui e falimentar, se mai și oprește, dar El nu e așa.
”El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ.” (Yeshayahu 42:4a)
Nădejdea mea nu stă în faptul că da de într-o zi voi sta cu capul sus înaintea Lui, ci nădejdea mea stă în dragostea ce mi-o poartă, că e destul de mare încât să-L motiveze să nu renunțe la mine până când nu va așeza drptatea Lui pe pământul meu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Pământ nou

De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Bereishit/Geneza 3:23

Pedeapsa omului care a trădat Dumnezeirea a fost să lucreze pământul din care a fost luat, adică implicit să-și lucreze caracterul său propriu care în urma păcatului a devenit la fel de stricat ca și pământul.
Eu, la fel ca Adam, sufăr consecința neascultării lui și sunt nevoită să-mi lucrez pământul cu multă trudă, măcar că n-am mare folos de pe urma lui. Îl curăț și-l pregătesc să pun sămânța adevărului în el și pe când să mă bucur, văd că încolțește mult prea puțin și știu că nu e vina seminței.
De e prea mult soare se usucă și se crapă de-mi omoară și ce-a încolțit. De-l plouă prea mult, se încăpățânează să mai ia apă și îmi îneacă tot înainte să apuc să mă bucur de rod. Mi-l calcă în picioare trecătorii și el în loc să se gândească să dea rod, se întărește sub pașii lor de nu mai mi-e bun de nimic.
Nu mi-e ușor să-l lucrez, mai ales când văd că am semănat în mine curaj și devin lașă când mi-e lumea mai dragă, sau că am pus în mine pace și mă neliniștesc pentru lucruri de nimic, sau mă laud că am priceput dragostea și nu pot să trec peste vorbe aiurea. Nu mi-e ușor cu el, dar asta nu mă împiedică să-l lucrez și dacă trebuie am să mor ca și țăranul pe câmp cu sapa-n mână, dar tot am să-l supun!
Da, din pricina primului Adam pământul meu e neroditor și vai de capul lui, dar am fost răscumpărată de a doilea Adam care mi-a promis că va face un cer nou și un pământ nou, iar eu aștept promisiunea Lui, dar nu mă opresc din lucru.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

În umbră

Este un proverb care spune că lucrurile care urmează să se întâmple își aruncă umbra înaintea lor.
Cred că acest lucru este valabil și pentru promisiunile lui Dumnezeu în viața noastră. Înainte ca un lucru să se întâmple, ești nevoit să-i simți umbra și cred că în momentele respective simți doar confuzie și-ți vine să strigi ”asta e tot ce mi-ai promis? o umbră? ceva ce nu pot să ating ci doar îmi întunecă judecata și simțurile?!” Răspunsul e ”NU!” Dacă Adonai a promis un lucru, El nu e om ca să mintă sau să se răzgândească, iar dacă lucrul pe care-l aștepți încă e de neatins, chiar dacă ar avea aceeași formă cu promisiunea ta, e doar o umbră. Și cu cât lucrul care urmează să se întâmple e mai mare, cu atât mai mare este și umbra pe care o reflectă, așa că dacă te simți în umbră și confuz și nici nu mai știi pe ce planetă ești pentru că nimic nu are sens, închide ochii să ți se tulbure inima crezând că umbra e promisiunea Lui și așteaptă liniștit să apară promisiunea a cărei umbră tocmai o experimentezi.
Nu am vrut să scriu nimic azi, dar Adonai mi-a pus cuvintele astea puține în inimă pentru cineva și nu știu cine e persoana respectivă, dar tot ce știu e că Adonai e Lumina ta. Întărește-te în El pentru că ceea ce ți-a promis e pe drum din moment ce-i simți umbra.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Fără sens...

Am auzit atâtea ”adevăruri„ declarându-se că sunt

adevăr încât am ajuns la concluzia că e o conspirație a minciunii, ca să ascundă Adevărul adevărat printre minciuni ce se vor a fi adevăruri. Și așa... lipsită de sens... fără a fi în stare să găsesc cuvinte care să mă definească, am crezut cuvintele care Te defineau pe Tine... Dragoste, Adevăr, Viață, Veșnic, Tată... concepte total străine pentru mine. Am cunoscut imitații, distorsionări, replici ieftine, dar când Te-am întâlnit pe Tine... sau când m-ai întâlnit Tu (nici acum nu știu care din noi l-a găsit pe celălalt primul) a fost ca și cum toată viața aș fi privit la poze cu picturile lui Picasso, dorindu-mi să văd măcar odată un original și am sfârșit prin a-l cunoaște pe pictor. . . Ai spus că Ești Adevărul cu atâta siguranță încât nu mi-ai dat nici o șansă să cred că ai putea să minți și am recunoscut că erai Tu după urmele pe care ți le-am lăsat în mâini și-n tălpi și-n coastă... erau în forma păcatelor mele, cum aș fi putut să nu le recunosc?

Am început să merg după Tine de parcă aș ști unde merg, măcar că nu am văzut destinația niciodată, strângând cuvintele Tale în inima asta ce abia se putea ține pe sine întreagă. Am crezut că dacă merg după Tine care ești definit de cuvinte precum: Bun, Îndurător, Pace, Putere, Milă, etc, atunci poate că ai să mă definești Tu. Prin cuvintele Tale. Tu, fiind Cuvântul întrupat, sigur poți să-mi spui cum sunt, fără să exagerezi. Iar dacă ai să mă pui în cuvintele Tale, atunci am să încep să am sens și dacă am să cred în Adevărul Tău, poate minciunile din mine și din afara mea vor fi mai evidente că sunt minciuni... dar încă nu am sens Adonai și încă mai cred minciuni ca fiind adevăruri. Încă mai întind înspre Tine mâini pe care le întind cu aceeași disperare spre lucruri pe care le disprețuiești. Încă Îți spun că Te vreau cu aceleași buze care rostesc ce vor chiar dacă Te rănesc. Încă merg după Tine cu aceeași pasiune cu care urmez căi dorite de mine... și atunci mai crezi că Tu ești dragul inimii mele? Mai crezi că aș prefera să nu mai ating nimic niciodată, dacă doar așa aș putea să Te ating pe Tine? Mai crezi că deși plâng pentru lucruri de nimic cu aceeași ochi care varsă lacrimi după Tine, nu mi-e tot una? Am vreun sens când mă privești pe urmele Tale, sau sunt doar un altul care aș putea să Te vând oricând? Încă mai vreau să mă vadă oamenii mai mult decât vreau să vezi Tu? Încă mă mai tem de oameni mai mult decât mă tem să Te întristez pe Tine? Care e sfârșitul anilor mei? Am să găsesc sens în timpul care mi-a mai rămas?

Mi-aș răspunde eu... dar inima mea... nu mai cred în ea de mult. Mă înșeală întruna și atunci cum să-mi spună adevărul despre ce se ascunde în ea? N-aș vrea să vadă ochii Tăi sfinți mizeria mea, dar mă tem mai mult să fiu despărțită de Tine pentru că m-am ascuns. Așa că stau, ca și Adam în Gan haEden, goală și murdărită de vină, dar nu mă ascund după copaci, nici după rugăciuni spirituale, nici după vorbe înalte, nici după cântece sublime... stau așa cum mă vezi Adonai. Stau să mă pui Tu în cuvinte pentru că știu că nu sunt nici ce cred eu și nici ce cred alții, sunt doar ce spui Tu că sunt.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Fiul/ fiica lui Elohim

S-a încrezut în Elohim: să-L scape acum Elohim, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Elohim!” - Matei 27:43

Capul de acuzare împotriva lui Yeshua a fost faptul că S-a numit pe Sine Însuși: Fiul lui Dumnezeu.
Ca să demonstreze contrariul, satan a încercat tot posibilul să distrugă acestă ”iluzie” din mintea oamenilor, așa că s-a folosit de religiozitatea unora și prin ei, L-a redus pe Yeshua în ochii celor din jur, la statutul unui nebun chinuit pentru blasfemia lui. Ca răspuns la toate acuzațiile Yeshua a tăcut. Nu a răspuns nimic. Nu a strigat, măcar că avea dreptul. Nu S-a redeclarat ”Da, Eu sunt Fiul lui Elohim!” A tăcut, lăsând astfel să pară că a pierdut. Yeshua se lasă prins, pălmuit, scuipat, bătut, batjocorit și chinuit. Lasă să pară că este doar o victimă în fața celor ce-L chinuiesc. Și dintr-o dată aude cuvintele ”S-a încrezut în Elohim: să-L scape acum Elohim, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Elohim!”

Ți-a venit vreodată în minte nebuneasca idee că ești copilul lui Adonai? Poate că prima dată când ai auzit aceste cuvinte, ți s-au părut blasfemie , apoi ai încercat să le pricepi și ai sfârșit (fără să cunoști motivul) prin a înțelege că Sângele lui Yeshua îți curge prin venele făpturii noi și este același Sânge prețuit de HaKadosh Baruch Hu (Cel Sfânt, binecuvântat să fie El) și nu știi cum, ai ajuns să crezi că da, tu ești copilul lui Adonai. Nu doar crezi asta în inima ta, dar ai început și să declari acest adevăr. Te-au auzit nu doar cei din jurul tău dar și toată lumea spirituală, inclusiv satan și haita lui. Și ca să distrugă ”iluzia” asta din mintea ta și din mintea celorlalți, încearcă să te prindă în circumstanțe în care să pari doar o victimă în mâinile asupritorilor tăi. Ca un bun credincios, te lași lovit peste amândoi obrajii și lași să ți se ia nu doar cămașa, dar și haina și nu o faci ca să-ți împaci conștiința ci pentru că știi că tot ce are Tatăl e al tău, pentru că tu ești copilul Lui. Și toate-s bune și frumoase până când auzi fraza asta demonică: ”S-a încrezut în Elohim: să-l/ s-o scape acum Elohim, dacă-l/o iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt fiul/ fiica lui Elohim!”
Când o auzi, declanșează în tine sute de alte întrebări de genul: ”Oare chiar mă iubește? Dacă mă iubește de ce lasă să mi se întâmple așa ceva? Oare chiar sunt copilul Lui?” Și logica lumească și drăcească te duce la concluzia că dacă te-ar iubi, te-ar pune pe un piedestal unde nimic să nu se atingă de tine, dar logica lui Adonai o sfidează, pentru că pare nebunie pentru lume.
E nebunie să fii Atotputernic și să te lași bătut de mâinile celor fără nici o putere reală. E nebunie să știi că Ești Fiul lui Elohim și împreună cu tine să o știe tot cerul și tot întunericul și identitatea ta să fie atacată de niște orbi. E nebunie să nu te aperi când Tu poți fi Apărătorul oricui. E nebunie să nu te scapi când Tu poți să scapi pe oricine. E o nebunie să pară că nu poți decât să taci, când Tu Ești Cuvântul întrupat.
Dar oricât de nebunesc a fost tot ce s-a întâmplat cu Yeshua, sfârșitul Lui nu a fost moartea și nici măcar Învierea, ci a fost o continuare a Vieții în fiecare din cei care au crezut în El.
În față la sute de oameni, Yeshua a eșuat. În mintea lor succesul ar fi însemnat să Se mântuiască pe Sine și pentru că nu a făcut acest lucru, a fost descalificat în ochii lor. Dar în ochii unui sutaș roman - în fața unui goy care nu înțelegea profețiile din Tanach - în fața unuia care a asistat exact la același ”spectacol” ca și restul mulțimii - Yeshua a fost cu adevărat Fiul lui Elohim. (Mat. 27:54)
Eu sunt soldatul roman. Eu sunt cea căreia Adonai i-a dat vedere în mijlocul a sute de orbi și am văzut că Yeshua este Fiul lui Elohim. Da, a fost nevoie să se scuture pământul și să învieze morții, dar în final am înțeles. Da, eu cu mintea închisă și cu ochii întunecați. Eu prinsă de mine și de lucrurile pe care mi le doresc. Da, eu orbită de toți câți vor să-L omoare în fața mea. Da, eu în toată nenorocirea mea am ajuns să văd, să înțeleg și să cred că El este Ben Ha Elohim (Fiul lui Dumnezeu) și că dacă Îl urmez pe El am dreptul să mă numesc fiica lui Adonai. Asta nu e mândrie. E un fapt. Sunt fiul/ fiica Lui.
HaTalmid (Ucenicul) nu e mai mare decât Rabinul, de aceea s-ar prea putea să ajung să mă sfârșesc în fața unora și în mintea lor sunt disprețuită și părăsită de Adonai, pentru că dacă m-ar iubi nu mi-ar face așa ceva, dar dacă Rabinul meu a tăcut, am să tac și eu pentru că știu cine sunt și știu că satan știe cine sunt chiar dacă face pe prostul și oricare ar fi sfârșitul meu, cine trebuie să vadă, va vedea, chiar și din ceea ce pare eșec, că eu sunt fiul/ fiica lui Adonai.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Bâjbâind

