Lovească-mă cel neprihănit

"Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea..." - Psalmi 141:5

David înţelegea ce înseamnă a fi neprihănit, tocmai de aceea a putut să spună fără frică "lovească-mă cel neprihănit". El nu suferea de o imagine de sine distorsionată, măcar că avea motive. Era cel mai mic dintre fraţii săi, era atât de neimportant încât tatăl său nici nu l-a pomenit când a venit Samuel să caute printre fiii lui un împărat. David era aşa de sigur pe el şi pe dreptatea lui Adonai, încât iubea pe oricine era de partea lui Adonai. Aşa de mult căuta să fie pe placul lui Adonai, că primea orice mustrare din partea unui neprihănit. Subliniez NEPRIHĂNIT, pentru că nu aş vrea să se înţeleagă că trebuie să primeşti orice mustrare din partea oricui se trezeşte "îndemnat" ... măcar că de cele mai multe ori nu de Duhul lui Adonai.

Este o întâmplare relatată în 2 Samuel 16 când David fugea de fiul său Absalom, iar pe drum este urmărit de Şimei care striga împotriva lui şi îl blestema. David putea să îl ucidă sau să poruncească să fie ucis, dar ceea ce spune te face să înţelegi de ce a putut să se roage "lovească-mă cel neprihănit".

"Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” Cine-i va zice dar: „Pentru ce faci aşa?” Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de
azi.” David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, şi vântura praf. - 2 Samuel 16:9-13

Măcar că Şimei nu avea dreptate, David lua în considerare posibilitatea ca Adonai să-l fi făcut să zică acele lucruri. În capitolul 19 din 2 Samuel este descris cum Şimei înţelege că s-a înşelat, merge înaintea împăratului şi se pleacă cerându-şi iertare. David îl iartă.

Am încercat mult să ajung la un aşa nivel în umblarea mea cu Adonai, încât să pot să mă rog să mă mustre cel neprihănit. De obicei când sunt lovită (fie de un neprihănit fie de unul cu bârna în ochi) - lovesc înapoi şi de cele mai multe ori constat dezamăgită de mine, că nu cooperez bine cu mustrarea.
Să mă lovească un neprihănit ... De aşa ceva nu ar trebui să mă tem. Un neprihănit nu este nerăbdător să lovească. Un neprihănit nu mă va lovi încât să nu mă mai pot ridica. Un neprihănit mă loveşte nu de dragul de a da în mine ci pentru că vrea să mă vadă că înaintez în umblarea mea cu Adonai ... de dragul Împărăţiei.
Adonai să-mi dea o inimă ca şi a lui David, să recunosc binecuvântarea din spatele mustrării care vine din partea celui neprihănit. Să îmi cercetez inima mai repede decât reacţionez şi mă apăr. Să caut să plac lui Adonai primind ceea ce vine din partea sfinţilor lui, chiar dacă Adonai îi îndeamnă să mă mustre.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Coarnele altarului

Citeam azi dimineaţă versetul 14 din Shemot/ Exod 21: "Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât."

M-a făcut să mă gândesc la structura altarului, mai precis la coarnele altarului. Adonai a poruncit ca altarul pentru arderile de tot să fie făcut cu 4 coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul: "În cele patru colţuri, să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă." - Exodul 27:2
Din Scrierile Tanach-ului reiese că atunci când cineva era într-o situaţie disperată sau urma să fie omorât, fugea şi se prindea de aceste coarne ca să fie iertat sau cruţat.

"Au venit şi au spus lui Solomon: „Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon, şi s-a apucat de coarnele altarului, zicând: „Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!” - 1 Împărati 1:51

"Vestea aceasta a ajuns până la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Şi Ioab a fugit la cortul Domnului, şi s-a apucat de coarnele altarului." - 1 Împărati 2:28

"ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar." - Matei 23:35

Aşa îl văd eu pe Yeshua, ca fiind cornul altarului lui Adonai, de care m-am prins cu toată puterea şi din pricina căruia am primit iertarea. Când cineva se prindea de coarnele altarului, nu primea iertarea pentru că era cineva, ci din pricina coarnelor altarului de care se ţinea. De aceea alerg să-L prind cum spunea Pavel "căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus." (Filipeni 3:12)
Când te prinzi de El, depinzi în totul de mila Lui. Asta cred eu că înseamnă Harul. Să fii conştient că meriţi pedeapsa, dar să te prinzi de coarnele altarului Său şi să implori milă. Harul înseamnă că Adonai, din dragoste pentru Numele Său Cel Sfânt şi din dragoste pentru Yeshua care a devenit cornul altarului pentru mine, măcar că eu merit pedeapsa, mă iartă. În versetul din Shemot 21, Adonai spune însă "Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât". Dacă prin viclenie eu păcătuiesc şi apoi mă duc să mă prind cu mâinile mânjite cu sânge nevinovat, de coarnele altarului, Adonai şi de acolo mă va smulge ca să-mi primesc pedeapsa. Nu trebuie să omor în sens fizic pe cineva dar Ioan spune în 1 Ioan 3:15 "Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş". De câte ori urăsc pe fratele meu pentru care a murit Mashiach (şi astfel l-a făcut nevinovat) vărs sânge nevinovat.
Dacă nu sunt vinovată de un astfel de păcat pot să merg cu toată îndrăzneala să mă prind de coarnele altarului Sfânt şi să aştept îndurarea lui Adonai şi dacă e a mia oară când mă prind de El.
Dacă în vechime oamenii se prindeau de un altar omenesc şi căpătau îndurare de la oameni supuşi firii pământeşti, cu cât mai mult noi, care ne apropiem de un altar ceresc vom căpăta îndurare de la un Tată perfect care are milă de slăbiciunile noastre.

Bat Melech בת מלך
Cristina

De unde sunt mă rog

Ce sunt eu Adonai fără Tine?
- O casă rămasă-n ruine...
O frunză ce abia se mai ține

Ia cuvintele mele și pune-le împreună,

Tot ce-i pierdut în mine adună,

Și fă-mă surdă la orice minciună.

Fă pașii mei să țintească la căile Tale,

Umple iar toate vasele mele goale,

Și șlefuiește laturile mele inegale.

Înalță-mă la Tine PreaÎnaltule!

Învață-mă să mă închin Dumnezeule!

Ajută-mă să te cunosc Învățătorule!

Căci sunt aici și te aștept,

Din slava Ta să nu mă mai deștept

Și tot ce sunt ... tot... doar spre Tine să îndrept.

Bat Melech בת מלך

Cristina

Ca Admei ... Ca Ţeboimul

De câte ori simt că mă cuprinde deznădejdea cu privire la soarta poporului meu drag Israel, încerc să recit versete care vorbesc despre dragostea lui Adonai pentru ei. Unul din versetele pe care le citesc mai mereu este din Osea 11:8 şi este unul din preferatele mele din Scriptură:

”Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!”

Mi se pare că acest verset descrie foarte bine inima lui Adonai pentru Israel, de aceea mi-e drag.
Totuși, pentru prima dată de când îl citesc mi-am pus întrebarea ”De ce spune Adonai -Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul?”- Ce a făcut Adonai acestor două cetăți?
Dacă mergi pe trimiterile din Osea ajungi să înțelegi că întotdeauna Adma și Țeboim sunt menționate alături de Sodoma și Gomora (Gen. 14:2) și chiar dacă nu sunt menționate în pasajul din Gen. 19:12-29, care vorbește de nimicirea Sodomei și Gomorei, se înțelege din pasajul din Deuteronom 29:23, că Adonai a nimicit Adma și Țeboimul împreună cu Sodoma și Gomora.
Deoarece până acum nu prea mi-am bătut capul cu soarta acestor cetăți, nu aveam prea mult habar ce era cu ele, așa că m-am uitat în Enciclopedia Biblică Zondervan, unde se menționează că starea Admei și a Țeboimului nu era chiar atât de decăzută ca și Sodoma și Gomora, dar că le susțineau mereu politic (vezi Gen. 14), că erau un fel de spectatori la imoralitatea care avea loc în Sodoma și Gomora.

Poate că nu am fi în stare să comitem adulter, dar nu ne deranjează să îl vedem adulterul într-un film. Poate că niciodată nu am minți, dar râdem de minciunile altora. Poate că niciodată nu am cânta cântecele de pe MTV dar nu avem nici o problemă să le ascultăm. Poate că niciodată nu ne-am închina la idoli, dar nu avem nici o problemă să ne uităm la filme indiene în care oamenii se închină cine știe la ce demoni. Poate că nu am ucide niciodată un om dar nu avem nici o problemă să ne uităm la alții care ucid. Poate că nu am trăi niciodată cu o persoană de același sex, dar nu avem nici o problemă cu ceea ce fac homosexualii ”doar nu fac rău la nimeni; și ei sunt oameni”. Doar pentru că nu facem lucrurile respective, dar le încuvințăm și nu ne cutremurăm când auzim de ele, nu înseamnă că suntem mai buni decât cei ce le fac.
Adma și Țeboim nu se găseau în starea Sodoei și Gomorei, dar nici nu erau deranjați de ea. A tolera păcatul nu înseamnă sfințenie, a nimici păcatul înseamnă sfințenie. Nu e nici o problemă să trăim cum vrem, dar atunci să nu ne mai zicem urmași ai lui Yeshua că doar facem să fie vorbit de rău Numele Sfânt printre necredincioși. Dacă nu ești lumină, ești întuneric. Adonai a dat totul pentru noi și merită totul nu doar jumătăți de măsură. Dacă vreau să văd lumina trebuie să vin la lumină nu să stau la limita dintre lumină și întuneric.
Adma și Țeboimul au fost nimicite împreună cu Sodoma și Gomora.

”la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui” – Deuteronom 29:23

Fraților dacă ne curățim și ne sfințim acum, nu vom fi osândiți odată cu lumea (1 Corinteni 11:32). Ar trebui să vrem atât de mult să plăcem lui Adonai, încât dacă L-ar întrista că eu mă uit la ceva care nu e pe placul lui, mai bine să nu mai privesc nimic niciodată. Nu vorbesc să devenim fanatici, dar fiecare din noi știe că Adonai cere sfințenie de la noi, atunci să facem toate lucrurile potrivit cu Duhul Sfânt care ne-a fost dat, nu potrivit cu firea pământească.

Bat Melech בת מלך
Cristina

"Mă rog în gând"

Vorbeam cu bunica mea şi m-am trezit că folosesc fraza "m-am rugat în gând". Am momente când mă lovesc cuvintele pe care le spun ca şi cum chiar ele ar vrea ca eu să pricep ce spun. Am tot meditat la asta, toată ziua.
Este un principiu Biblic că rugăciunea trebuie rostită. Pornind de la premiza că "prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire" (Rom. 10:10) şi că "moartea şi viaţa sunt în puterea limbii" (Prov.18:21) ajungem la concluzia că rugăciunile trebuie verbalizate. De ce? Adonai cunoaşte gândurile omului, cunoaşte toate lucrurile ascunse şi toate lucrurile vizibile, cunoaşte tot ce a fost, tot ce este şi tot ce va fi în inima oricărui om, atunci de ce nu pot să mă rog în gând? Pentru că este o diferenţă imensă între gând şi cuvânt. Gândurile omului sunt deşarte (Ps 94:11), gândurile lui nu înseamnă nimic concret, nu au aceeaşi putere ca şi cuvintele. În mulți Psalmi, David se roagă ”Doamne, ia aminte la glasul meu, când Te chem!”, măcar că este conștient că Adonai cunoaște gândurile, el nu cere ca Adonai să ia aminte la gândurile lui, ci la glasul lui, la cuvintele pe care le rostește.
În Matei 12:36-37 scrie: "Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Nu vei da socoteală pentru fiecare gând care îţi trece prin cap, deoarece nu ai cum să le controlezi în totalitate. Nu prea îmi place să-l citez pe Martin Luther din pricina antisemitismului de care suferea, totuşi îi dau dreptate când spunea că nu poţi opri păsările să-ţi zboare deasupra capului, dar poţi să le opreşti să-şi facă cuib pe capul tău.
În versetul din Matei scrie că oamenii vor da socoteală pentru ORICE CUVÂNT. Nu sunt întotdeauna responsabilă pentru gândurile mele, dar sunt responsabilă pentru cuvintele mele, deoarece acestea au putere. Atunci logic înseamnă că puterea gândului şi puterea cuvântului meu nu este aceeaşi. Dacă nu sunt responsabilă pentru toate gândurile mele, dar sunt responsabilă pentru orice cuvânt, atunci trebuie să admit că rugăciunea rostită este superioară rugăciunii în gând.

”Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.” - Psalmul 142:1-2

Pot să mă gândesc la Adonai, pot să cuget la căile Lui, dar rugăciunile mele trebuie rostite nu cugetate. Nu cu gândul meu strig către Adonai, ci cu glasul meu.
Îmi povestesc strâmtorarea înaintea Lui, nu pentru că El nu ar ştii, nu pentru că nu era cu mine pe calea care ducea la strâmtorare, nu pentru că nu e cu mine în strâmtorare, ci pentru că El vrea să i le povestesc eu. El vrea ca eu să îi spun cum percep strâmtorarea, cum văd lucrurile de acolo din prinsoarea mea, cum înţeleg eu cu gândirea mea limitată şi cu credinţa mea puţină, cum Îl văd şi cum Îl simt, cum încerc să mă ţin de El chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aş ţine vreodată. Nu... nu pentru că nu ar ştii vrea El să audă, nu pentru că nu mi-ar simţi fiecare bătaie a inimii, ci pentru că vrea să înţeleg eu. E un fel de terapie dacă vreţi. Psihologia a înţeles că omul are o nevoie vitală de comunicare, să înţeleagă şi să fie înţeles. Tocmai de aceea psihologii sunt oameni plătiţi să îţi asulte necazurile, să te ajute să înţelegi cum ţi-a influenţat caracterul fiecare experienţă pe care ai trăit-o. Când Îl cunoşti pe Adonai nu mai ai nevoie de psiholog. El te ascultă gratuit şi câteodată, doar să smulgă puţină comunicare reală din partea ta, va crea o "strâmtorare" pentru tine, unde nu mai ai nimic decât cuvinte şi înţelept ar fi să le foloseşti ca să îi comunici starea ta lui Adonai. Nu ai cum să ajungi în depresii dacă vorbeşti cu Adonai. Aşa că povesteşte-i ce simţi şi cum vezi tu lucrurile, chiar dacă ştii că nu vezi corect, nu încerca să împachetezi totul într-un limbaj religios, nici nu te apuca să "proclami" că eşti bine, dacă tu suferi. Strâmtorarea nu va deveni mai puţin strâmtă dacă tu te apuci şi proclami că e loc larg. Nici vorbă! Strâmtorarea este probabil singurul loc în care Adonai te poate opri să vorbeşti cu El. Aşa că vorbeşte!

Bat Melech בת מלך
Cristina

De la capătul pământului...

Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine! – Tehillim /Psalmi 61:1-2

Mă gândeam la ce înseamnă aceste cuvinte „de la capătul pământului strig către Tine”. Acesta este un Psalm al lui David şi el era în Israel când l-a scris. Se poate spune orice despre Israel numai că e capătul pământului nu. Sigur nu se referă la o locaţie, ci la o stare. Să fii la capătul pământului ... Eu sunt pământul. Ştiu că de multe ori am ajuns la capătul meu ... la capătul puterilor, la capătul a ceea ce pot, la capătul a ceea ce simt. Fiecare om crede despre el că e nemărginit. Elie Wiesel spunea că „fiecare om e nemuritor câtă vreme trăieşte. Cu o secundă înainte să moară este tot nemuritor. Apoi... Dumnezeu câştigă.” Câtă vreme respir am impresia că nu există o altă stare ... dar sunt situaţii care îţi taie suflarea, ori îţi distorsionează simţirile prin gravitatea lor, ori te duc până în pragul nebuniei. De ce le permite Adonai? Părerea mea este din cauză că altfel nu am ştii că avem un capăt. Că fără El, capătul rămâne capăt, dar cu El capătul e doar un început. Când îţi realizezi capătul, de cele mai multe rezultatul va fi o inimă mâhnită. De câteva zile văd tot mai mulţi oameni care şi-au ajuns la capăt şi rămân doar mâhniţi de crunta realizare că sunt limitaţi, neputincioşi în faţa circumstanţelor. Dar circumstanţele au fost create nu doar să-ţi deschidă ochii pentru ca să-ţi vezi limitele, ci să te facă să strigi. De la capătul tău trebuie să strigi către singurul care poate să îţi lărgească teritoriul acolo unde pământul tău s-a sfârşit. Trebuie să strigi către Cel care ţi-a creat pământul. Când ţi-ai ajuns la capăt nu există rugăciuni călduţe, de acolo strigi cu toată disperarea. Cei mai mulţi strigă la stânca înaltă din faţa lor ca să se mute, obosesc dar nu se lasă - nici ei, nici stânca. David nu a strigat la stâncă, a strigat la Cel care a făcut stânca. Când îţi vezi capătul, numai putere să mai urci un munte înalt nu ai. Cel mai uşor ţi-ar fi să vorbeşti muntelui să se mute din calea ta ... dar Cel care l-a pus acolo, l-a pus cu un motiv. Vrea să te urce pe înălţimile tale. El să te urce. Şi de acolo, de sus, să înţelegi că acolo unde te sfârşeşti tu, El doar începe.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Tot ce are suflare, să laude pe Domnul!

M-am trezit azi mult prea târziu, cu o durere de cap şi cu Tehillim/Psalmul 150 în minte. De obicei mă trezesc cu o senzaţie de "offffffffffff" în minte, dar azi Baruch HaShem, m-am trezit cu acest Psalm.

Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită! Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi harfa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

Imediat m-am gândit ... sau mai bine zis am mormăit "oy, Adonai vrei să mă trezesc să te laud în starea asta? Asta vrei să-mi spui?" - n-am stat să meditez prea mult şi m-am întors pe cealaltă parte să dorm mai departe. Doar că slujesc unui Dumnezeu care nici nu doarme nici nu dormitează (Ps 121:4) aşa că am început să mă gândesc. Ce am priceput eu din asta? În Psalmul menţionat mai sus se înşiră tot felul de instrumente cu care să fie lăudat HaMelech şi am auzit de nenumărate ori muzicieni folosind aceste versete înainte să cânte. Până azidimineaţă eram de acord că se referă la muzică, dar apoi m-am gândit că asta ar însemna HaShem poate fi lăudat doar de cei cu talent muzical, iar asta e o aberaţie. Eu nu cred că acest Psalm se referă la muzică atât cât se referă la un principiu, acela de a-L lăuda pe Adonai. Dacă trâmbiţă ai, cu trâmbiţa laudă-L, dacă alăută ai primit, cu ea să-L lauzi, dacă nu ţi-a fost dat talentul să cânţi la un instrument muzical dar ai picioare, laudă-L cu jocuri, dacă nu ai picioare şi ai doar mâini, cu ele loveşte 2 talere unul de altul (chimval) spre slava lui Adonai şi e primită, iar dacă nimic, nimic din ce eşti în trup nu poate să fie folosit să-L laude pe El, atunci este scris că tot ce are suflare să-L laude: respiră spre slava Lui şi o să fie primit! Nu sunetul pe care îl scoţi are importanţă, oricât de mulţi "talentaţi" ar veni să-ţi spună opusul. Nu cât de tare strigi, nu cât de frumos cânţi, nu cât de şcolat eşti, ci cât de bine foloseşti aceste "instrumente" spre slava lui Adonai.
Oricât de bine ai cânta, fii sigur că Adonai are parte de talente desăvârşite din partea îngerilor, aşa că nu e interesat de profesionalismul tău. Oricât de mult ai cunoaşte, este ridicol în comparaţie cu Cel care este Omniştient. Oricât de bine ai vorbi niciodată nu ai să poţi rosti cuvinte care să creeze o lume, aşa că nu contează cât de bine vorbeşti. Şi dacă crezi că eşti ceva din cauză la "instrumentul" care ţi-a fost dat, într-o zi vei înţelege că lauda şi închinarea nu are a face cu 10 ore de repetiţie pe săptămână, ca să sune bine duminica. Într-o zi va sta Pavel şi Sila şi cântarea lor care a dărâmat zidurile închisorii (Fapte 16:25) şi va străluci în comparaţie cu "profesionalismul tău". Dacă crezi că eşti ceva din cauză că vorbeşti bine, într-o zi va sta un om bâlbâit în faţa ta, pe nume Moshe/Moise, care măcar că nu avea vorbirea uşoară(Shemot/Exod4:10), era prietenul lui Adonai.
Până azi am crezut că acest Psalm vorbeşte despre instrumente, azi am înţeles că e vorba de Adonai şi că El merită să fie lăudat cu orice ai avea, oricât de mult sau oricât de puţin ar părea în ochii oamenilor, măcar că eu cred că unii respiră mai bine spre slava lui Adonai decât 10 "formaţii de laudă şi închinare". Adonai se bucură de lauda oricui - nu de spectacol.
Dacă ar fi vorba de sunetul pe care îl scoţi, dacă accentul ar fi pe asta, atunci Pavel nu s-ar mai fi obosit să scrie în 1 Corinteni 13:1: "Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor." Accentul nu e pus pe instrument, accentul e pus dragostea cu care te slujeşti de instrumentul dat. Pentru Adonai, lauda fără dragoste (prin laudă a se înţelege orice aduce slavă lui Adonai, nu neapărat muzica) este doar zgomot.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Tefillin

După a 10-a întrebare de genul "ce e cutiuţa aia pe care şi-o leagă evreii pe frunte?" - am hotărât să răspund prin postarea de azi.
Cutiuţa, sau mai corect cutiuţele, deoarece sunt 2 - de aici şi forma de plural a cuvântului - se numesc Tefillin şi reprezintă probabil unul din obiectele mele preferate din Iudaism. Tefillin vine de la cuvântul tefillah (rugăciune) şi a fost incorect tradus - filacteră (filacterii) care înseamnă talisman sau amuletă şi nu are nimic a face cu Tefillin.
Adonai a poruncit copiilor lui Israel (în ebr. bnei - fiilor, de aceea doar bărbaţii folosesc Tefillin în rugăciune, cu excepţia unor denominaţiuni ca şi reformaţii şi conservatorii) să-şi pună Legea Lui ca şi semn de aducere aminte, să aibă constant înaintea ochilor poruncile care să le amintească să nu păcătuiască:

Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. - Shemot/ Exod 13:9

Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.” - Shemot/ Exod 13:16


Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca
nişte fruntarii între ochi. Devarim/ Deuteronom 6:8

Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre, şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri. - Devarim/ Deuteronom 11:18

Evreii şi-au făcut deci Tefillin, care este format din două piese - shel yad (pentru mână) şi shel rosh (pentru cap). Acestea conţin versete din Torah, prinse cu fâşii de piele de animal kosher/curat, care permit legarea lor pe braţ şi pe frunte. Tefillin se foloseşte doar la rugăciunea de dimineaţă din timpul săptămânii. Nu se poartă de Shabbat şi la Moadim (Sărbătorile evreieşti poruncite de Adonai), deoarece se consideră că Tefillin trebuie să fie un semn care să amintească de poruncile lui Adonai, iar zilele poruncite sunt un semn prin existenţa lor, deci nu este nevoie de Tefillin.
Se spune binecuvântarea pentru Tefillin shel yad, apoi se leagă pe mâna stângă, lângă inimă, ca Torah să fie împlinită din inimă nu din obligaţie. Dacă persoana care îşi leagă Tefillin este stângace, atunci Tefillin se leagă pe braţul drept, pentru că este un text în Talmud care spune că Tefillin trebuie legat pe braţul slab al persoanei care îl foloseşte ca să-şi amintească de faptul că Adonai este puterea lui.
Deoarece este scris "să-ţi fie ca un semn pe mână" se deduce că Tefillin shel yad nu trebuie să fie un semn şi pentru ceilalţi, doar pentru tine, de aceea după ce Tefillin este legat, de obiecei evreii îşi trag cămaşa sau Tallit-ul peste cutia care conţine Klaf-ul (pergamentul scris cu versete din Torah, dinăuntrul cutiei).
Se spune binecuvântarea pentru Tefillin shel rosh apoi se poziţionează între ochi, pe frunte. Tefillin shel rosh este mai deosebit deoarece are inscripţionat pe cutie, în părţile laterale litera ש
care întotdeauna pus pe un obiect evreiesc înseamnă Numele lui Adonai שדי Shadai -Atotputernic. Pe o parte litera ש are 3 "braţe" - litere ו, iar pe cealaltă are 4. Al 4-lea ו Îl reprezintă pe Mashiach şi descoperirea Împărăţiei lui Elohim. Fără să ştie evreii Îl poartă pe Yeshua între ochii lor, măcar că deocamdată nu pot să vadă că El este Mashiach.
Tefillin shel rosh aminteşte de mitra purtată de Cohen HaGadol (Marele Preot) şi de coroana lui David HaMelech (Împăratului David).
În Iudaism, Tefillin este considerat un semn între evreu şi HaShem la fel cum verigheta este un semn între soţ şi soţia lui.
Ştim că se purta Tefillin şi pe vremea lui Yeshua din versetul din Matei 23:5 în care scrie despre fariseii care îşi făceau Tefillin mai deosebit ca să iasă în evidenţă "Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi".

Subiectul pe care l-am abordat este vast şi mi-ar lua mult timp să îl prezint amănunţit, de aceea am scris cât de concis se poate.
Postarea de azi nu este menită ca să "inspire" pe cineva să analizeze "vai cât de încuiaţi sunt evreii", nici să vă chinuiţi prea tare să căutaţi să îmi trimiteţi versete despre cum aceste lucruri nu sunt valabile, am scris postarea de azi ca să-l citez pe fratele Pavel "să nu vă socotiţi singuri înţelepţi" ci să daţi dovadă de respect pentru crezul altora, crez care este susţinut de aceeaşi Scriptură pe care o folosesc şi creştinii.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Ochi ce nu văd şi urechi ce nu aud

„Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, care au ochi să vadă şi nu văd, urechi de auzit şi n-aud; căci sunt o casă de răzvrătiţi. - Ezechiel 12:2

La ce bun să ai ochi, dacă nu îi foloseşti? Dacă alegi să-ţi foloseşti ochii să vezi doar nelegiuire şi răutate, dacă îţi place mai bine să vezi profanul decât ce este sacru şi la urmă ajungi să strigi indignat "unde este Dumnezeu?", dă-mi voie să-ţi spun că intri în categoria orbilor care au ochi dar nu văd. Singur îţi întinezi ochii şi apoi te mai miri că ochii tăi deja murdăriţi nu pot să-L vadă pe Adonai. Dar nici nu ai cum ... Poţi să-L vezi doar "dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ" (Ieremia 15:19). Dacă ochii tăi văd şi un film la care nu ar trebui să te uiţi şi apoi te duci şi citeşti din Scriptură, ce anume crezi că poţi să vezi? Poate ai impresia că a te uita la Harry Potter este ceva inofensiv, dar exact cum nu e inofensiv să te uiţi la un film interzis minorilor pentru că ştii că lui Adonai nu îi place, am veşti pentru tine: nici vrăjitoria nu-i place la fel cum nu-i place pornografia. Simte-te la fel de liber să te uiţi la Harry Potter şi la Lord Of The Rings cum te-ai simţi dacă te-ai uita la pornografie - Adonai le vede pe amândouă la fel.
Am stat de vorbă cu aşa zişi căutători de adevăr, care susţin că ei l-au căutat pe Adonai, dar nu l-au găsit. Dacă îţi iroseşti viaţa privind la tot ce neagă existenţa lui Adonai, cum anume îţi închipui că ai să poţi să-L vezi? Dacă ai urechi şi le întrebuinţezi să asculţi bârfe, erezii şi muzică ce neagă tot ce este sacru, de ce te mai plângi că nu-L auzi pe Adonai?
Poate pentru că te simţi liber să te uiţi la ce vrei şi să asculţi ce vrei, crezi că eşti oarecum superior muritorilor de rând închişi la minte care sunt atât de legalişti încât nici măcar nu se uită la Lord Of The Rings, iar apoi, tot cu aceeaşi atitudine superioară, mai şi dispreţuieşti încredinţarea lor. Dă-mi voie să te întreb "te-ai gândit mult până când ai ajuns la aceste concluzii?" Dacă da, atunci mă tem că avem păreri diferite în ce priveşte valabililitatea Cuvântului lui Adonai. Sfinţenia lui Adonai este aceeaşi în veci şi cerinţa de a fi sfinţi cum El este Sfânt, încă stă în picioare.
Dacă vrei să-L vezi pe Adonai trebuie să-ţi curăţeşti ochii, să ţi-i vindeci de toate lucrurile pe care ai ales să le priveşti. Dacă vrei să-L auzi, trebuie să-ţi sfinţeşti urechile, să ţi le antrenezi să asculte lucrurile lui Adonai, ca să poate să recunoască glasul Lui şi să nu mergi după un străin.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Vreau ...

Vreau să Te descriu - nu găsesc cuvintele,

Vreau să Te cânt - nu-Ţi ştiu notele,

Vreau să Te pictez - nu există culorile

Vreau să mi te imaginez - mi-s prea mici visele.

Vreau să mă închin - n-am decât lacrimile,

Vreau să te cuprind - îmi opresc mâinile...

Vreau să Te-nţeleg - n-am resursele

Vreau să Te strig ... îmi auzi şoaptele?

Din câte vreau şi câte sunt

Tu-mi rămâi cer chiar de eu sunt pământ

Şi chiar de câte vreau aproape m-au înfrânt,

Tot îmi doresc inima să-Ţi încânt!

Bat Melech בת מלך

Cristina

Domnul a făcut marginile pământului

„Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. - Isaia 40:27-29

Să îl citez pe Ion Creangă "nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când mă gândesc..." la unele momente din viaţa mea, ştiu că am ajuns să gândesc că poate Adonai nu mă vede, sau că trece cu vederea dreptul meu. Binenţeles că înţelegerea mea era limitată ori de durere, ori de deznădejde, ori de dezamăgire, că mă simţeam în felul acela deoarece voiam ca El să facă lucrurile în timpul meu.
"Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului." - am citit de multe ori textul acesta dar niciodată nu cred că am priceput care e rostul acestei fraze în contextul deznădejdii lui Iacov. Putea să spună "dar te înşeli Iacove, Eu te văd" sau "vezi lucrurile aşa pentru că suferi" sau să formuleze oricum altcumva, dar cum îmi schimbă mie perspectiva cuvintele "Domnul a făcut marginile pământului" când eu mă simt ascunsă dinaintea lui Adonai? Ăsta e lucrul esenţial care trebuie să îl cunosc eu când simt că Adonai nu mă mai ascultă? Că El a făcut marginile pământului?
Concluzia la care am ajuns este că Adonai spune totul cu această frază. Dacă El a făcut marginile pământului, atunci El a făcut marginile oricărui lucru de pe pământ, deci marginile mele. Când Iacov, sau eu, sau oricine, ajunge să spună: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” -Adonai dă har pentru că ştie că eşti sau sunt mărginită în gîndire, de aceea eu nu pot să văd cum stau lucrurile de fapt.
Nu e uşor să fiu limitată de toate, mai ales de mine, să merg măcar că nu ştiu unde, să zbor măcar că nu am aripi şi nu ştiu ce mă ţine, să cred măcar că nu văd nimic, să sper în venirea a ceva ce nici nu ştiu cum va fi deoarece nu s-a suit la inima omului să priceapă, să mă lupt cu arme nevăzute împotriva la lucruri nevăzute, să mă rog la un Dumnezeu pe care nu îl văd şi totuşi să cred cu toată inima mea că El este lângă mine ... nu am nevoie să văd mnuni mai mari decât atât. E supranatural totul măcar că eu sunt firească şi limitată. Tocmai pentru că Adonai a făcut marginile pământului şi marginile mele, trebuie să cunosc un Adevăr care să treacă peste limitele mele: "El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin." Dacă eu am obosit de mine, nu înseamnă că El a obosit, doar pentru că eu mă simt ostenită, El nu are cum să ostenească ... priceperea Lui este nepătrunsă de mintea mea mărginită. Poate că eu am obosit să alerg în nevăzut, dar El nu e ca mine, acolo unde nu este nimic El vede potenţial pentru că "tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd." (Evrei 11:3). Poate că eu mă pierd în nevăzut, poate până acolo că am impresia că nici El nu mă mai vede, dar ştiu că atunci se pregăteşte să creeze ceva. El cheamă
lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi. (Romani 4:17)
Ştiu că tot ce e logic din mine, respinge logica Lui, tocmai de aceea nu pot pătrunde priceperea Lui, dar ştiu că acolo unde am obosit El dă putere şi acolo unde eu sunt gata să cad în leşin El îmi măreşte puterea. Cred că El mă seacă de puterea pe care cred că o am atunci când fac lucrurile în puterea mea, ca să-mi dea puterea Lui.
Aceasta este minunea pe care o trăiesc în fiecare zi ... că deşi în natural am toate motivele să fiu obosită sau să renunţ la tot ce mi-a promis, El îmi dă putere nouă în fiecare zi. Baruch Atah Adonai sheli!

Bat Melech בת מלך
Cristina

În numele unui proroc...

Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit. Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” - Matei 10:40-42

Să primeşti pe un "purtător de Yeshua", adică pe unul care a fost cumpărat cu Sânge Sfânt, are aceeaşi autoritate, aceeaşi însemnătate cu Cel pe care Îl poartă în inimă.

Mă gândeam cu ce se compară asta ... primul lucru la care m-am gândit este la ceva reprezentativ pentru o ţară, cum ar fi moneda naţională sau steagul ... Când un soldat moare pentru ţara sa, familia sa primeşte un steag din partea statului care să reprezinte cauza pentru care a murit. Când un sportiv câştigă o medalie pentru ţara sa, nu se onorează vreo persoană politică, ci steagul ţării respective. Dar nu cred că urmaşii lui Yeshua sunt asta.

Apoi m-am gândit că poate sunt o replică. O replică este o reprezentare a unei lucrări existente care să-ţi amintească de original. Nu cred că suntem nici asta.

Cred că mai degrabă suntem reprezentanţi, adică persoane împuternicite să acţioneze în Numele lui Yeshua, noi reprezentăm un stat în alt stat, adică Împărăţia lui Adonai în această lume.

