Dublă personalitate

Asistam la o scenă, în care o persoană pe care o admir mult, reacționase într-un fel mai lumesc și pe urmă a venit și mi-a zis ”îmi pare așa de rău că a trebuit să mă vezi în halul ăsta; nici nu știu cum am putut să reacționez așa”. Omul în cauză are un caracter destul de calculat, atât pe plan spiritual cât și natural, iar reacțiile de genul nu-l definesc deloc. Chiar dacă nu a continuat să vorbească, am înțeles că se temea ca nu cumva să cred că așa este de obicei și că în rest se preface.
Cum aș putea vreodată să cred așa ceva, când știu prea bine că în mine sunt două persoane total diferite, care se luptă mereu și când ajunge să câștige firea mea, reacționez ca una care nu Îl are ca Împărat pe Adonai. E ca și cum aș avea o dublă personalitate - o parte din mine e Cristina și o parte din mine e Bat Melech.
Cristina e ciudată chiar dacă râde mereu. Se teme de întuneric, se teme de înălțime și de șerpi. Se ceartă când ți-e lumea mai dragă și mereu vrea să aibă dreptate. Vrea să facă doar ce-i place și de cele mai multe ori ceea ce-i place nu are nici o legătură cu Adonai. Își astupă urechile când aude ceva ce nu-i place și detestă învățătura. Vorbește când ar trebui să tacă și fuge când ar trebui să stea pe loc și să confrunte lucrurile. Versiunea ei de bine e un rău mai puțin negativ și nu vede Calea nici cu ochii deschiși. Visează doar la o dragoste firească și e mereu nemulțumită. E în stare să vadă doar paiul din ochiul celuilalt și se bazează doar pe emoții când își face alegerile, dar e mereu dezamăgită când vede că emoțiile ei sunt la fel de nestatornice ca ea.
Bat Melech e opusul. Ea e fiica Împăratului și înțelege că are sânge nobil, de aceea nu se poartă ca restul lumii. Ea nu se teme de întuneric pentru că Adonai îi e Lumina; nu se teme de înălțimi pentru că e fiica Celui Prea Înalt și pășește peste șerpi cu încredere fără să o intereseze că lui Cristina îi e frică. Ea tace chiar și când știe răspunsul pentru că înțelege că nu participă la ”știi și câștigi”. Caută voia lui Adonai chiar dacă o doare pe Cristina. Nu-și astupă urechea când o strigă Adonai și nu-și întoarce inima de la învățătură. Niciodată nu fuge de luptă și confruntă lucrurile oricât de umilitor ar fi pentru Cristina. Are ca unitate de măsură doar binele stabilit de Adonai și nici un rău mai puțin negativ nu o interesează. Când visează vede doar penele care o acoperă și aripile Celui Sfânt care o ascund în timp ce privește spre Yerushalayim. Îi închide ochii lui Cristina, ca să vadă clar Calea. Îl vede pe Adonai ascuns în toți care sunt ai Lui și tot ce vrea și tot ce este are legătură doar cu El.

Amândouă, atât Cristina, cât și Bat Melech, sunt parte din mine și nu aș vrea niciodată ca cineva să se uite la Cristina și să uite că există și Bat Melech, nici să se uite la Bat Melech și să uite că există și Cristina. Dacă sunt spirituală, sunt și firească. În mine e mereu o luptă și dacă se vede mai mult partea mea firească, nu înseamnă că mă prefac că sunt Bat Melech, înseamnă doar că firea mea a câștigat o bătălie.
Dacă ne uităm la oameni prin prisma unei singure bătălii și nu avem în vedere tot războiul lor, atunci e doar o părere incorectă și incompletă, a unuia care din fire judecă incorect. De aceea e bine să nu lași o situație să descalifice un om în ochii tăi, dacă nu știi sigur că reacția lui e un stil de viață sau doar o luptă pierdută în fața firii. E bine să nu rămâi șocat, cu vorbe de genul ”de la el nu m-am așteptat” , când vezi vre-un ”Pavel” că strigă la femeia de la magazin că nu i-a dat restul bine. Înțelege că omul rămâne tot ”Pavel”, chiar dacă l-a biruit firea pe moment.
Dacă vrem să primim har când avem reacții ce nu ne definesc, atunci e bine să dăm har și la alții și să înțelegem că nici pe ei nu îi definește o situație care o pierd de sub control.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה