Dayenu

Pentru că mâine seară (18 Aprilie) va fi Erev Pesach, am încercat să intru într-o stare cât mai bună, ca să întâmpin sărbătoarea asta așa cum spune și Rabi Shaul (a.k.a Pavel), în 1 Corinteni 5:7-8: ”Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.”
Într-adevăr nu folosește la nimic să ne curățim casele de Chametz (orice produs rezultat prin amestecul de drojdie sau alți fermenți cu cele 5 tipuri de făină: shipon, kusemet, chitim, seorim și shibolet shual), dacă nu ne curățim inimile de răutate și viclenie.
Cum am spus, pentru că voiam să intru în starea necesară pentru sărbătoarea asta, am început să mă gândesc la Egiptul meu. Eu nu am fost sclavă unui Faraon din antichitate și nici n-am fost supusă la munci grele ca să zidesc un Imperiu cu sângele și sudoarea mea cum au fost evreii captivi în Mitzrayim, dar am fost captivă într-o împărăție pe care n-o vedeam, n-o simțeam și n-o puteam atinge... îi vedeam doar efectele în viața mea. Am zidit lucruri pe care nu le-am mai putut dărâma oricât am încercat pe urmă și azi stau mărturie că am fost în Egipt, la fel ca piramidele care încă mai există în Mitzrayim. Am fost folosită în împărăția întunericului, până aproape mi-am dat ultima suflare, la fel ca și evreii înrobiți care ”gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Elohim.” (Shemot/ Exod 2:23) Și gemetele mele pe care mi le smulgea robia s-au suit până la Adonai și n-a mai rămas piatră pe piatră în calea Lui, când a venit să mă scoată de acolo.
Și-a ucis Întâiul Născut, ca să mă nască pe mine din nou și doar inima Lui de Tată știe ce a îndurat să omoare un Fiu ca să dea viață la altul. I-a luat Sângele și mi-a uns ușiorii inimii, ca să fie semn pentru El să nu mă distrugă. Și-a potolit mânia față de mine pentru Sângele Sfânt care a stat ca mărturie pentru mine. Apoi mi-a dat să mănânc matza (pâine nedospită) ca să înțeleg că nu am luxul de a mai rămâne în robie nici măcar pentru a-mi dospi pâinea. M-a hrănit cu trupul Celui jertfit pentru mine ca să prind putere pe drumul lung care-mi stătea înainte. M-a scos în grabă din Mitzrayim și când s-a dezmeticit cel care m-a înrobit, a fugit să mă prindă din urmă, dar Adonai a despicat marea în fața mea, loc pe unde urmăritorul meu nu putea trece. S-a îngrijit de mine în pustie. Mi-a făcut cunoscută Torah Lui și din sclavă într-o împărăție care mă folosea, m-a făcut fiică într-o Împărăție a cărei moștenitoare sunt.
Este un câtec pe care îl cântă evreii de Pesach și cântecul se numește דַּיֵּנוּ Dayenu (ar fi fost destul). L-am tot ascultat zilele astea și mi-au intrat cuvintele în inimă mai mult decât oricând până acum. Versurile cântecului spun:

”Dacă doar ne-ar fi scos din Mitzrayim și n-ar fi făcut judecată împotriva lor, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă ar fi făcut judecată împotriva lor și nu le-ar fi judecat și idolii, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi judecat idolii și nu le-ar fi ucis întîi-născuții, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi ucis întâi-născuții și nu ne-ar fi dat bogăție, ar fi fost destul pentru noi.”

Cântecul continuă că dacă nu ar fi despicat marea, dacă nu ne-ar fi înecat asupritorii în mare, dacă nu ne-ar fi dat Torah, dacă nu ne-ar fi dus în Eretz Israel, dacă nu ne-ar fi zidit Beit HaMikdash (Templul)... ar fi fost destul.
Cântecul ăsta e despre o calitate a lui Adonai pe care eu încă nu o înțeleg. Nu înțeleg de ce face un lucru și nu se oprește doar să-l facă, ci merge dincolo de orice imaginație și face peste orice închipuire mai mult decât trebuie. Și pentru mine ar fi fost destul doar să mă elibereze din Mitzrayim, dar El nu știe să iubească cu măsură. Nu știe să salveze și doar să mă lase în plata sorții. I-a fost milă să mă lase așa liberă dar în drum, așa că S-a hotărât să mă conducă. Apoi nu a știut doar să mă conducă. I-a fost milă și S-a apucat să se îngrijească nu cumva să mi se învechească haina pe mine sau să mi se umfle picioarele de la umblat (Devarim/Deuteronom 8:4). Ar fi fost destul să se oprească și să nu mai facă nimic, dar pentru El tot n-a fost destul. I-a fost milă că nu cunoșteam căile Lui, așa că S-a apucat să mă învețe fără să se oprească de câte ori mintea mea limitată nu-I înțelegea învățătura. Apoi, ca și cum n-ar fi făcut destul, mi-a dat vise, Și-a deschis inima în fața mea fără să se teamă că am să-L rănesc, măcar că știa că eram pe cale. Și-a descoperit planurile față de mine de parcă ar fi trebuit să-mi dea mie socoteală. Mi-a pregătit fapte în care să umblu ca să-mi dea pe deasupra și răsplată, măcar că din mine nu mi-ar veni să fac nimic bun.
Cântam Dayenu și tot repetam că ar fi fost destul, dar am ajuns la concluzia că Adonai nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să-mi facă bine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când trebuie să-i fie milă de mine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să nu-mi dea drumul. Nu știe când e destul să mai spere pentru mine, să mă mai apere, să mă mai caute, să mă găsească, să mă ridice și să mă întărească. Unde se înmulțește vina mea, Își înmulțește harul pentru mine, nu ca să mă lase să păcătuiesc în voie, ci pentru că El nu știe să iubească limitat.
Fii binecuvântat, Tu Adonai, care nu Te oprești la cât e destul, pentru că dacă Tu umpli un pahar îl faci să dea peste și dacă iubești un om, îl iubești până peste puterea lui de-a fi iubit. Îți mulțumesc că m-ai iubit atât de mult încât mi-am și uitat Egiptul.

Chag Pesach Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה