CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Thursday, July 15, 2010

Bechorot nu doar o minchah

Ieri făceam un studiu despre qorbanot (jertfe) și am luat-o cu începutul, prima jertfă adusă de un om fiind făcută de Hevel (Abel) în Bereishit/ Geneza 4. Am citit de nenumărate ori pasajul respectiv și întotdeauna am înțeles că Hevel era personajul pozitiv care a fost pe placul lui Adonai și Kayin personajul negativ care era invidios pe jertfa fratelui său, până acolo că l-a ucis, însă ieri am văzut un detaliu în acest pasaj care nu mi-a atras atenția până acum și anume că nu Hevel a fost cel care a avut ideea de a aduce un dar lui Adonai ci Kayin a fost primul care a adus minchah adică darul său, iar mai apoi și Hevel și-a adus darul. Adonai a privit cu plăcere spre Hevel şi spre jertfa lui; dar spre Kayin şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. (Bereishit 4:4-5)
Eu cred că Adonai îl iubea mult pe Kayin, iar acesta Îl iubea pe Adonai. Adonai nu i-a cerut nimic lui Kayin, dar Kayin a vrut să-i dea un dar lui Adonai din ceea ce avea, din ceea ce îl reprezenta pe el ca om. Sigur Hevel a văzut ce a făcut Kayin și s-a gândit că Adonai chiar merită să primească ceva și de la el așa că a adus și el ceea ce îl reprezenta pe el ca om... și culmea Adonai privește cu plăcere doar la jertfa lui Hevel.
Oare ce era în mintea lui Kayin? ”Adică eu am fost cu ideea de a-I aduce un dar lui HaShem și vine Hevel, mă copiază și tot el e văzut bine?! Dar nu e corect!” Doar că era foarte corect... Eu cred că el și-a adus darul ca și ceva unic și prețuia mult gestul în sine, că a avut așa ”idee minunată”. Cred că voia să-L impresioneze pe Adonai așa că și-a adus, din ce avea, un dar. Adonai nu i-a disprețuit jertfa pntru că ar fi fost prea puțin sau că i-ar fi plăcut atât de mult sângele încât aștepta să vadă sânge, pentru că știm că este scris în Tehilim 50:13 ”Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor?” Nu cred că acesta a fost motivul.
Mai este un detaliu în text care cred că e răspunsul de ce o jertfă era plăcută și cealaltă nu. Este scris despre Kayin că a adus o jertfă din p'ri ha'adamah (roadele pământului) dar Hevel a adus bechorot (întâi născuții) din turma lui. Kayin nu a adus o jertfă din bikurim (primele roade) el a adus doar roade. Ce importanță are asta? Pentru Kayin era mai important să-i dea ceva lui Adonai pe când pentru Hevel era mai important să-i dea ce era mai bun. Nu era nici o diferență că unul a adus oi și celălalt cartofi, diferența era că unul a adus un dar iar celălalt a adus ce avea mai bun.
E ok să-i ”dai” lui Adonai daruri și El le primește, dar nu te aștepta să-ți privească darul tău făcut din ”mărinimia” inimii tale la fel cum privește darul unui care dă ce are el mai bun, chiar dacă bunul respectiv pentru tine e mărunțiș.
Yeshua era în Beit HaMikdash (Templu) și se uita cu talmidim (ucenicii) la cei care puneau bani în cutia de tzedaka (un fel de cutie a milei) și scrie în Marcu 12:41 că mulți care erau bogați aruncau mult, dar a venit o văduvă care a aruncat 2 bănuți care probabil că nu însemnau nimic, dar erau tot avea ea pe când ceilalți dădeau din prisosul a ceea ce aveau și nu-i afecta în nici un fel faptul că au dat. Diferența e că unul se uită la actul în sine și prețuiește faptul că a dat, pe când celălalt Îl are în vedere e Adonai care merită totul.
Cu siguranță că lui Kayin îi păsa mult de părerea lui Adonai și era gelos că Hevel a primit favoarea Lui, dar a ajuns să-și ucidă fratele pentru ca să nu mai simtă că Adonai îl iubește mai mult pe Hevel. Cred că ”sindromul Kayin” îi însuflețește pe mulți astăzi care chiar Îl slujesc pe Adonai și vor să facă voia Lui și chiar inspiră și pe alții să le urmeze exemplul dar când văd că Adonai îi înalță mai mult pe cei din urmă își ucid frații din cauza geloziei. Nu îi ucid fizic, dar o fac cu limba, cu lucruri care să murdărească, să descopere, să ucidă numele și demnitatea fraților lor.
Adonai a văzut că fața lui Kayin era posomorâtă și vedea ce are de gând să facă, chiar l-a avertizat să-și stăpânească impulsul și dacă ar fi ascultat eu cred că Adonai ar fi dat la o parte vălul de pe ochii lui Kayin și ar fi văzut că jertfa lui Hevel era superioară nu pentru că Hevel era mai bun ci pentru că iubea cu ce avea mai bun.
Dragostea pe care Adonai o prețuiește nu e dragostea pe care ți-o strigi de pe acoperișuri ca să înțeleagă muritorii de rând că tu ești bun și Îl iubești pe El, ci Adonai prețuiește dragostea izvorâtă dintr-o inimă imperfectă care știe că e imperfectă dar iubește cu tot ce e e mai bun în ea pentru că Adonai e vrednic de tot ce e mai bun.

Bat Melech בת מלך
Cristina

5 comments:

  1. Ma gandesc ca de multe ori abia ma tarai spre biserica, de abia lalai niste melodii ... si cred ca vai uite la mine ce efort fac ... si imi pare rau ca nu pot iesi din starea aceea.
    Insa, asa multumesc Domnului ca ma trage de manecuta, uneori de urechi ca sa ma trezesc in timp ce lalai ... si termin lalaiala si ma apun de cantat, de rugat, .... de ascultat ...
    Dar, sunt dispusa sa dau ce e mai bun? Sunt dispusa sa ma schimb?

    ReplyDelete
  2. Cristina, Shalom!!!
    Ti-am inteles bine interpretarea, si, bine-inteles, ea e minunata. Inca o data vedem cate cuvinte trebuie sa gandim atunci cand citim un singur cuvant din Biblie.
    Acuma, fiind de acord cu tine in ce ne-ai dezvaluit aici, te-as intreba: totusi, Kayin nu a fost mai mult un om rau decat bun? Avant-la lettre el incalca o porunca nerostita inca de Adonai, dar putea sti ca uciderea fratelui sau va fi o varsare de sange condamnabila; de aceea chiar sangele acela il va condamna prima data. Interesanta constatarea ta "lui Kayin ii pasa mult de parerea lui Adonai si era gelos ca Hevel a primit favoarea Lui, dar a ajuns sa-si ucida fratele pt. ca sa nu mai simta ca Adonai il iubeste mai mult pe Hevel." Aproape ca te inteleg, numai ca... daca i-ar fi pasat mult lui Kayin de parerea lui Adonai, prima data s-ar fi interesat care e acea parere, si-atunci "Nu ucide!" ar fi rasunat in urechile lui, si n-ar mai fi ucis. Dar cum uciderea aceasta trebuia sa se intample, spre a ne fi noua o pilda, ea s-a intamplat. Si iata in cate feluri putem citi pilda!
    Eu acum iti doresc un Shabat minunat! la fel ca oglindirea minunatiei lui Adonai in sufletul tau!!!

    ReplyDelete
  3. Shalom Teo, înțeleg ceea ce spui dar nu voiam să-i iau apărarea lui Kayin ci doar să înțeleg ce era în capul lui. Binențeles că a păcătuit vărsând sânge nevinovat, binențeles că păcatul l-a biruit astfel însușindu-și un caracter rău, mânios, pretențios, plângăcios și din cale afară de gelos. Kayin a distrus cu fățărnicia lui viața lui Hevel care s-a apropiat de Adonai în cel mai nevinovat mod posibil, motiv pentru care cred că Adonai a primit cu plăcere darul lui. Faptul că pot să înțeleg de ce Kayin a făcut răul respectiv nu înseamnă că și scuz gestul lui, păcatul este păcat indiferent de ce motiv s-ar ascunde după el. Ai dreptate, dacă lui Kayin i-ar fi păsat atât de mult de părerea lui Adonai ar fi ascultat de El mai mult decât de gelozia pentru Hevel. Fii binecuvântat Teo și Shabat Shalom!

    ReplyDelete
  4. De ce primul nascut al lui Adam , Kayin , ii aduce lui HaShem o jertfa ieftina , care nu-l costa mare lucru , iar Hevel aduce una care-l costa? Eu cred ca raspunsul este acesta : deoarece modul lor de inchinare era diferit .
    Kayin si Hevel , oameni ca si noi , au initiat doua sisteme/cai diferite de inchinare .Kayin "a inventat" religia , iar Hevel "a inventat" credinta . Personal ,il consider pe Kayin un om religios si cred ca tocmai de aceea a fost el primul care a adus jertfa lui HaShem . Cred insa ca nu stia ca HaShem nu are nevoie de oameni care sa-L slaveasca cu buzele , ci cu inima , ca El nu are nevoie de religiile noastre , multe la numar , ci de credinta inimilor noastre . Daca ne confundam prea mult cu un anumit sistem doctrinar religios , riscam sa credem ca forma este mai importanta decit fondul . Jertfa lui Kayin era mai mult forma , iar a lui Hevel era numai fond/continut si HaShem stia asta si de aceea a primit in mod diferit cele doua jertfe .
    In 1Yochanan 3:12 scrie : "...Kayin , care era de la cel viclean si a ucis pe fratele sau".Exista o teorie imbratisata de anumiti talmudisti , conform careia Eva ar fi trait in mod fizic cu sarpele si din impreunarea lor ar fi rezultat Kayin , in timp ce Hevel era numai copilul Evei cu Adam . Acum eu nu stiu daca aceasta este numai o midrash , dar inclin sa cred ca atita vreme cit nu biruieste pacatul ci acesta-l biruieste pe el , Kayin nu putea fi pe calea cea buna . Desi atentionat de Insusi HaShem , nu-si da seama ca este ceva in neregula cu jertfa lui , dimpotriva cauta razbunare pe fratele sau .
    Kayin nu s-a inchinat la un dumnezeu fals , ci s-a inchinat gresit la Dumnezeul cel adevarat .Acum eu pot sa-mi aduc jertfa mea inaintea Lui de multa vreme , cu mult inaintea altora - Kayin a adus primul jertfa - dar acest lucru nu inseamna ca voi fi mai bine primita atita vreme cit inima mea este neagra ; deci nu vechimea jertfei este hotaritoare in viata , ci credinta cu care ma apropiu de Cel ce primeste jertfa . Nci Kayin nu a adus roade modifecate genetic , dar avea o inima smochinita , din care au iesit ura , invidia , gelozia , razbunarea .

    ReplyDelete
  5. Kayin ocolea Calvarul , ori fara Calvar nu se poate , deoarece "fara varsare de singe nu exista iertare" . Cred ca jertfa lui era bazata pe neascultare si de aceea inchinarea ii este lipsita de roade si de bucurie , umblind cu "fata posomorita" . Ar vrea ca jertfa sa-i fie acceptata , dar dupa cum vrea el , adica sa nu-l coste prea mult . Pe calea lui Kayin nu exista recunoasterea pacatului , nu exista remuscare nici macar cit la Yehudah ; pina si acesta ajunge sa recunoasca "am vindut singe nevinovat" . Kayin nici macar nu-si accepta pedeapsa oentru crima savirsita , ba chiar incearca sa se tocmeasca , zicind :"Pedeapsa mea este mai mare decit as putea-o purta".Ca
    tilharul care-L hulea pe Yeshua rastignit .
    Inchinarea lui Hevel imi vorbeste despre inchinarea cea adevarata , primita , acceptata , care presupune ascultare , sacrificiu , iar singele lui Hevel prefigureaza Singele Sfint a lui Yeshua , Mielul fara cusur a lui Adonai , care a rascumparat intreaga lume .
    Deoarece saminta femeii trebuia reabilitata , cei care prin Seth merg pe calea lui Hevel au posibilitatea de a alege daca sa-L urmeze sau nu pe Adonai . Hevelii nu se nasc , se fac , se construiesc pe parcurs atunci cind accepta sa fie ciopliti pe pamint ca sa se potriveasca cu locul pregatit de Yeshua in casa Tatalui . Kayii se nasc , deoarede pacatul este prolific . Eu pe care cale sint??! ...
    Adonai , iarta-ma pentru momentele in care m-am inchinat Tie precum Kayin , cind pacatul meu nu m-a durut , cind inima mi-a fost uscata , cind ti-am oferit resturi de timp , de iubire , de inima si da-mi intelepciune sa stau drept inaintea Ta pe calea lui Hevel!

    Shabat Shalom , Maria de Jesus .

    ReplyDelete