Mesaj de la mama...

Aseară, supărată din cauza unora care au promis să "postească să mă lumineze Cel de sus" pentru că aş fi pierdută, supărată din cauza unor comentarii tip epistolă menite să mă "completeze", supărată din cauza unora care simt să-şi desfăşoare toată cunoştiinţa lor sub formă de comentarii la articolele mele dar care nu au nici o legătură cu subiectul în cauză, am scris un mesaj către toţi cititorii mei. Unii ori frustraţi ori că se simt datori să-mi spună, mă tot cataloghează drept eretică, alţii cred că mă jignesc că îmi spun că nu aş fi mesianică, alţii că nu aş fi Evanghelică, dar în final cam toată lumea simte nevoia să-şi exprime părerea cu privire la persoana mea şi deci am scris un mesaj ca să fiu în temă cu ei şi să le spun părerea mea. În finalul mesajului spuneam că nu mai ştiu dacă am dărâmat mai mult decât să zidesc cu blogul meu, sau dacă am clintit credinţa unora în loc să o întăresc, dar mi-am primit răspunsul, motiv pentru care am şters postarea respectivă.
Deşi am început acest blog pentru mine, m-am împăcat cu ideea că Blogspot este un spaţiu public şi deci oricine poate să-l citească, aşa se face că tot "luminatul" care e capabil să scoată din context, poată să mă judece pe mine ori afirmaţiile mele, sau să-şi dea cu părerea asupra nivelului meu spiritual. Cred că asta poate să facă doar Pastorul meu sau Rabinul a cărui părere o preţuiesc, sau cineva care mă cunoaşte destul de bine încât să înţeleagă că nu plănuiesc vreo revoluţie în domeniul Evanghelic.

Ştiu că printre oamenii care citesc blogul meu sunt fraţii şi sora mea, mama mea şi unchiul meu. Oamenii ăştia mă cunosc dincolo de doctrinele mele, dincolo de ceea ce ştiu, adică ceea ce sunt. Mama mea mi-a scris un mesaj aseară ... urmează ziua mea, deci mesajul e în temă, dar faptul că ea (care nu simte nevoia să mă încurajeze fără motiv, pentru că mă cunoaşte mai bine de atât) mă poate vedea dincolo de ceea ce las să vadă oamenii în general, mă face să sper că dacă cineva chiar vrea să înţeleagă ceea ce scriu, nu trebuie să se chinuie mult.
Mama mea e o fire mai artistică, cel puţin în exprimare şi-mi place să cred că am moştenit câte ceva de la ea şi vreau să postez mesajul pe care l-am primit pentru că mi-a readus zâmbetul pe buze:

"Cum aş putea să aştern în câteva cuvinte, bucuria care mă încearcă ştiind că te am lâga mine, tu suflet scump ce mi-ai fost alături când hălăduiam prin văi fără lumină şi fără speranţă, tu, care ţi-ai împletit lacrimile durerii cu mine când soarele refuza să se arate şi care ai ales să te bucuri atunci când Domnul m-a scos la loc larg, tu care mă faci să fiu mândră că te-am adus pe lume, că te-am purtat pe braţe şi azi când vânturi potrivnice îţi mângâie obrajii încă uzi de lacrimi te privesc ca pe o rază de soare, ca un lucrător pe ogorul Evangheliei pe care îl respect, îl iubesc şi îl ador. Ai venit în lumea acesta fără să vrei acest lucru şi te lupţi în fiecare zi sperând că ziua de mâine va fi altfel, dar rezolvarea o are ADONAI. "El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul, Cel ce te păzeşte nu va dormita". De ziua ta adun în buchet toate florile câmpului şi aş vrea să ţi le aştern în cale, să fii sănătoasă, plină de bucurie şi pace şi toată binecuvântarea cerului să coboare în viaţa ta. Te iubesc"

Asta mi-a liniştit supărarea ieri şi am luat-o ca şi de la Adonai, fiind deplin încredinţată că dacă am inspirat un strop de credinţă şi speranţă în cei dragi mie, restul nu mai contează...

Te iubesc mult mami şi mulţumesc că nu ai renunţat să te rogi pentru mine când nici nu voiam să aud de Adonai. Fii binecuvântată!

Bat Melech בת מלך

Cristina