Distanța

Felul în care mă relaționez la tot ce mă înconjoară, e prin distanță. Toate le judec și le filtrez în funcție de cât de aproape sau de departe îmi sunt. Toate le măsor și în funcție de cât de mari sau mici îmi par, atât le las să-mi fie de aproape sau departe. Depărtarea o consider bună când vine vorba de ceva de care mă tem, dar o consider rea când vine vorba de ceva ce îmi doresc. Apropierea o consider rea când vine vorba de ceva ce urăsc, dar o consider bună când vine vorba de ceva ce iubesc.
Binențeles că sistemul meu de măsurare a lungimii, greutății și capacității lucrurilor, oamenilor și situațiilor, este unul foarte subiectiv, tocmai de aceea mă trezesc de multe ori că am aproximat greșit spațiul dintre mine și lucrul la care mă relaționez. Nu odată mi s-a întâmplat să cred că sunt aproape de cineva și realitatea să fie exact opusul și tocmai de aceea nu mă mai încred 100% în felul în care percep distanța, dar asta nu înseamnă că am încetat să mă relaționez la toate prin distanță, fie ea mică sau mare.
Distanța afectează tot ceea ce sunt eu și mă lovesc de ea chiar dacă nu știu că de ea mă lovesc. Am ajuns să măsor distanța dintre ceea ce sunt și ceea ce am impresia că ar trebui să fiu. Măsor distanța dintre mine și visele mele. Măsor distanța dintre mine și frica mea. Încerc să aproximex până și distanța dintre azi și cât s-ar putea să mai trăiesc și am regretat de multe ori felul în care măsor sau aproximez distanța, cel mai mult pentru că m-a obligat să-L percep până și pe Adonai în termeni ”metrici”, doar că lungimea pe care am ales-o ca să o numesc ”metru” ca să am cu ce să măsor spațiul dintre mine și El, e unul la fel de eronat ca și gândirea mea tipicară. Dacă eu mă apropiam de Adonai, atunci aveam impresia că spațiul dintre noi s-a diminuat și deci El mi-e aproape, iar dacă eu mă îndepărtam de El aveam impresia că spațiul dintre noi crește și deci El îmi este departe.
Dar dacă teoria mea ar fi fost corectă, atunci asta ar însemna că distanța trebuie să fie valabilă din toate punctele de vedere, ca să o numesc depărtare, ori dacă stau bine să mă gândesc, 3 dintre cei mai importanți oameni de pe planeta Pământ, pentru mine, adică frații și sora mea, trăiesc la mai mult de 2000 de Km distanță de mine, dar îmi sunt mereu aproape. Distanța dintre mine și Yerushalaim e de 1 930,01 Km, totuși nici un loc de pe planetă nu mi-e mai aproape decât orașul ăsta, tocmai de aceea cred cu toată inima mea că oricât spațiu ar fi între mine și Adonai, El mi-e mereu aproape. Chiar și atunci când eu sunt departe de El, gândul și inima Lui sunt mereu cu mine.
Dragostea Lui nu se schimbă în funcție de apropierea sau depărtarea mea.
Ce mă va despărți de dragostea lui HaMashiach care S-a lăsat ucis pentru mine?
Necazul? - El mi-e mângâietor.
Strâmtorarea? - El mi-e loc larg.
Prigonirile? - El mi-e scăparea.
Foametea? - El mi-e pâine.
Lipsa de îmbrăcăminte? - El mi-a dat o haină a slavei pe care nimeni nu mi-o poate lua.
Primejdia? - El mi-e tăria.
Sabia? - El mi-e scutul.
Căci sunt bine încredințată că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Adonai, care este în Yeshua HaMashiach, Domnul nostru. (Romani 8:38-39)

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה