CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Tuesday, September 14, 2010

De dragostea Tzionului

Cu mâini tremurânde Te-ating,
Să prind Lumină când toate mi se sting.
Cuprind inima Ta în mine,
Când inima mea abia se mai ține...

Îngrop în mine cuvinte ce mi-ai scris
Și-aștept să-Ți vină îngerii și să mă poarte-n vis,
Până în Țara de unde mi-ai luat pământul,
Până la Kotel (Zidul plângerii), de-acolo să-Ți cânt cântul.

Cum să-Ți cânt Adonai dintr-un pământ străin?
Cântările Tzionului cum să-Ți închin?
Îmi atârn arfa în sălciile unui ținut pustiu,
Și îmi astup urechile: de Bavel (Babilon) nu mai vreau să știu!

Dacă te voi putea uita Yerushalayim,
Să îmi ajungă toate visele în țințirim!
De nu vei fi tu culmea bucuriei mele,
S-ajung să-mi uit până și vorbele!

De dragostea Tzionului nu voi tăcea,
Din dragoste pentru Yerushalayim nu voi înceta,
Până nu se va arăta mântuirea lui
Și până când Yeshua nu va fi în el ca lumina soarelui...

Tzionul îl visez cum visează cineva pe cel ce-i e iubit,
Tzionul îl doresc cum dorește un lepădat să fie primit,
Tzionul îl plâng cum își plânge o mamă singurul născut,
Pentru Tzion caut, pentru Tzion apăr, pentru Tzion lupt.

Întoarce-Te Yeshua, șezi pe tronul lui Israel înălțat,
Întoarce-Te în Tzion să fii cu încredere lăudat,
Să știe toți că Tu-l iubești cu o iubire veșnică,
Că Tu ești Cel care l-ai doborât și Tu ești Cel care-l ridică!

Atunci n-am să mai îndind mâinile tremurând
Ci-am să Te apuc și-n brațe-am să Te strâng,
N-am să mai zbor în vise să caut Tzionul,
Ci-am să mă-ntorc în Eretz, unde mi-e Domnul!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

2 comments:

  1. Hmmm...Cine inafara de El sa poata pricepe mai bine, ce dor ai in tine la ora asta?

    E

    ReplyDelete
  2. Bat Melech , iti multumesc pentru linistea pe care o gasesc aici atunci cind sufletul ma doare si lacrimile-mi curg...


    Maria de Jesus .

    ReplyDelete