Vino după Mine!

În seara asta, în drum spre casă, vorbeam cu Ioana, colega mea de apartament, despre anumite lucruri cu care ne confruntăm amândouă. În timp ce vorbeam se ridica în mine veşnica întrebare "de ce?" fără să aştept un răspuns de genul "de aia."
Ştiu că e uşor să crezi când ţi se testează credinţa în ore sau în zile sau în săptămâni, poate chiar luni, dar ce faci când ţi se testează credinţa în ani şi nu puţini? Ce faci când timpul e făcut nu doar să treacă, ci să lase urme în tine, înăuntrul tău, în felul cum te relaţionezi la alţii, în felul cum reacţionezi ... sau nu mai reacţionezi? Ce faci când exact lucrul care trebuia să-ţi aducă bucurie, creează în tine un abis că nimic nu-l poate umple şi tot ce-ţi rămâne e un gust amar pe care îl simţi în tine de fiecare dată când altcineva se perindă prin faţa ta cu visul lor împlinit şi-ţi spune încrezător că poate nu e timpul, că poate nu ai crezut destul, că poate tu eşti altfel?
E uşor să dai sfaturi de genul "nu-ţi pierde speranţa" dacă nu ai simţit niciodată că te lasă orice argument logic şi lucid, că nimic nu e mai real decât golul din tine care te face să înţelegi că speranţa e ceva relativ şi că singurul lucru pe care îl ştii e că te doare. Şi nu e în mintea ta, nu e dramatizare aiurea, e un adevăr ... E real că simţi aşa şi va rămâne real atâta timp cât alegi să meditezi la nefericirea ta şi la ce ţi-ai dori dar nu ai.
Însă este un Adevăr suprem care nu ţine cont de cât doare, care nu ţine cont de faptul că tocmai ce ai început să crezi minciuni pentru că Adevărul e nevăzut pe când minciuna e palpabilă, nu ţine cont de cât mai crezi sau nu mai crezi ... El rămâne Adevăr Absolut. Adevărul ăsta e că nu mai eşti al tău, că ai fost răscumpărat şi că ai un Stăpân. Că a fost o zi în care aşa cu privirea înceţoşată ai văzut Lumina şi că nu ai mai vrut să ştii nimic decât cum poţi să fii lumină ca să nu te mai desparţi niciodată de Lumina care te-a luminat. Că Lumina asta odată arătată te-a chemat "Vino după Mine!" ... nu te-a chemat să Îl înţelegi pe El sau ce face El, te-a chemat să mergi după El. Când Levi, fiul lui Alfeu s-a ridicat şi a mers după El, nu prea ştia ce face, dar a ştiut că întunericul cu toată "fericirea lui" nu se compara cu Cel care l-a chemat. Când Filip a lăsat tot şi a mers după El, nu a ştiut că va avea un "happy ending" ştia doar că Cel care l-a chemat e Începutul şi Sfârşitul. Când Petru a mers după Yeshua nu a ştiut drumul pe care să-l apuce, ştia doar că El e Calea. Când Pavel a mers după El, nu ştia că îl aşteaptă atâtea necazuri, ştia doar că nu vrea altă bucurie decât să meargă târâş după Domnul lui.
Când te-a chemat Adonai, ai început să mergi după El de dragul Lui nu de dragul a ceea ce îţi poate da sau face, nu de dragul promisunilor măreţe, nu de dragul unei vieţi mai bune, te-ai dus după El pentru că inima ta nu a ştiut să spună "nu" când a auzit cuvintele "vino după Mine".
Secretul e să mergi ... târâş dacă trebuie, cu ochii închişi dacă trebuie, cu speranţă sau fără speraţă, cu vise împlinite sau fără vise împlinite, cu bucurie sau cu tristeţe, du-te oricum, dar nu te opri! Ignoră "binevoitorii" care strigă după tine cum să umbli, ignoră mincinosul care vine în urma ta şi îţi spune "pentru tine n-o să facă nimic niciodată", ignoră golul din tine şi ridică-te! Nu e un moment în care să zaci la pământ să-ţi plângi de milă! Trebuie să te ridici, aşa mic şi neînsemnat cum eşti, să îţi culegi pitricelele cu care poţi vâna uriaşi şi să strigi cât te ţin puterile "voi veniţi împotriva mea cu frică şi cu deznădejde, dar eu vin împotriva voastră în Numele lui Adonai!"
Şi Adonai va lupta pentru tine, pentru că pe ai Săi i-a iubit până la capăt. Nu până la jumătate, nu până aproape de capăt, nu! Te-a iubit până la capăt. Când a ridicat crucea pentru a zecea oară, a ridicat-o pentru ca tu să nu mai stai căzut! Când a plâns lacrimi amare a fost ca tu să nu mai plângi! Când a purtat coroana de spini a fost ca tu să domneşti în viaţă, nu doar să supravieţuieşti! El avea toate motivele să nu mai ridice crucea pentru tine, dar a făcut-o. Şi a dus-o până la capăt pentru că te-a iubit până la capăt.
Dacă nu a renunţat El la tine când erai departe de El, crezi că are să renunţe acum la tine?

El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? - Romani 8:32

Nu trebuie să înţelegi de ce, sau cum, sau când, trebuie să înţelegi doar că Cel care a făcut promisiunea e Credincios (1 Corinteni 1:9). Ştiu că e mai uşor să te porţi ca o victimă ... e un "dar" al oilor, dar noi suntem mai mult decât biruitori nu prin puterea noastră ci din cauza Celui care ne-a iubit.
Nu ştiu de ce am scris articolul ăsta. Nici nu ştiu cât sens am. E târziu şi mi-e somn şi nimic din mine nu avea "chef" să scrie la ora asta, dar cine sunt eu să întreb "de ce?" - eu doar merg după Cel care m-a chemat.

Bat Melech בת מלך
Cristina