Să te atingi de un reprezentant al cuiva este ca şi cum te-ai atinge de cel pe care el îl reprezintă. Să onorezi pe un reprezentant este ca şi cum l-ai onora pe cel pe care-l reprezintă. Dacă îi onorezi pe cei pe care Yeshua i-a umplut cu Duhul Sfânt, adică pe sfinţi - Îl onorezi pe El. Probabil că Îl preţuieşti pe Yeshua în măsura în care îi preţuieşti pe sfinţii Lui... deschide-mi ochii Adonai!

Cine primeşte pe un proroc are răsplata unui proroc. Cine primeşte sau ajută pe un proroc are aceeaşi răsplată ca şi prorocul pe care l-a ajutat. Cine primeşte pe un om neprihănit, are răsplata unui om neprihănit. Nu înseamnă că dacă îl ajuţi pe un proroc, prorocul te răsplăteşte sau dacă ajuţi un neprihănit, neprihănitul te răsplăteşte. Dacă ajuţi şi un păgân el te va răsplăti. Nu cred că acesta este înţelesul acestor cuvinte. Cred că dacă ajuţi un evanghelist, vei primi răsplata ca şi cum tu ai fi evanghelizat, dacă ajuţi un proroc primeşti răsplata ca şi cum tu ai fi prorocit, dacă ajuţi un mângâietor este ca şi cum tu ai fi mângâiat, etc. (Nu trebuie cineva să fie de acord, dar eu asta cred că înseamnă. Adonai să mă lumineze dacă mă înşel.)

Yeshua promite că nu ne vom pierde răsplata dacă îi vom ajuta, chiar şi cu un pahar de apă. Vreau să vă încurajez ... ajutaţi pe cei ce vă slujesc, binecuvântaţi pe cei ce "vă hrănesc" nu ca şi cum ei ar avea nevoie de dărniciile noastre, Adonai se poate îngriji de ei, dar e pentru binele nostru, pentru binecuvântarea noastră.

Bat Melech בת מלך

Cristina

Cum a trecut ziua mea....

M-am trezit în jurul orei 7:30 (poate că nu sunt cele mai bune cuvinte să încep postarea asta ... dar aşa a început) fără nici un chef. Ştiam că urmează să mergem într-un sat să evanghelizăm oameni. Îmi era somn, îmi era frig şi numai chef de umblat prin zăpadă, la temperaturi scăzute şi să vorbesc zâmbitoare despre Adonai nu aveam. Dar în fine ... am mers.
Trebuie să mărturisesc că de multă vreme nu am mai avut un timp aşa fain într-un loc care nu era în imaginaţia mea. Cred că binecuvântările se ascund în încercări - sau frig în cazul meu ... dar mă bucur că Adonai mă surprinde.

Am vorbit cu oameni despre El, dar mai mult decât orice ne-am bucurat de un soare şi o zăpadă care azi nu s-au distrus una pe alta. Câteva poze să vă dea o idee ...

Nu am permis dar am condus... (staţi liniştiţi nu pe şosea)

M-am şi lăsat condusă ...








Probabil că v-aţi aştepta la vreo mărturie despre cum a schimbat Adonai viaţa unui om azi ... well, aşa a şi fost. A schimmbat atitudinea mea, nu am mai bombănit cât în bombănesc eu când mi-e frig şi m-am bucurat de ce a creat Adonai. Baruch Atah Melech sheli! Todah!

Bat Melech בת מלך

Cristina

Mesaj pentru cititorii blogului Bat Melech

Nu scriu postarea asta cu vreo urmă de nostalgie şi nici măcar pentru că unii sărbătoresc peste puţin, sfârşitul anului. Scriu pentru că oarecum mă simt datoare să mulţumesc celor care şi-au luat timp să citească gândurile, părerile şi simţămintele mele. Sora mea spunea că mă fac vulnerabilă prin faptul că îmi expun în mod public trăirile ... S-ar putea, dar nimeni nu aprinde o lumină ca să o ascundă sub obroc, nu că lumina mea ar fi mai specială, dar dacă mi-a fost dată (fie cum a fi ea) sunt datoare să o las să fie văzută. Sper că dincolo de mine se vede Adonai. Sper că dincolo de cuvintele mele înşirate aiurea se vede Cuvântul Lui. Sper că dincolo de simţirile mele, am inspirat o fărâmă de dorinţă în cineva să se apropie mai mult de Adonai.
Apropo de sora mea ... hmmm ... ţin să-i mulţumesc lui Yeshua din ea că nu conteneşte să mă încurajeze. Probabil că ea e cel mai fidel cititor al acestui blog. Emanuela, dacă citeşti asta, să ştii că te iubesc mult şi apreciez tot ce faci pentru mine. Un rabin spunea că un om înţelept nu are neapărat răspunsuri înţelepte ci întrebări înţelepte. Fără întrebările tale nu aş fi ajuns la multe din concluziile mele. Mulţumesc...
Mulţumesc celor care urmariţi blogul meu şi pentru toate comentariile care m-au încurajat sau provocat.
Mulţumesc şi celor care aţi fost frustraţi de postările mele, jigniţi de crezul meu până acolo încât v-aţi pus inima să mă mustraţi cum aţi ştiut mai bine ... datorită vouă am mers mai departe :), datorită vouă mi-am exersat răbdarea şi cumpătarea mai mult decât de obicei, mulţumesc.
Dar mai presus de tot trebuie să îi mulţumesc lui Adonai (Baruch Hu) pentru răbdarea cu care mă învaţă derech HaShem. Mulţumesc că măreţia Ta este arătată prin faptul că până şi mie poţi să-mi dezvălui lucrurile sfinte, îţi mulţumesc că mă aveai în minte când ai ales lucrurile nebune ale lumii ca să le faci de ruşine pe cele înţelepte. Baruch Atah Tzur sheli!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Nu sunteţi sub Lege, ci sub har

Aseară aşteptam să înceapă o întâlnire şi pentru că nu prea îmi găseam locul am început să citesc. Am deschis la întâmplare Biblia, la cartea Romani. Mi s-au oprit ochii asupra versetului 14 din capitolul 6.

Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Acesta este versetul preferat al celor autoproclamaţi "LIBERI", cu care argumentează împotriva "LEGALIŞTILOR" ca mine. Da, nu mă deranjează să o spun. Poate că eu şi un "LIBER" înţelegem lucruri diferite prin aceasta, dar for argument's sake, să zicem că da, sunt legalistă.
Ce înseamnă acest verset? Că Pavel ne-a dat "dezlegare" de Lege? Că dacă am încredinţarea că un lucru nu-mi este păcat, atunci sunt liberă să-l fac? Că dacă eu sunt încredinţată că să nu minţi este păcat doar în anumite circumstanţe, a minţi este mai puţin păcat din cauza încredinţării mele? Desfinţează acest verset Legea?
În 1 Corinteni 4:6, Pavel să nu trecem peste ce "este scris", deci să luăm aminte la ce este scris şi nu la ceea ce îmi închipui că scrie.
Ştim în adevăr că Yeshua a venit să ne mântuiască de păcat, nu de Lege ... altfel Jertfa Lui ar fi una defectă. Problema omului nu era că este prea îngrădit de Lege şi nevoia lui nu era ca cineva să vină să rupă gardul ca să trăiască omul "liber". Problema omului era păcatul care îl despărţea de Adonai. Trebuie să fiu liber de Lege sau liber de păcat?
Versetul din Romani 6:14 spune că păcatul nu mai stăpâneşte asupra noastră, pentru că suntem sub har, nu sub Lege.
Legea nu a fost dată să mântuiască pe nimeni, nici să dea viaţă veşnică nimănui, căci este scris "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu." Efeseni 2:8
Dar dacă Adonai ştia că într-o zi va trimite harul, atunci pentru ce a mai dat Legea, ca să provoace certuri şi neînţelegere? Cred că Adonai este "un pic" mai mare decât atât.
Legea a fost dată ca să mă înveţe ce este păcatul, căci fără Lege nu aş fi ştiut ce este păcatul (Romani 7:7). De pildă, nu aş fi ştiut că e păcat să furi dacă Legea nu mi-ar fi spus "să nu furi" (Exod 20:15). Legea nu îmi spune doar ce este păcatul dar îmi spune şi pedeapsa pentru fiecare păcat. Aici intervine harul, nu ca să mă lase să fur în voie, ci să ia pedeapsa în locul meu. Yeshua, prin moartea şi învierea Lui, a făcut posibil acest lucru. El nu a desfinţat Legea care mă lega să păcătuiesc şi mă condamna, ci doar a luat pedeapsa în locul meu. Harul nu a fost dat să îmi creeze mie mai multă libertate de a păcătui, ci mai multă libertate ca să NU păcătuiesc.
Cine păcătuieşte este de la diavolul negreşit (1 Ioan 3:8), adică cine trăieşte în păcat şi rămâne în păcat pentru că are încredinţarea că păcatul lui este îngăduit. Asta înseamnă că dacă mai păcătuieşti vreodată, s-a terminat totul? Nu. Dacă se întâmplă (adică accidental) să păcătuiesc, harul intervine pentru mine în meritul Celui care a suferit pedeapsa în locul meu.
Harul nu distruge Legea şi nici nu are cum. Harul ia în locul meu pedeapsa pe care mi-o dă Legea, dar Legea rămâne acolo ca să mă înveţe ce este păcat şi ce nu.
Dacă înţeleg harul, atunci nu mai vreau să păcătuiesc din dragoste pentru Cel care mi-a dat harul şi deci păcatul nu mai are putere asupra mea, nu din pricina Legii care condamnă păcatul din viaţa mea, ci din pricina harului care a luat pedeapsa mea şi a dat-o lui Yeshua.
"Legea este duhovnicească, iar eu pământesc" spunea Pavel (Romani 7:14) şi atunci dacă Legea este desăvârşită, dată de Adonai şi harul este desăvârşit şi dat de Adonai, cum se împacă astea două?
Legea reprezintă dreptatea lui Adonai. Este scris că ochii Lui sunt atât de curaţi nu pot să vadă nelegiuirea (Habacuc 1:13). Legea este fixă, nu se schimbă după situaţie, nu ţine cont de intenţiile pe care le-ai avut, nu ţine cont de nimic decât de ce este scris. Legea este de neînduplecat.
Harul în schimb reprezintă dragostea lui Adonai. Harul nu e fix, harul e viu. Se măreşte, se înmulţeşte, trăieşte. Harul este Yeshua care intervine atunci când Legea acuză păcatul din mine şi nu distruge Legea ci doar ia pedeapsa pe care Legea o dă şi o poartă El.
Exemplul cel mai bun de cum lucrează Legea şi harul împreună este în pilda lui Yeshua din Luca 13:6-9
"El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani, de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”
Yeshua este Harul care merge înaintea Judecătorului şi mai cere timp ca să mai lucreze în mine.
Legea este bună. Fără Lege aş păcătui şi nici nu aş şti şi nici nu mi-ar păsa că mă îndepărtează de Adonai. Dar ca să nu spună cineva "eu sunt prea păcătos şi pentru păcatul meu nu mai este iertare" - A fost dat harul. Harul nu schimbă ceea ce este păcat şi ce nu. Adonai nu este confuz cu privire la principiile Sale, păcatul rămâne păcat şi pentru păcat există pedeapsă potrivit cu Legea.
Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.” -
Ieremia 30:11

Dar mulţumiri fie aduse lui Adonai că potrivit cu harul nu mai sunt sub pedeapsa Legii ci în dragostea care ia pedeapsa în locul meu.

Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. Romani 8:3-4

Bat Melech בת מלך
Cristina

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Duminică dimineaţa, am auzit un mesaj despre credinţă a Pastorului Rareş Călugăr. Deşi au fost citite multe versete, eu m-am blocat la astea ... „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Marcu 9:24b

În context este vorba despre un tată disperat care merge la Yeshua să ceară eliberare pentru fiul său. Yeshua îi răspunde „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”
M-am tot gândit la versetele astea. Yeshua nu îi răspunde „dacă tu crezi că Eu pot totul, atunci...” – nu, Yeshua îl corectează în exprimare ca omul să înţeleagă că nu e vorba despre cât poate El să facă, nu asta determină minunea în viaţa unui om, minunea sau cât poate El să facă, este limitat de măsura de credinţă pe care o are omul. Ce înseamnă asta? Să mă strofoc, să meditez până când ajung la măsura unui grăunte de muştar şi atunci să strig repede „hai Doamne, fă că acuma cred!”? Nicidecum. Credinţa presupune acţiune. Credinţa nu este o stare, credinţa este un stil de viaţă. Credinţa înseamnă să rămâi credincios. Chiar şi atunci când nu mai crezi ... sau nu mai simţi că eşti în stare să crezi. Omul care a mers la Yeshua a strigat „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Ce înseamnă asta? Păi ori crezi ori nu crezi, nu? NU.
Cred pentru că ştiu cine este Cel care poate totul, dar asta înseamnă că nu mai am îndoieli cu privire la nimic, că înţeleg totul, că nu mai trăiesc momente de confuzie totală? Poate că doar eu sunt aşa, dar eu am îndoieli cu privire la multe lucruri, nu înţeleg totul şi trăiesc momente de confuzie, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că eu cred împotriva oricărei necredinţe care este în mine. În timp ce o parte din mine strigă „cred Adonai că Tu poţi totul” o altă parte din mine strigă „dar ai să faci asta pentru mine?” ... atunci trebuie să aleg ca omul din întâmplare să merg la Yeshua şi să-i cer ca acolo unde necredinţa mea este mai mare decât credinţa, să mă ajute ... să dea har acolo unde mă lasă puterea de a crede, să creadă împreună cu mine, să ajute necredinţei mele. Trebuie să fac ca şi Avraham care „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut...” (Romani 4:18)
E uşor să crezi când ai toate motivele ... dar mai crezi când nu mai ai nimic? Nu înseamnă că Avraham nu avea motive să se simtă deznădejde, dar a crezut împotriva oricărei necredinţe ... Tot aşa, din deznădejde trebuie să ceri puterea să mai nădăjduieşti, din necredinţă trebuie să ceri puterea să mai crezi, din frică trebuie să ceri curaj, să faci ceva măcar că toate te îndeamnă să te opreşti, să crezi măcar că încă nu ai nimic palpabil să susţină credinţa ta, că Cel care a făcut promisiunea este Credincios! Să strigi ca omul disperat, „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Bat Melech בת מלך
Cristina

În meritul Unui Singur Om

"De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… "

"Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) …Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi." - Romani 5:12, 17-19

Adam a păcătuit. Păcatul lui a făcut ca toţi cei care au venit după el să fie decăzuţi în acelaşi fel ca şi Adam în ochii lui Adonai.
O singură acţiune a unui singur om a afectat toată omenirea. Prin neascultarea lui toţi suntem neascultători.
Dar acest lucru nu este corect. Eu nici măcar nu eram proiectată când a păcătuit Adam, ca Adonai să mă vadă păcătoasă din cauza lui Adam care a trăit cu mii de ani în urmă. Dar acţiunile unui singur om afectează generaţiile de după.
Avraham a crezut pe Adonai şi acest lucru i-a fost socotit neprihănire. O singură acţiune a unui singur om a fost destul ca toţi cei născuţi din coapsele lui Avraham să fie binecuvântaţi din pricina lui Avraham.

Nu este corect ca toţi să fim păcătoşi din pricina unui singur om. Nu este corect ca toţi evreii să fie binecuvântaţi din pricina unui singur om. Şi cu siguranţă nu este corect ca prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi să fie făcuţi neprihăniţi. Nu este corect ca eu să am aceeaşi răsplată ca şi Cel care de fapt merită răsplata, dar aşa face Adonai lucrurile.

Dacă îmi este uşor să cred că din pricina păcatului lui Adam, eu sunt păcătoasă, atunci cu atât mai mult trebuie să cred că din pricina ascultării lui Yeshua, eu sunt neprihănită.
Chiar dacă nu mă simt neprihănită, chiar dacă mi-e mult mai uşor să mă simt păcătoasă, trebuie să înţeleg logica lui Adonai şi că acţiunea lui Yeshua a fost cel puţin la fel de mare ca şi acţiunea lui Adam.
Dacă Adam, prin păcat, a reuşit să determine starea mea păcătoasă, 6000 de ani mai târziu (potrivit cu calendarul evreiesc suntem în anul 5770), atunci cu siguranţă că Yeshua şi ascultarea Lui, mă pot face pe mine neprihănită, 2000 de ani mai târziu.
Eu nu am încălcat porunca lui Adonai de a nu mânca din pomul cunoştiinţei binelui şi răului, dar totuşi simt consecinţa acestei încălcări, ca şi cum eu aş fi făcut acel lucru. Tot aşa, eu nu am ascultat de Tatăl până la moarte (şi încă moarte de cruce), dar trăiesc consecinţa ascultării lui Yeshua ca şi cum eu aş fi ascultat.

"pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru." - Romani 5:21

Bat Melech בת מלך
Cristina

Dumnezeu lucrează de fiecare dată exact la fel ... în afară de dăţile când lucrează total diferit. - Steve Shultz

Luminezi de dragul tău?

„Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe.
„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi, şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric. - Isaia 42:1-2, 6-7

Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." - Ioan 8:12

Lumina nu face nici un zgomot. Ea nu trebuie să mărturisească despre sine că este lumină - este evident. Lumina, prin simplu fapt că există într-un loc, este mărturie despre Sine. Nu este nevoie să se facă auzită. Nu trebuie să strige "eu sunt lumină!" decât dacă cei cărora se adresează sunt orbi. Yeshua este Lumina care a fost dată să deschidă ochii orbilor. Nici o altă lumină nu poate face acest lucru. Dacă lumina pe care o răspândeşti nu are ca rezultat deschiderea ochilor celor orbi, atunci sursa luminii tale nu este Lumina.
Cei care se fac auziţi şi strigă despre ei înşişi că sunt lumină, că ei au adevărul şi numai ei înţeleg interpretarea corectă a Scripturilor, nu sunt urmaşii Luminii. Dacă cineva crede că este lumină, să nu mai spună acest lucru ci să lase să se vadă Lumina prin el. Lumina nu strigă, nu face zgomot ca să atragă atenţia asupra Sa, prin faptul că vezi eşti conştient de prezenţa Luminii.
Yeshua este Lumina lumii şi toţi cei ce sunt în El sunt numiţi lumina lumii.

"Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri." - Matei 5:14

Noi suntem lumină prin faptul că ţinem în noi Lumina. Noi suntem sfeşnicul în care este pusă Lumina menită să lumineze pe alţii. Nu sfeşnicul trebuie să aibă atenţia celor ce văd datorită Luminii. Dacă un slujitor atrage atenţia asupra sa prea mult este ca şi un sfeşnic care s-ar lăuda că fără el nu ar fi lumină. Slujitorul este doar vasul de care se foloseşte Cel care face toate lucrurile.
Mi-e milă de cei din fan cluburile diferitor slujitor ai lui Dumnezeu. Am aceeaşi părere despre ei ca şi despre unul care se numeşte pe sine iubitor de artă, dar când se uită la un tablou al lui Rembrandt laudă pensula cu care a fost pictat tabloul. Un slujitor al lui Dumnezeu este ca şi pensula din mâna unui pictor, da, pensula este folosită să picteze o capodoperă, dar nici un om întreg la minte nu ar crede că dacă nu ar fi fost acea pensulă, artistul n-ar fi fost în stare să picteze.
Dacă te uiţi la o lucrare pe care o face Adonai şi tot ceea ce vezi este omul pe care s-a întâmplat să-l folosească Adonai, atunci mă tem că ai priceput tot atâta din ce face Dumnezeu cât pricepe un admirator ar pensulelor.
Nu tu şi chemarea ta sunt scopul final. Nu tu şi chemarea ta trebuie să aveţi slava. Scopul este ca prin Lumină opamenii să vadă faptele bune ca să-l slăvească pe Tatăl. Nici Lumina nu atrage atenţia asupra Sa, ci El descoperă oamenilor adevărul ca apoi Tatăl să fie Cel slăvit.
Nu-ţi dori să fi cunoscut şi văzut de oameni, nu-ţi dori slava lui Dumnezeu, pentru că El spune: "Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor." - Isaia 42:8.
Dacă tu primeşti slava care se cuvine lui Adonai, ar fi fost mai bine pentru tine să nu te fi născut.

Lumina vrea să-L arate pe Tatăl şi la fel ar trebui să facem şi noi. Da, sfeşnicul se vede şi el din pricina Luminii care arată toate lucrurile, dar oamenii au nevoie să vadă lucrurile din casă, nu să admire sfeşnicul. Mai bine să lăsăm vedetismele şi gândurile de înălţare pentru că acestea nu sunt de la El. Un rabin spunea că dacă vrei să umileşti pe cineva, umileşte-te pe tine şi dacă vrei să lauzi pe cineva, laudă-L pe Adonai.

Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. - 2 Corinteni 12:9

Bat Melech בת מלך
Cristina

Cei din pământul depărtat, gândiţi-vă la Domnul, şi Ierusalimul să fie în inimile voastre! - Ieremia 51:50b

Privesc prin Lumină sau prin întuneric?

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! - Matei 6:22-23

Ochiul reprezintă felul în care eu văd lucrurile. Măsura în care eu aleg să văd lucrurile în Lumina lui Adonai, este măsura în care eu văd cu adevărat, este măsura mea de sănătate spirituală. Dacă eu văd lucrurile prin orbirea mea spirituală, atunci opusul nu este boală spirituală, opusul este întunericul.
Când eu mă uit la o lucrare pe care o face Adonai prin cineva, dar tot ce văd este că sigur cel care o face vrea să se înalţe; dacă ascult rugăciunea unui frate şi tot ce aud este că nu tot ce s-a rugat este din punct de vedere doctrinar corect; dacă aud pe cineva cântând un cântec pentru Adonai, dar ceea ce îmi atarge atenţia sunt doar notele false; dacă văd pe cineva că face o milostenie, dar eu percep doar motive ascunse, dacă dintr-o mustrare înţeleg doar critică, înseamnă că felul în care văd lucrurile, felul în care aleg să privesc orice, este prin întunericul care este în mine. Nu lucrarea cuiva este de vină, nu cântecul este prea fals, nu rugăciunea este incorectă, ci eu, cea care aleg să percep într-un mod greşit, eu sunt cea care sunt în întuneric şi am impresia că toţi ceilalţi sunt în întuneric. Dacă până şi lucrurile bune pe care le fac alţii eu le percep ca şi lucruri greşite, le văd întunecoase, atunci cât de mare trebuie să fie întunericul din mine?
Fraţilor, am fost chemaţi să trăim în Lumină, să-i vedem pe ceilalţi cu ochii vindecaţi de răutate. Dacă noi care ne lăudăm că avem Duhul lui Adonai, dar ne relaţionăm la ceilalţi din punct de vedere lumesc, atunci trebuie să înfruntăm crudul adevăr că nu avem nimic din Adonai în noi. Duhul din mine ar recunoaşte pe cel care este al lui Adonai şi l-ar onora, l-ar iubi şi i-ar da întâietate.
Noi suntem Trupul lui Mashiach care vrem să schimbăm lumea? Noi care nu suntem în stare să ne iubim unii pe alţii? Yeshua a spus că prin aceasta vor cunoaşte cei din lume că suntem ucenicii Lui, că ne vom iubi ... Poate că suntem ucenicii unui nume de predicator, dar dacă am fi ucenicii lui Yeshua, am fi în stare să ne uităm la fraţi şi să nu vedem doar ce culoare urâtă are rochia cuiva, freza care numa' nu îl prinde pe cutărică, eşecurile lui nu ştiu cine care nu s-a căsătorit cu nu ştiu cine, etc. Când Yeshua ne vede în ce "lumină" ne vedem unii pe alţii, dacă vede cum îi judec pe cei care mi-au fost daţi să îi iubesc, ce să îmi încredinţeze dacă eu nu sunt în stare să îmi înfrânez limba, dacă nu îmi pot stăpâni ochii şi mintea ca să nu mai judec pe toată lumea. Fraţilor mai lăsaţi-mă cu chemări de la Adonai pentru copiii din Africa şi mijlocire pentru persecutaţii din Sudan, dacă voi în timp de pace, nu puteţi să vă opriţi din a dispreţui pe un altul care are acelaşi Duh ca şi voi. O să puteţi să îi iubiţi pe cei care au duhul lumii dar râdeţi de cei care au Duhul lui Adonai? Judecaţi singuri dacă este corect!
Dacă am iubi Lumina, dacă L-am iubi pe El, atunci L-am recunoaşte în oameni, L-am onora pe El din oameni. N-am mai vedea freza nimănui, am vedea doar sfinţii care se ascund în trupuri de care râdem.
" ... de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta." - 2 Corinteni 5:16
Dacă pe Yeshua Îl cunosc în felul lumii, atunci şi pe sfinţi îi văd în felul lumii. Dacă privesc prin Lumină pot să văd desluşit lucrurile - exact aşa cum sunt, dar dacă le privesc prin întuneric sunt doar cum mi se par mie, le văd distorsionate nu pentru că ar fi, ci pentru că ochii mei sunt murdăriţi şi afectaţi de întuneric.

Dacă însă am ajuns să Îl recunosc pe El ca fiind Lumina, voi privi pe oricine prin El ... şi de El cum să râd?

Bat Melech בת מלך
Cristina

Evreii Mesianici din România

Adonai - tot ce am nevoie

Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi El mă aşează pe locurile mele cele înalte. Îmi deprinde mâinile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta. Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină. Urmăresc pe vrăjmaşii mei, şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc. Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele. - 2 Samuel 22:33-39

Trec printr-o perioadă mai confuză şi până azi mă tot ameţeam că trec prin pustiu, că Adonai tace şi nu ştiu ce urmează ... în fine, victimizam aiurea. Citind versetele astea am înţeles că nici nu trebuie să ştiu unde mă duce, mi-e destul să ştiu că El este Cel care mă duce, Cel care mă călăuzeşte. Dacă rămân în voia Lui, nu trebuie să ştiu ce urmează pentru că oricare ar fi următorul pas, va fi călăuzit de El.
Dacă rămân în El sunt ca şi într-o cetate întărită (Ps 31:21) şi aşa, apărată de zidurile Lui, merg călăuzită de El, merg orbeşte pentru că Îl cunosc pe Cel care îmi spune unde să pun piciorul şi ştiu că El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă, chiar dacă nu e calea cea mai simplă, sau cea mai rapidă: e calea cea dreaptă.
El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor când simt că sunt gata să mă prăbuşesc. Toată puterea cerboaicelor stă în picioare. Sunt făcute în aşa fel încât să poată să urce pe locuri înalte unde atacatorii lor nu sunt în stare să urce. Poate că nu am arme de atac ca şi duşmanul meu, dar am picioare care să mă urce pe pe locurile mele înalte. Adonai este înălţimea pe care urc. Da, la punctul acesta când toată apărarea mea este în a fugi, fug de duşman, dar fug cu excelenţă :). Acolo unde el îşi pierde suflarea pe urmele mele, eu pot să urc la Locul meu înalt, la Cetăţuia mea. Până când nu ştiu să lupt, singurul meu sistem de apărare este să fug pe înălţimi, să fug la Adonai. Dar Adonai nu mă lasă la stadiul acesta. În cetatea întărită, El îmi deprinde mâinile la luptă. Nu mă trimite în luptă nepregătită. Mă învaţă să lupt şi mă învaţă să lupt bine, aşa încât mîinile mele ajung să întindă arcul de aramă! Adonai este un războinic desăvârşit şi nu se lasă până când nu face din mine o replică a Sa. Când mâinile mele ştiu să lupte, nu mă trimite descoperită la atacuri, El îmi dă scutul mântuirii Sale. Orice ar vrea să lovească în mine se va lovi de mântuirea Lui, deci va fi fără putere.
Pe drumul pe care merg face minuni ca nu cumva să cad. EL LĂRGEŞTE DRUMUL SUB PAŞII MEI ca picioarele mele să nu se clatine. Versetul ăsta îmi aminteşte de Romani 5:20 "unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult". Dacă din pricina slăbiciunii mele ajung să mă clatin pe drumul pe care m-am pornit, El care este Calea mea şi drumul meu, El se lărgeşte pe Sine din dragoste pentru mine, nu pentru că eu aş fi ceva, ci pentru că El a început o lucrare în mine şi nu se va lăsa până când o va sfârşi! El nu ştie să renunţe.
După ce face toate aceste lucruri, face o minune şi mai mare. El face ca prada să devină vânător. Schimbă însăşi natura lucrurilor în aşa fel că de unde fugeam de duşman să mă ascund, mă face să merg să-l urmăresc şi să nu mă întorc până când nu îl nimicesc. Trebuie să îi seamăn lui Yeshua care s-a arătat să nimicească lucrările celui rău (1 Ioan 3:8). Asta nu înseamnă să merg să caut luptă cu satan tot timpul, dar nici nu o să fug de el toată viaţa.
Adonai este drept. El nu m-a scos din mâinile celui rău ca să mă lase să fiu o victimă sigură în calea răului. Nu, Adonai devine totul pentru mine şi prin El, eu trebuie să fiu biruitoare nu victimă.
Dacă rămân în Adonai nu am nici un motiv să fiu înfrântă, dar trebuie să pot spune ca şi Yeshua că cel rău "nu are nimic în mine" (Ioan 14:30).

Bat Melech בת מלך
Cristina

Mai mult decât biruitoare

De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Efeseni 6:13

Nu sunt în stare să mă împotrivesc în zilele mele rele prin puterea mea. Dacă eșuez în zilele rele, este pentru că încerc să mă împotrivesc cu abilitățile mele, cu puterea mea, cu ceea ce pot eu. Singurul lucru care îl pot este să nu pot să mă împotrivesc îmbrăcată în mine. Dar dacă iau toată armura lui Adonai, dacă iau puterea Lui, atunci înfrângerea nici nu încape în discuție. Prin definiție Adonai este biruitor, deci dacă eu stau în El, îmbrăcată cu puterea Lui, eu sunt mai mult decât biruitoare. Nu pentru că eu aș fi în stare de ceva, ci prin Cel ce mă iubește biruiesc.

În zilele când sunt înfrântă, nu sunt înfrântă pentru că armura lui Adonai ar fi una neputincioasă să-mi dea biruință. Nu. Sunt înfrântă pentru că în loc de coiful mântuirii, capul mi-e acoperit cu o înțelepciune lumească și gânduri egoiste, în loc să am mijlocul încins cu Adevărul, eu am ajuns să cred minciunile lui satan, în loc să fiu îmbrăcată cu platoșa neprihănirii, care este Yeshua, mă duc înaintea lui Adonai ca și cum aș merita ceva prin mine, în loc să mă încalț cu râvna Evangheliei păcii, mă descalț să mă relaxez, doar și mâine mai e o zi, în loc de scutul credinței, am o teologie bine pusă la punct, în loc de sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, folosesc formule magice ”în Numele lui Isus” ca să mi se facă voia. Armura mea nu e făcută să reziste la atacurile celui rău, armura lui Adonai însă este.

Armura lui Adonai este îmbrăcămintea idelă pentru un credincios ca acesta să poată rămâne în picioare după ce va fi biruit totul. Nu e destul să tot proclami că ești mai mult decât biruitor, ca după ce biruiești să-ți dai duhul. După ce biruiești trebuie să rămâi în picioare, urmează o altă luptă.

Bat Melech בת מלך

Cristina

Cuvinte pentru Adonai

Voiam să încep să scriu azi şi mi-am dat seama că îmi lipseşte profunzimea şi însemnătatea din gândire, din fapte, din cum Te percep, din cum Te arăt ... Asta nu înseamnă că nu râvnesc însemnătate şi profunzime sau că nu o recunosc atunci când ea este prezentă. O recunosc, o invidiez când o întâlnesc la alţii şi mă irită faptul că nu am parte de mai mult.
Până acum credeam că Adonai a pus o limită înţelegerii mele şi de aceea nu pot cuprinde cât aş vrea. Dar dacă Adonai este nelimitat şi m-a creat să fiu după chipul şi asemănarea Lui, atunci este logic să cred că cea care limitează lucrurile sunt eu.
Adonai are toată adâncimea şi profunzimea la dispoziţia mea, iar dacă mă plâng că nu am parte de ele este doar pentru că sunt superficială în umblarea mea. Eu fac lucrurile de suprafaţă şi vreau adâncime?
Eu fac doar destul cât să nu zică nimeni că nu am făcut. Înnot destul doar cât să nu mă înnec, dar nu aş rezista împotriva unor valuri mari. Gândesc destul cât să simt că trăiesc dar nu ajung la vreo descoperire nouă a felului în care străluceşti; mă dor ochii şi când încerc să Te privesc prin descoperirile altora. Fac destul doar cât să păstrez ceea ce a fost creeat, dar nu creez nimic nou.
Motivul pentru starea mea? Nu cred că e doar unul ... poate odată este lenea, odată plictiseala, ori nestatornicia, ori lipsa disciplinei, ori alte dorinţe care au prioritate în viaţa mea ... Îmi pare rău Adonai. Iartă mediocritatea mea, să ştie toţi, nu mă interesează ... doar că Tu ştii mă doare ...

Vreau să îmi înnoiesc mintea, gândirea. Vreau să mă opresc din a crede că Te-am priceput, când nici măcar nu am zgâriat suprafaţa ... şi încercam din răsputeri să nu mă cred singură înţeleaptă! Se pare că m-am crezut.
O iau de la capăt. Am să Te privesc din alt colţ. Ştiu că ai nenumărate colţuri, dar cât am să trăiesc am să încerc să te privesc din cât mai multe ... Ai răbdare cu mine, amândoi ştim că sunt înceată :). Dar sunt aici. Nu ştiu unde e aici, dar caută-mă căci nu uit poruncile Tale ...
Ţintuită în trupul pe care Tu l-ai creat, privind prin ochii pe care Tu i-ai luminat, cu sufletul venit din Tine, încerc să Te cuprind Nemărginitule în inima mea mărginită. Nu-ţi mai cer, nu mai plâng, nu vin cu reproş, nu vin tristă, nu sunt absentă, sunt aici, liniştită, neînţeleaptă gata să fiu înţelepţită de Tine, sunt aici să înţeleg că Eşti Dumnezeu.

Bat Melech בת מלך
Cristina