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. - Fapte 17:26-27

Am citit pasajul acesta aseară, în timpul unei întâlniri și a rămas în mintea mea toată noaptea.
Am înțeles, nu ca și cum n-aș fi știut teoretic până atunci, că Adonai a hotărât vremea mea, înainte ca eu să știu că am o vreme și a stabilit hotarele mele, nu pentru ca să mă îngrădească, ci cu singurul scop de a-L căuta pe El.
Puteam să mă nasc pe vremea lui bunica și să trăiesc în Ukraina, sau puteam să mă nasc pe vremea inchiziției și să trăiesc în Spania, dar Adonai a privit în toată istoria și cunoscând sufletul meu și capacitatea mea de înțelegere, a hotărât că trebuie să mă nasc în vremea aceasta, în locul în care sunt, ca de aici să-L caut pe El.
Orice om de pe fața pământului, are obligația să-L caute, nu doar să stea plictisit pe un scaun și cu o mutră cinică să declare că nu prea a fost convins de ”înguștii la minte” care-i tot spun Evanghelia. Aia nu se numește căutare. Dacă am ajuns să-L urmez pe El pentru că cei care mi-au spus despre El aveau argumente destul de bune, atunci puteam la fel de bine să nici nu spun că am crezut. Lucrurile nu funcționează așa. Eu nu pot și nu vreau să conving pe nimeni de ceea ce cred, pentru că cel mult ar crede că argumentele mele sunt valide sau nule, dar asta nu ar aduce rod și cu siguranță nu rod care să rămână. Eu am obligația ca de unde sunt, sus sau jos, departe sau aproape și așa cum sunt ... uneori împiedicată, alteori mândră, alteori zdrobită, alteori confuză și de cele mai multe ori oarbă ... am obligația și dreptul de a-L căuta pe El. Nu doar mă obligă statutul meu de creație să-L caut pe Creator, dar am dreptul să-L caut chiar dacă nici măcar eu n-aș mai crede că merit. Trebuie să-L caut nu pentru că El e ascuns, ci pentru că eu sunt oarbă și nu-L văd că e lângă mine. Și ca tot orbul, pot să cred întunericul în care sunt, sau pot să cred împotriva vălului care-mi acoperă ochii și să încep să bâjbâiesc. Să pipăi fiecare piatră din drum și fiecare formă care-mi vine în cale și să cercetez orice lucru de care mă împiedic, să nu mă opresc nici măcar când mâinile mele îmi spun că tocmai ce m-am înșelat din nou și am atins ceva ce nu era El. Trebuie să-L caut, nu doar de dragul căutării, ci pentru că știu că am să-L găsesc. În pasajul de mai sus scrie că fiecare om trebuie să-L caute și să se silească să-L găsească. Nu e destul că am întors 3 pietre pe drum și am bâjbâit după 4 copaci și nu L-am aflat. Trebuie să-L caut cu aceeași înverșunare cu care m-a căutat El pe mine și trebuie să să-L găsesc cu aceeași siguranță cu care El m-a găsit pe mine.
Da, știu că nu mă ajută prea mult faptul că nu văd, dar asta nu mă împiedică să Îl caut. Chiar și bâjbâind, n-am să las nici o piatră neîntoarsă, nici din mine și nici din afara mea, doar ca să-L găsesc pe Cel care a rămas lângă mine și a așteptat tăcut ziua în care mâinile mele murdare, care au pipăit tot în cale în speranța de a-L găsi, se vor atinge de picioarele Lui care au fost străpunse pentru mine, știind că atunci când am să le ating am să-L recunosc ca fiind Singurul care S-a lăsat însemnat pe veci de dragostea ce mi-o poartă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Pentru Cristi și Sanda

Când Elohim a creat tot ce se vede, a decis în dreptul fiecărui lucru pe care l-a sfârșit, că era bun. A început să lucreze și nu s-a oprit până când nu a văzut că lucrul creat este bun. El nu știe cum altfel să lucreze decât bine.
Dacă El a început să facă ceva în viața mea, cu siguranță nu se va opri din lucru până când se va uita la lucrul Său și va vedea că rezultatul e bun. Dacă ceva nu e bine în viața mea, înseamnă că ori nu El e cel care lucrează, ori încă nu a terminat de lucrat.
Pe data de 30 Aprilie, 2011, fratele meu cel mai mic, Cristian și una din cele mai bune prietene ale mele, Sanda, s-au căsătorit. Au avut cea mai frumoasă nuntă, nu doar pentru că erau de-ai mei, ci pentru că sunt de-ai lui Adonai. Oamenii ăstia scumpi, au trecut prin foc și apă ca să fie împreună și Adonai i-a legat de nici un om nu va mai putea vreodată să-i despartă.
De ce scriu despre ei azi? S-ar putea să fie pentru faptul că mi-am luat rămas bun de la ei, Sâmbătă când s-au mutat în Anglia și încă nu m-am împăcat cu idea că nu mai sunt aici, dar mai mult cred că aș vrea să știe amândoi ce nu am putut să le spun când încă erau cu mine.
Cristian, știu că ești un om puternic în care Adonai Și-a pus tăria Lui. Știu că dacă e vreun om pe planeta Pământ cu potențial să schimbe lumea, acela ești tu. Știu că-L iubești pe Dumnezeu cu o sinceritate pa care cei mai mulți n-o înțeleg și se simt îndreptățiți să o judece, dar să nu lași pe nimeni niciodată să oprească prin vorbe ceea ce tu poți să faci. Să nu-ți pierzi niciodată seninătatea pe care o ai în ochi de fiecare dată când te uiți la lume și zâmbești și când nu înțelegi. Nu știu pe nimeni ca tine, în stare să se ridice cu aceeași putere cu care cade. Aștept să văd ce va face Adonai în tine și prin tine pentru că știu că El va declara că e bun. Eu te port în rugăciunile mele și te iubesc din tot sufletul, scumpul meu frate.
Sanda, știu că nu ți-e ușor să începi de la zero într-o țară pe care ai vazut-o doar o singură dată, dar dacă cineva poate să se adapteze oriunde ar pica, aceea ești tu. Știu că-L iubești pe Adonai și-L cauți din toată inima ta, de aceea am încredere în El că te-a dus acolo cu un scop. Încă mai plâng după tine, dar nu pentru că mă tem. Știu cine e Cel care te ține și te întărește. Sper să nu te schimbe niciodată greutățile vieții; să te crească, da, dar să nu te schimbe... să rămâi mereu simplă și complexă și frumoasă din toate punctele de vedere, așa cum ești acum. Mulțumesc tu scumpă pentru că ai fost lângă mine atâta timp. Te iubesc mult!
Îi mulțumesc lui Adonai că v-a pus pe amândoi în viața mea și știu că niciodată n-am să mai întâlnesc oameni ca voi, nici dacă aș trăi încă 3 vieți. Fiți binecuvântați și nu uitați că sunteți iubiți și prețuiți de o inimă de Dumnezeu și de cel puțin una de om.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Cuvinte...

Am tot citit și auzit tot felul de lucruri despre Paște în ultimele zile, spuse și scrise de creștini și am văzut că se încearcă inducerea unei păreri de rău, sau măcar să se privească plini de milă înpre Cel care a murit pe lemnul crucii. Ce ridicoli suntem... El a murit pentru că I-a fost milă de noi și nouă vrem să ne fie milă de El?

Yeshua, aș fi plâns pentru Tine că Te-au răstignit dacă ai avea ce să faci cu mila mea. Aș fi plâns dacă n-aș fi înțeles că de bună voie, Ți-ai rănit ochii privind în inima mea murdară, în timp ce eu nu îndrăzneam să privesc decât în pământ și ai ales. Nu pentru că erai constrâns de circumsanțe, nu pentru că ai fost trădat, nu pentru că oricum nu mai aveam mult de trăit, ci pentru că eu nu mai aveam nici o șansă. Trebuia să mor și Tu n-ai stat pe gânduri și nici măcar nu ți-a trecut prin minte să lași să mă salveze altul, ci ai vrut să fii Tu, ca eu să pricep că în ochii Tăi, viața mea valora cât viața Ta, măcar că pentru nimeni altcineva nu însemna nimic.
Să plâng, Yeshua? Dacă îmi vine să plâng, nu-mi las lacrimile să cadă și dacă îmi vine să suspin, îmi pun mâna la gură, pentru că știu că era o luptă ca unul din noi să moară și tot din mine striga că mai bine mori Tu... N-a fost nevoie să rostesc asta. Din lașitate, eu n-am ales nimic, așa că ai ales Tu pentru mine. Ai vrut să nu gust moartea. Așa că ai murit Tu în locul meu.
Nu-i corect să plâng de parcă alții Te-au ucis, când de fapt înțeleg că toată inima mea se bucură că ai murit Tu și nu a trebuit să mor eu.
Nu-i nevoie să mă uit în urmă în fiecare an, de Pesach, ca să plâng cât ai suferit în locul meu. Asta ar însemna lașitate până la capăt. În schimb am să mă uit în urmă și am să știu că tot din mine și-a dorit să trăiască, chiar dacă asta însemna să mori Tu, iar pentru că eu trăiesc cu prețul vieții Tale, nu am nici un drept să mai trăiesc degeaba.
N-am să plâng Yeshua pentru Tine, chiar dacă îmi curg lacrimile... e doar din cauză că nu reușesc să le șterg la fel de repede cât se scurg. N-am să plâng. Am să trăiesc pentru Tine cu aceeași siguranță cu care ai mers Tu la moarte pentru mine.
Știu că n-ai rezistat să stai departe de mine, așa că Te-ai dus în moarte, de unde nimeni nu se mai întoarce și Te-ai luptat cu moartea până când ai biruit-o și Te-ai întors la mine. De aceea Yeshua, de aceea am să mă întorc la Tine de câte ori am să mă pierd...
Acum știu de ce ai ales să mori în locul meu. Pentru că n-ai vrut să stai departe de mine și doar dragostea ta era destul de mare încât să se întoarcă la mine chiar și din moarte, pe când eu dacă aș fi murit, nimic nu m-ar mai fi adus înapoi.
Pentru că m-ai iubit destul încât Te-ai întors din moarte la mine și eu am să Te iubesc destul încât să mă întorc la Tine din tot ce regret aiurea. Am să mă întorc la Tine din căzături pentru lucruri de mirat. Am să mă întorc la Tine și dacă mă leagă cu sute de lanțuri ca să mă ține departe de Tine. Am să mă întorc în veci, pentru că Tu Te-ai întors din moarte după mine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Aleasă

Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. - Yochanan/ Ioan 15:16

Am auzit versetul acesta duminică dimineața și de atunci mă tot urmărește, în special prima parte ”nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”.
Ca una care înțelege greu și uită ușor, am crezut că eu am umblat pe toate căile posibile și când am obosit, m-am oprit și am încercat și Calea asta și culmea, era Calea bună. Că eu mi-am văzut starea și am înțeles că am nevoie de El așa că L-am ales. Că eu mi-am cerut iertare cu lacrimi amare și într-un final m-a iertat. Că eu m-am chinuit pe urmă să caut să cunosc voia Lui și s-o împlinesc. Că eu L-am iubit și L-am căutat mereu și mi-au plăcut mult fraze de genul ”alergarea după Dumnezeu” pentru că aveam impresia că descriu alergarea mea, zbaterea mea să-L prind și să-L fac să înțeleagă, dacă nu cu vorbe măcar cu fapte, că Îl iubesc și toată speranța și credința mea o concentram pe faptul că da de mă crede.
Baruch HaShem, că El nu S-a lăsat oprit de ignoranța mea. Relația asta nu stă în faptul că eu fac tot ce pot să fiu curată ca să pot să-i cer pe urmă ce am nevoie. Nu stă în faptul că eu citesc și mă rog pentru că dacă nu, cu ce tupeu să-mi permit să-I mai cer ceva? Relația asta nu stă în picioare pentru că o țin eu, măcar că eu am partea mea. Relația asta nu am inițiat-o eu în momentul în care am rostit rugăciunea păcătosului, ci a inițiat-o El când Singur a mers la moarte pentru mine. El m-a ales. Ca și cum dintre tot ce era, eu aș fi fost de ales! Mintea mea omenească crede că ar fi putut alege mai bine de-atâta, dar Lui i-am căzut cu tronc eu, așa că nu S-a dat în spate de la nimic să mă aibă. Și dragostea Lui față de mine s-a arătat prin faptul că pe când eram eu încă păcătoasă și ignorantă și oarbă la dorința Lui de a mă avea, El a murit pentru mine. Când nu avea absolut nimic de câștigat de pe urma mea și când nu avea nici o garanție că am să-L iubesc vreodată, El m-a iubit până la moarte și încă moarte de cruce.
Povestea mea și a Lui e ca povestea Cenușăresei. Nu ea l-a ales pe prinț pentru că și dacă l-ar fi ales, alegerea ei nu schimba cu nimic situația, dar pentru că prințul a iubit-o a trecut cu vederea că era aproape analfabetă (că doar n-a mers la facultate când era folosită ca slugă), că nu avea poziție socială, că era o împiedicată (își pierdea papucii peste tot), că era mai mereu tăvălită în cenușă și săracă din cale afară. Toți citim povestea din prisma fetei peste care a dat norocul și s-a măritat cu prințul, dar prințul n-a câștigat nimic de pe urma ei. Eu nu cred că există bărbat care să spună că femeia visurilor lui ar fi o femeie cu descrierea de mai sus, totuși dacă prințul a iubit-o și a ales-o, atunci da, peste Cenușăreasa a dat norocul dar prințul nu s-a ales cu prea mult. Nu știu cum l-a făcut de rușine pe urmă printre curteni, dar cu siguranță că nu o dată i-a roșit obrazul din cauza ei.
Yeshua m-a ales pe mine. Dintre prințese și surori mai minunate care erau în stare să-și taie din picior pentru El, dintre alea cu poziție socială, dintre alea cu master în teologie, dintre alea curate și din tot ce era, din tot de unde avea de ales, m-a ales pe mine, tăvălită mai mereu în cenușă, împiedicată din cale afară și vai de capul meu. Puteam eu să visez la Prinț până nu mai puteam și să-L iubesc și să alerg după El până aș fi leșinat, dar dacă nu m-ar fi iubit El, dacă nu m-ar fi ales El și dacă n-ar fi renunțat la tot de dragul meu, totul ar fi fost o relație în mintea mea, în care doar eu Îl iubeam și mă implicam cu tot și El era ori mulțumit ori nemulțumit de norma mea.
El m-a ales pe mine! El, Prințul, a ales să se însoțească cu una ca mine. Nu știu de câte ori L-am făcut de rușine în fața cerului, dar pentru asta El nu S-a oprit să mă iubească și să strige sus și tare că sunt a Lui.
Nu vreau să stau să-mi bat capul de ce m-a ales, vreau doar să fiu conștietă că din tot ce putea alege, eu am fost alegerea Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Dayenu

Pentru că mâine seară (18 Aprilie) va fi Erev Pesach, am încercat să intru într-o stare cât mai bună, ca să întâmpin sărbătoarea asta așa cum spune și Rabi Shaul (a.k.a Pavel), în 1 Corinteni 5:7-8: ”Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.”
Într-adevăr nu folosește la nimic să ne curățim casele de Chametz (orice produs rezultat prin amestecul de drojdie sau alți fermenți cu cele 5 tipuri de făină: shipon, kusemet, chitim, seorim și shibolet shual), dacă nu ne curățim inimile de răutate și viclenie.
Cum am spus, pentru că voiam să intru în starea necesară pentru sărbătoarea asta, am început să mă gândesc la Egiptul meu. Eu nu am fost sclavă unui Faraon din antichitate și nici n-am fost supusă la munci grele ca să zidesc un Imperiu cu sângele și sudoarea mea cum au fost evreii captivi în Mitzrayim, dar am fost captivă într-o împărăție pe care n-o vedeam, n-o simțeam și n-o puteam atinge... îi vedeam doar efectele în viața mea. Am zidit lucruri pe care nu le-am mai putut dărâma oricât am încercat pe urmă și azi stau mărturie că am fost în Egipt, la fel ca piramidele care încă mai există în Mitzrayim. Am fost folosită în împărăția întunericului, până aproape mi-am dat ultima suflare, la fel ca și evreii înrobiți care ”gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Elohim.” (Shemot/ Exod 2:23) Și gemetele mele pe care mi le smulgea robia s-au suit până la Adonai și n-a mai rămas piatră pe piatră în calea Lui, când a venit să mă scoată de acolo.
Și-a ucis Întâiul Născut, ca să mă nască pe mine din nou și doar inima Lui de Tată știe ce a îndurat să omoare un Fiu ca să dea viață la altul. I-a luat Sângele și mi-a uns ușiorii inimii, ca să fie semn pentru El să nu mă distrugă. Și-a potolit mânia față de mine pentru Sângele Sfânt care a stat ca mărturie pentru mine. Apoi mi-a dat să mănânc matza (pâine nedospită) ca să înțeleg că nu am luxul de a mai rămâne în robie nici măcar pentru a-mi dospi pâinea. M-a hrănit cu trupul Celui jertfit pentru mine ca să prind putere pe drumul lung care-mi stătea înainte. M-a scos în grabă din Mitzrayim și când s-a dezmeticit cel care m-a înrobit, a fugit să mă prindă din urmă, dar Adonai a despicat marea în fața mea, loc pe unde urmăritorul meu nu putea trece. S-a îngrijit de mine în pustie. Mi-a făcut cunoscută Torah Lui și din sclavă într-o împărăție care mă folosea, m-a făcut fiică într-o Împărăție a cărei moștenitoare sunt.
Este un câtec pe care îl cântă evreii de Pesach și cântecul se numește דַּיֵּנוּ Dayenu (ar fi fost destul). L-am tot ascultat zilele astea și mi-au intrat cuvintele în inimă mai mult decât oricând până acum. Versurile cântecului spun:

”Dacă doar ne-ar fi scos din Mitzrayim și n-ar fi făcut judecată împotriva lor, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă ar fi făcut judecată împotriva lor și nu le-ar fi judecat și idolii, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi judecat idolii și nu le-ar fi ucis întîi-născuții, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi ucis întâi-născuții și nu ne-ar fi dat bogăție, ar fi fost destul pentru noi.”

Cântecul continuă că dacă nu ar fi despicat marea, dacă nu ne-ar fi înecat asupritorii în mare, dacă nu ne-ar fi dat Torah, dacă nu ne-ar fi dus în Eretz Israel, dacă nu ne-ar fi zidit Beit HaMikdash (Templul)... ar fi fost destul.
Cântecul ăsta e despre o calitate a lui Adonai pe care eu încă nu o înțeleg. Nu înțeleg de ce face un lucru și nu se oprește doar să-l facă, ci merge dincolo de orice imaginație și face peste orice închipuire mai mult decât trebuie. Și pentru mine ar fi fost destul doar să mă elibereze din Mitzrayim, dar El nu știe să iubească cu măsură. Nu știe să salveze și doar să mă lase în plata sorții. I-a fost milă să mă lase așa liberă dar în drum, așa că S-a hotărât să mă conducă. Apoi nu a știut doar să mă conducă. I-a fost milă și S-a apucat să se îngrijească nu cumva să mi se învechească haina pe mine sau să mi se umfle picioarele de la umblat (Devarim/Deuteronom 8:4). Ar fi fost destul să se oprească și să nu mai facă nimic, dar pentru El tot n-a fost destul. I-a fost milă că nu cunoșteam căile Lui, așa că S-a apucat să mă învețe fără să se oprească de câte ori mintea mea limitată nu-I înțelegea învățătura. Apoi, ca și cum n-ar fi făcut destul, mi-a dat vise, Și-a deschis inima în fața mea fără să se teamă că am să-L rănesc, măcar că știa că eram pe cale. Și-a descoperit planurile față de mine de parcă ar fi trebuit să-mi dea mie socoteală. Mi-a pregătit fapte în care să umblu ca să-mi dea pe deasupra și răsplată, măcar că din mine nu mi-ar veni să fac nimic bun.
Cântam Dayenu și tot repetam că ar fi fost destul, dar am ajuns la concluzia că Adonai nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să-mi facă bine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când trebuie să-i fie milă de mine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să nu-mi dea drumul. Nu știe când e destul să mai spere pentru mine, să mă mai apere, să mă mai caute, să mă găsească, să mă ridice și să mă întărească. Unde se înmulțește vina mea, Își înmulțește harul pentru mine, nu ca să mă lase să păcătuiesc în voie, ci pentru că El nu știe să iubească limitat.
Fii binecuvântat, Tu Adonai, care nu Te oprești la cât e destul, pentru că dacă Tu umpli un pahar îl faci să dea peste și dacă iubești un om, îl iubești până peste puterea lui de-a fi iubit. Îți mulțumesc că m-ai iubit atât de mult încât mi-am și uitat Egiptul.

Chag Pesach Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Strânsă

Din infinit, cu mâini de har cuprinsă,

De pământul din mine desprinsă,
Cu legături de Sânge prinsă
Și cu moartea în mine stinsă,
M-am aflat de dragostea-Ți învinsă,
Până la limită împinsă,
Cu Adevărul Tău încinsă
Și peste puterile mele întinsă,
Dar de bunătatea Ta convinsă,
Am vrut să fiu de Duhul Tău surprinsă
Și m-am trezit de haina Ta atinsă.

Să Te aud mi-am lăsat urechea străpunsă,
Și să Te am, m-am lăsat din urmă ajunsă,
Iar acum stau sub aripa-Ți ascunsă,
Până în duh de Duhul Tău pătrunsă,
Să știe toți câți m-au vazut plânsă,
C-am fost împrăștiată, dar acum sunt strânsă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Eu știu ce înseamnă ”Te iubesc”

Ieri m-am întrebat toată ziua de ce tot caut frumusețe în urâțenie și toată ziua am evitat să-mi răspund. Într-un final m-am surprins într-un moment de slăbiciune și mi-am răspuns că dacă pot să găsesc un strop de frumos ascuns în urât, atunci poate că e speranță și pentru mine, pentru că dacă eu fiind om, limitat și delimitat, tot am tragere de inimă să caut că da de, da de voi găsi ceva demn de curățit de ce e urât, atunci sigur și Adonai caută în toată urâțenia mea, să vadă dacă găsește chiar și un bob de frumusețe și-l curățește de toată mizeria în care l-am pierdut eu. Dacă se pierde un bănuț din ce sunt eu, El nu-l lasă pierdut, ci aprinde Lumina, îmi întoarce casa pe dos și caută cu băgare de seamă până când îl găsește (Luca 15:8). Nu-mi place când se apucă să mi le întoarcă toate și să mi le deranjeze în fel și chip, dar știu că dacă L-am pus în situația să caute, atunci sigur găsește. Tot ce e frumos în mine e din El și nimic din ce e El nu are cum să se piardă, tocmai de aceea El caută în toată mizeria și urâțenia mea ca să Se găsească pe Sine în mine.

Am mereu impresia greșită că eu Îl caut, că eu Îl vreau, că eu alerg după El, dar adevărul e că El mă caută mereu și cu așa intensitate încât eu simt doar căutarea și cred că e a mea. El mă vrea și cu așa intensitate încât ajung să mă dau fără să pot să îi rezist. El aleargă după mine în timp ce eu alerg tot după alte lucruri și nu ostenește să mă curteze de parcă aș fi de curtat.

Îmi acoperă ochii să nu văd multe rele și eu mă plâng că îmi ascunde lucruri, pe când tot ce vrea e să nu se reflecte nimic rău în privirea mea. Îmi leagă mâinile ca să nu pot să fac multe lucruri pe care le vreau și eu înțeleg doar că îmi oprește binecuvântări, pe când El doar nu vrea să poarte nimic întinat atingerea mea, pentru că am darul să las amprente peste tot. Îmi taie puterea de-a merge și eu înțeleg doar că pe alții îi lasă să meargă și pe mine mă limitează la un loc strâmt, dar El știe că tot ce atinge talpa piciorului meu îmi dă mie și nu vrea să-mi dea nimic stricat doar pentru că am pășit pe-acolo. Mă face să nu-mi găsesc locul nicăieri și să simt că aproape clachez în lumea asta și ce interpretez eu e că nu sunt destul de bună în comparație cu alții care își află locul, dar adevărul e că El a mers să-mi pregătească un loc, ca acolo unde e El să fiu și eu, de aceea nu-mi dă nici un loc nicăieri, ca nimeni și nimic să nu aibă parte de mine decât El. Mă leagă cu funii de dragoste ca să mă țină pe loc, iar eu înțeleg doar că se poartă cu mine ca și cu un rob, măcar că sunt fiică în Casa Lui; văd doar că fiiilor risipitori le dă petreceri, dar El nu vrea să-mi risipesc moștenirea în lume și să rămân doar cu petrecerea de bun venit, o haină, încălțăminte în picioare și inelul pe deget. El vrea ca tot ce are El să fie al meu.

Mi-e și frică să-L întreb de ce mă iubește așa de mult... mi-e frică s-aud că n-are nici un motiv, totuși știu că e așa. E gelos pe orice mă atinge și nu e El. Se aruncă în fața mea și se face scut oricât de slabă sau tare ar fi lovitura care se îndreaptă spre mine. Mă răsfață cu lucruri de mirat, până acolo că nici nu apuc să rostesc că-mi doresc ceva și El deja împlinește. Se luptă pentru mine ca un războinic viteaz, ca nu cumva să cunosc înfrângerea. Mă apără mai tare decât cel mai renumit avocat măcar că vede când greșesc. M-a iubit și mă iubește în așa fel încât să nu mă mai pot mulțumi cu nici o ”dragoste” superficială și dacă am ajuns să nu cred ușor cuvintele ”Te iubesc” e pentru că eu știu ce înseamnă să te iubească Cineva.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה