În Lumină

După o lungă perioadă în care mi-am ignorat complet blogul, am decis să scriu o postare.

Pentru cei care mi-ați tot trimis întrebări referitoare la blog: Da, încă mai trăiesc! Nu, încă nu m-am pierdut de Adonai! Da, mai scriu, chiar dacă nu în mediul virtual. Da, voi mai scrie pe blog, chiar dacă nu atât de des cum mi-aș dori. Moving on...

Azi-noapte am avut un vis în care stăteam în fața unor oameni și cântam Kumi Ori (Ridică-te și luminează). Un om din mulțime a întrebat ”ce înseamnă cuvintele acestea?” iar eu i-am recitat ”Scoală-te și luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine.” (Isaia 60:1-2)

Când m-am trezit am început să mă gândesc. Nu știu alții cum sunt, dar eu una nu simt că luminez prea mult. Sunt oameni apropiați mie pe care nu trebuie să-i rogi de două ori și-ți vor spune imediat tot ce văd ei în neregulă la lumina mea. De multe ori și eu îmi dau mie dureri de cap de cum îmi pâlpâie lumina on și off mai rău decât o instalație de brad ieftină. Și aș vrea să fiu constantă, să fiu un fel de supra-om care când deschide gura doar înțelepciune îi iese pe buze și cuvinte spirituale. Care începând cu mimica feței sau gesturi și terminând cu fapte, face doar lucruri minunate și pare foarte ”zen”, dar din păcate eu și filozofia asiatică nu ne-am împăcat niciodată.

Oamenii au în minte o imagine despre cum ar trebui să arate unul care își zice ”urmaș al lui Yeshua” și dacă nu te ridici la standardul respectiv ești numit ”fals” și ajungi până și tu să te cataloghezi astfel, iar unii din păcate ajung chiar să încerce să compenseze pentru sentimentul de nevrednicie până acolo că afișează o ”spiritualitate” ieșită din comun, care în cel mai bun caz e ridicolă, iar în cel mai rău caz îi judecă pe alții care n-au învățat să se prefacă la fel de bine sau pur și simplu nu vor.  

Dragii mei, eu nu sunt Lumină. Eu doar mărturisesc despre Lumină. Lumina care e adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. (Ioan 1:9) Degeaba vă uitați la mine și așteptați să luminez ca Lumina că vă voi dezamăgi. Doar El e bun, eu în cel mai bun caz pot să încerc să imit bunătatea Lui, dar și aceea de multe ori lasă de dorit. Doar El e desăvârșit, eu cel mult pot să vreau să fiu curată. Doar El are gânduri de pace, ale mele de multe ori sunt invidioase, critice, și pur și simplu răutăcioase. Și mi-e ușor să fiu rea pentru că nu e nevoie să-mi cenzurez nimic. Nu mi-e deloc ușor să încerc să-i seamăn Lui. Și oricât de mult încerc, inevitabil, îmi scapă și răutatea mea. Dar mă lupt să nu-mi seamăn mie. Că mă vedeți uneori învinsă de propria-mi natură și asta vă dă un sentiment de superioritate de genul, ”na, vezi că nici ea nu-i mai bună”, aveți din partea mea un mare Like și felicitări pentru spiritul de observație deosebit, dar o să vă spun ceva șocant: nu sunt mai bună! Sunt o păcătoasă de care Adonai a avut milă și mi-a deschis ochii să văd bunătatea Lui și prin lumina Lui, eu văd Lumina. (Ps 36:9)

Dacă stau în Lumină și spun despre mine acest lucru, asta nu înseamnă că m-am declarat pe mine însămi deasupra altora, înseamnă doar că m-am pus pe mine în cel mai vulnerabil punct posibil. Ca să am parte de El, m-am făcut ținta tuturor privirilor. A fi în raza de acțiune a luminii implică vulnerabilitate pentru că te vede toată lumea. Chiar și cele mai mici imperfecțiuni sunt expuse părerilor tuturor care se uită. Nu stau în Lumină din vreun sentiment de superioritate ci pur și simplu pentru că sunt ca o molie atrasă de lumină fără să-i pese cât de hidoasă îi e înfățișarea în Lumină.

Sunt ca Adam care a înțeles că e gol, dar în loc să mă ascund stau cu nerușinare în Lumină, pentru că nu stau prin propria-mi excelență, ci prin Cel care a murit pentru mine ca să mă acopere în ochii Tatălui.  

 ”Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:19-21)

Dacă cineva crede că e mai luminat ca mine, felicitări! Dar un semn al unuia care e în lumină e că e orb la ceilalți. Ca și când ești pe scenă și toate reflectoarele îți bat în ochi, tu nu vezi sala, decât Lumina.

Vă urez tuturor celor care citiți acest mesaj curaj și putere să rămâneți în Lumină oricâți ar fi cei care stau cu degetul îndreptat înspre voi.

Poate nu e cea mai inspirată postare pentru o revenire pe blog, but there you have it.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Calea e îngustă, dar nu sunt desculță

Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. - Matei 7:13-14

Dacă întrebi un credincios ce mai face, de obicei îți răspunde ”bine”, ca să scape repede de tine, dar dacă ai ”noroc” și omul vrea să pară mai pios, mai auzi și răspunsuri de genul ”ca și pe pământ”, sau ”ne luptăm, că nu-i ușor” și preferata mea ”e greu pe calea îngustă”.

Departe de mine să nu fiu și eu spirituală la rândul meu, așa că de cele mai multe ori încuvințez din cap ”da, da, așa e”, că doar scrie că nu-i ușor și cine-s eu să spun altceva?

Și da, e greu și știu că de multe ori am dus niște lupte de m-au despuiat de toate puterile și abia m-am adunat după ele. Și da, e îngustă calea asta că dacă ar fi așa de simplă, toți ar umbla pe ea, doar că ce mare lucru fac dacă umblu doar bombănind pe calea asta, ghidată de excelentul meu simț de observație care mă tot face să spun că e îngustă calea de parcă nu e evident, dar o spun destul de des încât să simtă cumva Adonai că eu îi fac o favoare că iau calea asta pe care nici măcar nu S-a sichisit să o facă ușoară.

A venit la mine ca și Moshe când s-a dus la evreii din Mitzrayim (Egipt) și mi-a propus să-mi las și carămizile pe care le-am făcut și cele pe care le mai aveam de făcut, să-mi las lanțurile și să merg după El, pe un drum care nu-i chiar o plimbare în parc – un drum cu apă  puțină și unde carne nu prea este, decât o mană de care s-ar prea putea să mi se sature sufletul meu îndreptat spre păcat. Un drum pe care sunt vrăjmași care vor să mă atace și un drum unde mi-e mai ușor să mă răzvrătesc decât să merg după El. Un drum în stare să scoată ce e mai rău din mine la suprafață, menit să-mi încerce toate pornirile inimii ca să știu (dacă aveam vreo iluzie până atunci) că sunt liberă doar pentru că Lui I S-a făcut milă de mine, nu pentru că eu sunt o bună revoluționară care s-a săturat de asuprire.

Și am zis ”vin Adonai!” că mi s-a părut că n-are cum să fie mai rău ca și în robie, măcar că robia era tot ce am știut. Și am crezut că voi excela în a fi liberă, că eu voi fi standardul după care unii se vor judeca liberi sau sclavi, doar că nici n-am ieșit bine din robie și când am văzut că asupritorul mă vrea repede înapoi, m-am răzvrătit împotriva Lui – binefăcătorul meu – cu vorbe de genul ”dar ce, nu puteam să mor sub mâna asupritorului, de m-ai scos de acolo să mor în pustie?!” Și Adonai S-a pus stâlp de foc între mine și vrăjmaș, dar eu n-am văzut în asta bunătatea Lui, decât că era datoria Lui să mă scape. Apoi L-am suspectat că vrea să mor de sete și mi-a dat apă. Apoi L-am suspectat că vrea să mă distrugă cu dieta Lui cu mană zilnică și să-mi închidă gura mi-a dat carne. Mi-a dat Torah Lui ca să nu mai umblu pre cum o ignorantă pe fața pământului, iar eu am zis ”extraordinar, dar cine poate să țină atâtea reguli? Nici dușmanul meu nu avea atâtea legi!” Și am căutat tot felul de scăpări în Legea Lui ca să mă justifice în ce îmi plăcea să fac. Au venit iscoade să-mi spună că au văzut că țara în care mă duce e una bună și de dorit chiar dacă nu e ușor să intri în ea, dar am preferat să aud că e greu de intrat în țară decât să aud că țara e bună.

Dar am înțeles că dacă tot ce văd la calea asta e că e îngustă și doar mă plâng de tot ce nu am și aș vrea să am s-ar prea putea să mor în pustie.

Dacă mă uit în urmă și nu văd că tot, absolut tot a fost și este o minune, am umblat degeaba pe calea asta. Nu spun că ar trebui să-mi însușesc vreo bucurie din asta forțată și să mă port ca un hippie și să văd flori peste tot, doar să iau aminte la ele dacă le văd!

Pentru că dacă stau bine să mă gândesc și deschid bine ochii, chiar dacă n-aș lua aminte la nici o altă minune, măcar să recunosc faptul că nu e chiar normal că de atâta vreme nu mi s-a învechit haina pe mine și că nu mi s-au umflat picioarele de la atâta umblat (Deut. 8:4).

Că oricât aș pofti la hainele lumii – lumea cu toți designerii ei nu a reușit încă să fabrice o haină care să nu se învechească sau încălțăminte care să nu-ți umfle picioarele după ani de purtat.

Poate că nu-mi dă Adonai tot ce poftesc, dar e mai bine să nu-mi dea că de multe ori lucrurile care le-am poftit mai mult au stricat decât să mă împlinească, dar întotdeauna – ÎNTOTDEAUNA – mi-a dat tot ce am avut nevoie pe drumul acesta, așa că drumul acesta nu e atât de greu pe cât e doar greu de găsit sau greu de urmat fără bombăneli. 

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Am un nume nu o poreclă

Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Elohim, şi împreună moştenitori cu HaMashiach, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. – Romani 8:17

Astăzi mă plângeam lui Adonai în legătură cu anumite situații care mi se par nedrepte și cum mi-aș dori ca El să intervină și să facă ceva. După ce mi-am recitat lista lungă de nedreptăți așteptam să mă simt mai bine dar Adonai mi-a adus în minte versetul de mai sus și povestea Cenușăresei ca să pricep eu cine sunt. (Știu că sună penibil, dar răbdare!)

Cenușăreasa nu s-a născut să stea în cenușă după cum i-a rămas numele. Ea s-a născut în casa tatălui ei, iar tatăl ei era bogat. Ea era singura moștenitoare, dar când tatăl ei a murit, mama ei vitregă și surorile ei au început să o trateze ca și pe o servitoare iar Cenușăreasa și-a intrat în rol perfect. Treptat a uitat că e fiica stăpânului casei și a început să slujească la masa unor impostoare. A ajuns să doarmă lângă sobă în cenușă și să mănânce din mila altora. Povestea are un final fericit, dar nu pentru că Cenușăreasa s-a trezit de cap, nici vorbă! Fata asta accepta toate minciunile și cerințele celor răi și făcea tot ce i se spunea. Odată n-a stat să se întrebe sau să cerceteze: unde o puneai acolo stătea. A fost nevoie să vină o zână s-o îmbrace și s-o transforme, dar transformarea respectivă nu era una reală, așa că dimineața se trezea din nou în cenușă. Aproape împotriva voii ei, a fost găsită de prinț și salvată din starea ei. Toate astea s-ar fi putut rezolva foarte simplu dacă Cenușăreasa și-ar fi venit în fire și ar fi spus: ”Numele meu nu e Cenușăreasa! Eu am un nume dat de tatăl meu și casa asta e casa tatălui meu! Eu sunt moștenitoarea de drept!” Ar fi putut la orice oră să ia atitudine și să le dea afară pe cele care o urau, dar a preferat să plece capul, iar în situația aceasta suferința ei nu-i face cinste.

Exact așa sunt eu de multe ori. Uit că Tatăl meu e Stăpânul a tot ce se vede și nu se vede. Uit că Tatăl meu mi-a dat un nume nou și eu nu m-am născut să zac umilă în cenușă. Uit că nu trebuie să ascult de minciunile și cerințele impostorului cu aere de stăpân. Uit că am puterea la orice oră să-mi exercit dreptul meu de moștenitoare. Iau situațiile și lucrurile așa cum vin și uit să mă întreb dacă e datoria mea de fiică să fac anumite lucruri sau dacă sunt doar lucruri care mi le cer alții care nu văd în mine decât o servitoare. Aștept ”zâne bune” să vină să mă transforme în prințesă și mă port de parcă n-am mai fost niciodată la curtea Regelui. Am momente de sclipire în care mă prefac că acum cred că locul meu e la curte, dar nu-mi ține ”vraja” prea mult și iar mă trezesc în cenușă. Unde mă pune vrăjmașul, acolo stau și uit că locul lui e sub picioarele mele. Unele lucruri nu se schimbă în bine nu pentru că Adonai refuză să rezolve situațiile ci pentru că eu uit să-mi exercit dreptul de moștenitoare.  

Însă spre deosebire de Cenușăreasa, Tatăl meu e viu și în bunătatea Lui nu mă lasă să mă port prea mult ca o servitoare. Îmi dă câte un moment de luciditate în care îmi vin în fire și mă port ca fiica Împăratului care sunt. 

Mulțumesc, Adonai !

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Cer și pământ

Elohim a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.” Şi Elohim a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Elohim a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. Elohim a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost. Elohim a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Elohim a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Elohim a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Elohim a văzut că lucrul acesta era bun. - Bereshit/ Geneza 1:6-12

Când cerul și pământul mi-erau tot una și eu nu eram decât un mare haos și când apele mă înecau din toate părțile, Adonai mi-a definit întinderea și mi-a despărțit apele de sus de cele de jos. Mi-a numit apele de deasupra cer și nu le-a mai lăsat să mă înece... doar să-mi dea ploaie din când în când.

Mi-a despărțit cerul de pământ și a pus destulă distanță între ele încât să nu-mi mai fie cerul povară niciodată. Dar tot nu mă vedeam de ape... Atunci le-a poruncit apelor - El, Singurul de care ar fi ascultat apele mele:  ”Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Ce ciudat mod de a mă vedea pe mine care eram înecată în ape, USCAT. Dar apele mele au ascultat de glasul Lui și mi-au făcut loc să ies la Lumină.
Când s-au scurs apele și m-am văzut, eram o arătare înspăimântătoare... dar El nu S-a lăsat descurajat de priveliștea care eram. A poruncit ființei mele să dea rod... nici n-am știut ce-mi cere! Mi se părea că nici El nu știe și mă întrebam ”oare El chiar nu vede cui îi cere așa ceva? Și dacă vede că nu-i nimic de capul meu și vede pustietatea și goliciunea mea, de unde să-I dau rod?” Nici nu m-am gândit că eu (pământul) expusă Luminii (Yeshua)  inevitabil dădeam rod. Dar El nu S-a împiedicat în necredința mea. A vorbit clar și cu așa siguranță că nici nu știu când mi-au dat primele fire de iarbă și primii copaci cu primele roade. Pământul meu a ascultat de glasul Lui! Aproape împotriva voii mele... până și firea mea I S-a supus. Când am dat rod, El S-a uitat și a văzut că era bun. El: definiția bunătății a văzut în mine ”bun”!
Cum să nu Te iubesc Adonai? Cine în afară de Tine poate să vadă potențial în haos? Cine în afară de Tine poate să vadă în mine puterea de a Te asculta când nici eu nu cred că sunt în stare?
Tu lucrezi cu credincioșie și nu Te oprești nici în fața circumstanțelor și nici în fața necredinței mele.. Fii binecuvântat în veci, Împăratul meu!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Înțeleg

Ce Te-a făcut să ierți de câte ori necredința mea Te-a batjocorit?

Ce Te-a făcut să uiți de câte ori poruncile-Ți nu le-am păzit?

Când tot strigam să pleci și să mă lași, ce Te-a oprit?

Și când râdeam că nu Te vreau, de ce Te-ai răstignit?

Parc-ai uitat de câte ori m-am lepădat și Te-am vândut...

Nu-Ți mai aduci aminte de câte ori în lanțuri m-ai văzut?

Parcă nici nu mai știi de câte ori m-ai căutat când m-am pierdut,

De câte ori ai plâns, Te-ai frânt și Te-a durut...

Mă asurzesc cuvintele ce nu le spui,

Dar toate fricile mele liniștii Tale le supui,

De apatia mea cu ochi de har mă despui

Și aș cânta că înțeleg că mă iubești, dar nu am cui...

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Frumusețe ascunsă

Mama mea e pasionată de flori. Le iubește, le plantează, le îngrijește și se bucură de ele cum mă bucur eu de orice are legătură cu Israel.
 Ieri mama ținea în mână un bulb de habar n-am ce floare sau plantă, dar mi-a rămas imaginea aia în minte toată ziua și m-am tot gândit la cum poate ceva atât de urât și umil să conțină frumusețe înlăuntrul lui.

Spre deosebire de mama mie nu-mi prea plac florile, decât pe câmp sau în grădinile altora, dar îmi lipsește din ADN gena feminină (dacă există vreuna) care se bucură când primește flori. Pentru una ca mine (pentru care un buchet de flori înseamnă doar un drum în plus la gunoi) care n-a asistat în viața ei la procesul minunat de a planta urâțenia de bulb în pământ și să aștept plină de speranță și credință că va ieși ceva frumos, nu pot să văd în bulb decât murdărie. Însă cred cu toată inima că Adonai e ca un grădinar credincios.
El ia un bulb murdar ca mine, la care nu i-ai arunca nici o privire admirativă pentru că nu-i nimic de admirat și crede că va ieși ceva frumos.
De multe ori mă uit la mine și-mă văd doar urâțenia și mizeria și nu pot să cred că poate ieși ceva bun  din mine. Și vine Adonai și-mi spune ”ești o făptură minunată! Ai încredere în Mine! Am un plan!” și gândul mă încântă, pentru că am o imaginație ieșită din comun și am impresia că sigur planul e să mă facă vreun zmeu pentru muritorii de rând și când colo, mă ia și-mi sapă o groapă în care mă așează cu mâinile Lui. Iar eu mă zbat și strig ”ce plan e ăsta?! Vrei să mă omori?!” dar El doar zâmbește ca și cum știe prin ce urmează să trec și înțelege lupta mea, dar cu toate astea așează pământ peste mine și mă îngroapă în întuneric. Și sufăr și am impresia că am fost trădată... că am sperat degeaba în Grădinar... că poate urâțenia mea n-o poate îndura nici măcar El... că poate ăsta e sfârșitul. Și mă resemnez și îndur întunericul și mizeria în care sunt și tremur și am impresia că sfârșitul e ceva continuu pe care-l suferi în fiecare zi și nu este nici o speranță. Însă în întunericul meu nu pot să nu-mi amintesc zâmbetul Grădinarului și chiar dacă nu mai vreau să sper, visez la o zi în care am să-I văd Fața din nou. Și abia când încep să visez să-L revăd pe El și nu mai visez la minunea care aș putea devenii, încep să mă rup din coajă și tulpina nu-mi mai încape în locul strâmt și de atâta disperare străpung pământul și-mi fac loc către Lumină. Și când văd cerul înțeleg că izbăvirea din propria-mi stare nu stătea în faptul că Grădinarul ar veni să mă dezgroape, ci în faptul că El a ascuns în mine puterea de a mă înălța până la El.
Îmi scot capul din pământ, și văd grădina că e plină de flori unele mai frumoase ca altele și încep iar să disper că eu n-am nimic care să bucure privirea Grădinarului, că am abia câteva frunzulițe firave care pălesc în comparație cu restul. Însă grădinarul vine și mă udă în fiecare zi cu credincioșie și când încep să nu mă mai uit la restul ci doar să aștept vizitele Grădinarului, purtând în inimă doar gândul că vreau să-L văd zâmbind, mă trezesc că am înflorit și habar n-am când și nici măcar nu mă mai interesează de propria-mi frumusețe ci doar de zâmbetul Lui.
E fain să ai viziuni mărețe și declarații de misiune și vise imposibile în care să crezi... însă cred că de fapt ceea ce contează e doar Fața Lui când se uită la tine. Eu mi-am petrecut multă vreme încercând să fiu minunată, că doar așa scrie că sunt și mi-a plăcut ideea ca alții să se minuneze de minunăția mea... însă am înțeles că tot ce trebuie să fac este să mă minunez de minunăția care este Adonai și să-L las pe El să mă vadă minunată, pentru că doar El a ascuns frumusețea în mine și doar El a fost martor la tot ce-am îndurat să ies din pământ.
E ușor? Nici vorbă! Trebuie să-ți suferi nesiguranța și întrebările într-un întuneric crunt și o mizerie oribilă, în care doar picături de apă murdară te-ajung pentru că ți-e filtrată prin tot pământul care te acoperă, însă dacă speri împotriva oricărei deznădejdi și te lași purtat doar de gândul că îi vei vedea fața, cred cu toată inima, că nimic nu-ți poate sta în cale.

”Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” - Yov 19:25-26

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Fără Tine...

Ca o moartă în viață rămasă neîngropată,

Stând în fața unei mese pline de bucate - înfometată,

Scăldată într-un râu și totuși însetată,

Cu ochii-n soare în întuneric scufundată...

Mai singură decât un fulg de nea în plină vară,

Ca și un cerșetor cu mâna-ntinsă ce a uitat cum să mai ceară,

Nici o imagine nu are înțeles nici dacă-i clară,

Ca un coșmar ce a trecut dar încă mă doboară.

Nimic nu are sens de nu ești lângă mine!

Mă pierd și de-s găsită de mâna-Ți nu mă ține...

În mijlocul fericirii de nu ești -- nu mi-e bine:

Și dac-am tot nu am nimic de nu Te am pe Tine.

 

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Mai bine tac...

M-ai iubit încă de la început,

Nu Te-ai uitat la mine că eram doar lut.

Visele mele goale, de Tine le-ai umplut

Și pașii mei desculți pe Calea Ta i-ai vrut.

Că toate mă strigau 'napoi nu Ți-a păsat,

Că tot priveam în urmă nu Te-a descurajat,

M-ai curățit ca pentru prima oară de câte ori păcatul m-a pătat

Și cu ochi noi m-ai privit de câte ori m-am lepădat.

Că eu voiam să-mi fie soare când aveam nevoie de ploi,

Că eu voiam să-mi fie pace când trebuia să lupt în război,

Că aveam inima plină de lume și ochii de Tine goi:

Nu Te-a oprit nimic să vii după mine-n noroi.

Acum să-Ți spun că Te iubesc? - mai bine tac...

Nu-mi pasă oricât doare voia Ta s-o fac

Și orice legătură cu lumea mi-o desfac,

Nu-mi trebuie veșminte-mpărătești, Te pot urma și-n sac.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Închinare pe placul Lui

 Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc, şi-i pierde; nu dă nici o păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată. De aceea păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi, şi împlineşte-le. - Devarim/ Deuteronom 7:9-11


Aud și văd tot mai mulți credincioși, care ori din mândrie ori din ignoranță (prefer să cred a doua variantă), își justifică acțiunile și ideile haotice (ca să nu spun eretice), folosindu-se de replici precum: ”eu așa cred!” sau ”suntem liberi să ne închinăm cum vrem și simțim!” crezând că scuză astfel abstractismul crezului lor și acuză orice formă organizată de închinare ca fiind legalism și religiozitate. De cele mai multe ori, tot aceștia, fac referire la rânduiala dată de HaShem lui Moshe ca fiind una eronată sau care și-a pierdut validitatea odată cu venirea lui Yeshua, argumentând că El a venit să împlinească Torah ca noi să nu mai facem acest lucru.

Cred că orice istoric poate să mă susțină în afirmația că omul, indiferent de locul în care s-a aflat pe pământ, a simțit dintotdeauna nevoia să se închine. Fie că ne uităm la civilizațiile mayașe, sau orientale, sau nordice, există dovezi arheologice incontestabile că omul a simțit dintotdeauna că există forțe superioare lui care îl pot ajuta sau îl pot pedepsi, iar omul a simțit că îi este natural să se închine în fața acestora.

 În cazul nostru, Adonai, Singurul Dumnezeu Adevărat, a primit și apreciat această închinare a omului, oricând i-a fost adresată și în orice fel. Oriunde simțea omul să se închine și în orice fel, Adonai primea închinarea acestuia, însă acest lucru a durat doar până în momentul în care poporul Israel a stat în fața muntelui Sinai, moment în care simpla închinare haotică a oricui și oricum, nu mai era acceptabilă. Adonai nu ține cont de vremurile de neștiință (Fapte 17:30) când ai impresia că închinarea trebuie făcută după cum te simți tu bine, însă când crești și înțelegi lucrurile Lui, pricepi de asemenea că închinarea trebuie să fie pe placul Celui care o primește și nu spre placul celui ce o aduce. Tocmai din acest motiv Adonai învață poporul că El este Sfânt și că așteaptă de la ei sfințenie, iar în ce privește închinarea stabilește locuri precise unde aceasta putea fi adusă și stabilește supraveghetori peste închinarea oamenilor. El le spune prin Moshe ”Acolo să mâncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,” (Deuteronom 12:7-8).
 Tocmai pentru ca nimeni să nu facă după cum îl taie capul, Adonai poruncește familiei lui Aharon să fie puși deoparte ca și Cohanim (preoți) iar seminției lui Levi îi poruncește să slujească, sau să ajute familia preoțească în ce privește jertfele și închinarea oamenilor.

De unde fiecare om se închina unde îl taia capul și după cum îl tăia capul, Adonai îi învață pe preoți și leviți cum să asiste și să îndrume închinarea poporului. Adonai nu este după cum spune și Pavel un Dumnezeu al neoranduielii (1 Cor 14:33). Când lumea exista în haos, prezența Lui a adus ordine și prin ordine lumea a avut sens. La fel și în cazul oamenilor, când aceștia se închină haotic, intervine Cuvântul, sau învățătura ca să aducă ordine și lumină, iar prin lumina Lui închinarea noastră să aibă sens.

Dar în cazul evreilor, preoții îngreunau apropierea de Adonai, deși nu intenționat, iar omul a simțit în el depărtarea de Kodesh HaKodashim (Sfânta Sfintelor), iar cu atât mai mult neamurile care nici măcar atât nu aveau. Atunci Adonai Și-a trimis Fiul, ca prin moartea și învierea Lui să cheme o seminție aleasă de credincioși să i se închine și să facă slujba preoțească personal, fără ajutorul preoților. Prin aceasta să nu se înțeleagă că Adonai a îndepărtat seminția lui Levi sau familia Preoțească, deoarece este scris: „Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua, şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu Leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.” (Ieremia 33:20-21)

Pentru evrei această slujbă rămâne valabilă deoarece Adonai a făcut un legământ veșnic, nu temporar, iar prin faptul că îl numește ”legământul Meu”, exclude neascultarea sau încălcarea acestui legământ de către evrei ca fiind un bun motiv pentru anularea promisiunii, Adonai bazându-se pe legământul Său și nu al lor.

Însă revenind, Adonai a fost Cel care a făcut chemarea preoțească și trebuia să trimită parte din El, adică pe Yeshua ca să facă chemarea pentru toți cei ce vor crede în jertfa Lui să aibă dreptul să facă o slujbă duhovnicească personală, fără intermediari.

Și suntem liberi să ne închinăm Lui în mod personal, însă cunoscând natura omului, Adonai i-a încredințat lui Pavel și apostolilor, cunoștiința și rânduiala pentru credincioși, deoarece natura lui Adonai nu S-a schimbat, El rămâne un Dumnezeu al rânduielii. Ni se spune în 1 Corinteni 12:28  ”Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.”

Acest ”a rânduit” împlică ordine, nu haos așa că nu s-a dat dezlegare niciunde ca fiecare să se închine după cum se simte sau nu călăuzit, ci a dat o ordine a autorității. În acest sens, părerea mea personală este că rânduiala bisericească este mai înaltă decât cea preoțească deoarece are în vedere supravegherea și asistă creșterea, noii seminții preoțești după rânduiala lui Melhisedec și nu a lui Aharon.

Dacă Adonai aștepta de la tot poporul Israel supunere față de rânduiala preoțească și dacă în noul legământ ne poruncește să ne supunem și autorităților lumești, eu cred fraților, cu atât mai mult, că ne poruncește și ne ține în seamă ascultarea sau neascultarea de cei care vor da socoteală pentru sufletele noastre.

”Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” - Evrei 13:17

Prin aceasta nu îndemn pe nimeni la control spiritual, unde unii în nebunia lor chiar au ajuns, dar trebuie să fie loc în această supunere de acceptare atât a învățăturii din partea celor puși peste noi, cât și de mustrare sau îndreptare din partea lor.

Mă întristez de fiecare dată când aud un credincios care vorbește ca un nebun împotriva oamenilor puși de Yeshua să vegheze asupra lor. Faptul că eu am văzut un neajuns în cel pus ca autoritate peste mine, nu înseamnă că acest lucru îl descalifică sau îi ia din autoritate și cu atât mai puțin nu înseamnă că eu sunt în măsură să-l bârfesc sau să-i fac un nume rău. Dacă într-adevăr ți s-a trecut dreptul cu vederea sau ai fost jignit (peste măsură în opinia ta), iartă! Suferă puțină nedreptate (măcar că lucrurile pentru care ne supărăm pe mai marii noștri sunt de cele mai multe ori ridicole). De dragul lui Yeshua, dacă tot susții că-L iubești, taci pentru că și El a tăcut de dragul tău măcar că avea tot dreptul să vorbească. Roagă-te pentru cei puși peste tine și onorează-i, iar Adonai care vede în ascuns, îți va răsplăti!

Eu una nu vreau să dau socoteală pentru sufletul nimănui și nici nu vreau să fac nici un veghetor să suspine pentru răzvrătirea mea. Dacă Adonai mi-ar fi cerut să merg în genunchi kilometrii și o astfel de închinare L-ar fi mulțumit, aș fi făcut acest lucru, dar poruncile Lui nu sunt peste puterile noastre, de aceea, hai să nu ne mai desfășurăm ignoranța purtându-ne ca și niște copii.

Goethe spunea că nimeni nu este mai legat decât cei care se cred în mod fals liberi. Libertatea noastră stă în faptul că avem voie să ne închinăm Lui după cum Îi face Lui plăcere și nu în faptul că avem voie să ne închinăm după cum ne taie capul!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

De ce poartă evreul armă în mână?

De câteva zile tot primesc ba ”întrebări încuietoare”, ba versete menite să mă mustre, sau să mă învețe sau cel puțin să mă liniștească în susținerea pe care o am față de armata Israeliană. În mintea unora există o contradicție între faptul că urmez un Dumnezeu iubitor și în același timp cred că Israelul are dreptul să lupte în mod fizic. În acest articol doresc să răspund odată pentru totdeauna și dacă nu vă pot lamuri, să vă lumineze Adonai ca eu nu am cum și deci nu mă mai întrebați!

Întrebarea care primează printre toate mesajele primite: Nu este scris să nu ucizi? Israelul ucide mii de oameni, deci încalcă Torah.

FRAȚILOR! Există o mare diferență între a vărsa sânge nevinovat - a comite o crimă premeditată sau chiar fără premeditare și a omorî. Nu vreau să vorbesc ca unora care nu cunoșteți Scripturile, tocmai de aceea vreau doar să vă reamintesc ”pacifiștii mei preiubiți” (o, măcar de-ați înțelege ce înseamnă pacea!) că părintele Avraham s-a luptat cu împărații, ”Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.” (Bereishit/Geneza 14:14-15) - Nu s-a luptat cu ei în rugăciune, ci cu sabia.
Neprihănitul Pinchas (Fineas) la vederea nelegiuirilor care se petreceau sub ochii lui, a luat o suliță în mână și a străpuns în pântece pe bărbatul și femeia care păcătuiau (Bamidbar/ Numeri 25:7-8). Atât de mult a plăcut Domnului acest lucru încât a încetat urgia între copiii lui Israel, iar cu Pinchas, Adonai a încheiat un legământ de pace (Bamidbar 25:12) pentru că Adonai a considerat că prin moartea celor 2, Pinchas și-a arătat râvna pentru El.
Iosua a omorât mii de oameni în toate luptele în care a fost. Toți Judecătorii care s-au ridicat în Israel au omorât pe cineva. Samuel a omorât pe Agag (1 Samuel 15:33) David a omorât fără număr. Elyahu a omorât pe profeții lui Baal (1 Împărați 18:40). Și lista e luuuungă, dar am s-o închei cu Îngerul Domnului care a omorât pe toți întîi născuții Egiptului și a omorât 185.000 de oameni în tabăra Asirienilor într-o singură noapte (Isaia 37:36). Adonai Însuși a omorât de câte ori a dezlănțuit urgiile Lui peste Israel sau dușmanii lor, deci dacă la asta se referea porunca dată de Adonai: SĂ NU UCIZI, toți au încălcat-o, inclusiv Îngerul Domnului și Adonai Însuși. Hai să nu mai aberăm fraților!

Unii vă minunați că promovez poze cu soldați Israelieni cu arme în mână și judecați și disprețuiți ceea ce ori nu cunoașteți, ori sunteți prea plini de voi și de pacifismul vostru lumesc.
Rferitor la Shabat, Yeshua întreba în Luca 14:5 „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” iar eu întreb: care dintre voi dacă îi este în pericol de moarte familia, sau casa, nu o apără? Răspunsul ar fi NICI UNUL DIN VOI. Ei, dar nu la fel se pune problema când vine vorba de evrei.
Goyim consideră că locul evreului e într-un ghetou, izolat de restul lumii ca să nu cumva să ne infecteze cu evreitatea lui; marcat cu o stea galbenă în piept și controlat în tot de voia ne-evreului. ”Jidanului” (să nu vă permiteți să folosiți acest termen!) îi stă bine pălmuit și pus la locul lui, iar dacă îndrăznește să aibă prea mulți bani aceștia trebuie confiscați, iar dacă a îndrăznit să aibă dinți de aur în gură, aceștia trebuie scoși afară cu orice preț! Așa pare smerit evreul în ochii neamurilor și doar așa îi stă bine!
A îndrăznit evreul să creadă că Adonai Și-a adus aminte de el în toate necazurile lui și că i-a dat înapoi țara pe care a primit-o ca moștenire și din care a fost scos afară cu silnicie. A îndrăznit să se întoarcă într-o țară care nu mai arăta ca țară ci o gramadă de mlaștini și pietre. A avut tupeul să înceapă să o lucreze țara asta cu o îndârjire neomenească și țara asta i-a dat rod. Cum și-a permis evreul să nu moară când i-a spus ne-evreul să moară?! Cum a îndrăznit să creadă că are dreptul să se apere pe el și familia lui și țara pe care a ridicat-o din ruine?! E mândru evreul cu arma în mână! E păcătos! Nu-i șade bine! Locul lui e înapoi în ghetou!

Vorbesc ca o nebună ... Mi-am dat frâu liber la mânie, dar vorba lui Pavel, suferiți-mă puțin ...


Fraților știu că iubiți Israelul, sau mai bine zis ideea voastră de ce credeți că ar trebui să fie Israelul, dar și așa știu că vă rugați pentru Israel și binecuvântați moștenirea lui Adonai, dar vă rog fierbinte: NU MAI VORBIȚI DE LUCRURI PE CARE ORI NU LE CUNOAȘTEȚI ORI NU LE ÎNȚELEGEȚI.
Doar pentru că eu nu înțeleg cum funcționează teoria aerodinamicii, asta nu înseamnă că nu funcționează, la fel: doar pentru că nu înțelegeți cum poate cineva care urmează un Dumnezeu al păcii să stea cu arma în mână, asta nu înseamnă că nu funcționează. Noi am fost altoiți în măslinul lor nu invers! Altoitul trebuie să se ia după rădăcină, nu să facă rădăcina să devină ca el. Încetați odată să faceți evreii să vadă prin altoiala voastră! De atâta vreme încă tot nu v-ați dat după rădăcină?!
Poate că nu mă fac înțeleasă nici acum, dar să-l citez din nou pe Pavel ” Și dacă cineva nu înțelege, să nu înțeleagă! (1 Corinteni 14:38)

Poate că vedeți lucrurile mai bine decât mine și poate că le pricepeți duhovnicește și nu lumește ca mine, dar și așa, mai bine rugați-vă pentru mine. Iar dacă evreul cu arma în mână vă jignește ochii, vă îndemn NU VĂ MAI UITAȚI, dar nu-mi mai scrieți mesaje lungi și fără nici o noimă, îmbrăcate în cuvinte meșteșugite, dar fără nici o logică pentru că eu, firească cum sunt, nu am nici o înțelegere față de astfel de lucruri.
Fiți binecuvântați și Adonai să ne lumineze și pe mine și pe voi!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Fara cuvinte

Chag Chanukah Sameach!

Făuritorul de visuri

”Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de visuri! Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.” - Bereshit / Geneza 37:19-20

Totul începe de la un vis pe care ți l-a dat Adonai. Prea îndrăzneț, prea arogant în mintea oricui te ascultă istorisindu-l. De câte ori te aud vorbind despre el, fie că ți-o spun fie că nu, toți gândesc ”Doar n-are să cârmuiască el (ea) peste noi! Doar n-are să se ridice el (ea) mai sus decât noi! Chiar nu-și vede starea? Nu vede că mai are de trăit 50 de ani să ne ajungă din urmă?” Dar tu n-ai ce face. Ai visat și e bun visat. Că sună prea îndrăzneț, că sună prea arogant sau imposibil, că sună vrednic de mustrat chiar de către părinți spirituali, tu n-ai ce să faci. Nu ți-ai ales tu visul. Adonai ți l-a băgat în inimă pe ascuns și acum a devenit parte din tine și n-ai cum să-l mai scoți de acolo oricâtă voință ți-ai canaliza în acest proces. Entuziasmat de vis te apuci și le povestești altora care văd realitatea momentului și văd că nu există nici o șansă pe planeta Pământ ca așa ceva să se întâmple și începi să fii ba acuzat că ești mândru, ba ridiculizat că dintre toți care sunt mai capabili că taman pe tine te-a folosi Adonai, etc.

Când Yosef a visat avea doar 17 ani. Era imatur, pârâcios și slab dar cu o dorință arzătoare de a face voia tatălui așa că atunci când Yaakov îl trimite să-i aducă vești de la frații lui, Yosef îi spune ”iată-mă, sunt gata!” dar habar n-avea că nu e gata.
În cele mai multe cazuri, atunci când primești visul ai impresia că exact așa cum ești, ești perfect doar că nu ești gata pentru pasul imediat următor: să fii dezbrăcat de orice strălucire și să fii aruncat într-o groapă, gata să fii omorât. Și începe un conflict în inima ta. ”Asta nu mi se întâmplă mie! Eu tocmai ce am primit un vis de la Adonai!” Ești scos din groapă și vândut unora ”inferiori” ție și ajungi de umbli prin deșert la coada unei cămile tot îngânând ”Dar nu se poate! Eu trebuia să fiu lider! Eu trebuia să conduc nu să fiu condus! Eu trebuia să primesc onoare nu umilință!” Și la o vreme te saturi să mai îngâni vorbe goale și începi să crezi că cei care au râs de visul tău aveau dreptate, că e ridicol să crezi așa ceva. Că din toate drumurile care ar duce la vis, drumul pe care ești duce exact în direcția opusă.
Și începi să te smerești, ceea ce e bine și începi să-ți vezi starea și cu cât crești mai mult cu atât vezi mai mult că nu ești gata și că n-o să fii niciodată gata. Dar împlinirea visului n-avea nici o legătură cu felul în care ești tu pregătit sau nu, ci are legătură doar cu Cel care ți l-a dat. Câtă vreme credeai că ești gata, Adonai n-avea ce să facă cu tine, dar când îți înțelegi starea, atunci poate să-ți arate că n-avea nevoie de ajutorul tău pentru a-ți împlini visul. Adonai a făcut cele mai mari lucruri cu oameni care nu erau gata precum Moshe care se ruga să aleagă pe altul.
Când primești un vis și vrăjmașul tău va începe să viseze, oricât se crede de realist. Și va visa cum să-ți omoare visul. Ce nu știe el, este că exact planul lui de a-ți ucide visul este mijlocul prin care Adonai îți împlinește visul.
Hasatan are oroare nu de visul tău ci de Cel care Ți-a conceput visul. Îl urăște pe Făuritorul de visuri și în consecință urăște visele pe care El le dă și pentru că nu-L poate distruge pe Făuritorul de visuri, lovește în tine și te aruncă într-o groapă gândindu-se bucuros ”să văd acum ce se va alege de visurile lui (ei)!” Ce nu vede este că Adonai râde și spune ”Mulțumesc! Exact în groapă trebuia să ajungă! Exact acesta era următorul pas în direcția visului!”
Nu mă refer la vise de genul ”vreau să am mașina aia!” sau ”vreau să fiu multimiliardar!” Mă refer la vise pe care Adonai ți le-a dat și pe care El le va împlini chiar dacă pare că a eșuat.
S-ar prea putea să fie un lung lanț de eșecuri și de câte ori vei crede că ai ajuns jos vei înțelege doar că există și mai jos de atât și vei ajunge și acolo. Poate începi chiar să o iei personal și să crezi că Adonai are ceva cu tine, că Și-a pus în gând să te distrugă, dar de fapt te-a adus exact în locul unde trebuie să fii pentru a-ți împlini visul.
Oriunde te găsești pe drum nu-ți pierde speranța. Dacă tocmai ți-ai primit visul, revino cu picioarele pe pământ și ține-te bine, urmează să fii aruncat într-o groapă. Dacă ești în groapă, așteaptă caravana. Dacă ești în casa lui Potifar, stai liniștit că nu vei rămâne acolo veșnic și oricum se poate și mai rău. Dacă ești în închisoare nu-ți pierde zâmbetul și continuă să susții visele altora pentru că sigur aceia își vor aminti de tine exact atunci când trebuie. Iar dacă tocmai ce te-au chemat să interpretezi visul lui Faraon, zâmbește că abia acum începe să ia contur totul. Și ca un mic reminder: în momentul în care îți vei vedea visul cu ochii, iar frații tăi vin și se pleacă la pământ în fața ta, amintește-ți că trebuie să le arăți o bunătate demnă de poziția în care ești, că nu degeaba te-a trecut Adonai prin foc să te aducă unde ești.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Ești iubit...

Destăinuie-Ți inima în inima-mi de lut

Și dă-mi puterea să tac doar și s-ascult...

Să-Ți mângâi blând obrajii când frigul Te-a umplut,

Să poți sta lângă mine fără s-auzi ce vreau, ce m-a durut...

Dă-mi mâna să Ți-o strâng, nu să primesc

Și odihnește-Ți ochii de teama că mă rătăcesc.

De vrei să taci, cu liniștea Ta am să mă hrănesc

Și am să tac și-am să privesc 

până chipu-Ți în mine-L întipăresc!

Chiar dacă tot ce vreau la ce vrei m-a orbit,

Și chiar de firea mea Te-a deznădăjduit,

Vreau Adonai de mine să Te simți iubit,

Pentru că n-am uitat că Nemurirea în ochi m-a privit,

Că m-a luat în brațe și mi-a zâmbit 

și de-atunci nu S-a mai oprit. 

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Tehillim 27

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Molie sau fluture?

El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile. - Filipeni 3:21


De ceva vreme mă tot gândesc la omizi și la felul în care acestea devin fluturi, la tot procesul lor de transformare și am privit cu speranță metamorfoza lor gândindu-mă într-un fel la propira-mi metamorfoză. Ce nu am știut (pentru că sincer, nu m-a interesat) a fost că nu toate omizile se transformă în fluturi, deși toate omizile suferă metamorfoza sau transformarea, cu toate astea unele omizi se transformă în molii.
Moliile, în contrast cu fluturii, zboară noaptea pentru că nu suportă lumina naturală, dar sunt atrase în mod inexplicabil de lumina artificială. Moliile, la fel ca fluturii, au aripi, dar aspectul lor e unul hidos și de multe ori prezența moliilor, indiferent de specie, provoacă dezgust și pagubă oriunde se află.
Doar un cunoscător poate să facă diferența între o omidă care va deveni fluture și una care va deveni molie. Pentru un necunoscător, omizile sunt omizi. Se târăsc la fel, distrug frunzele culturilor la fel, sunt la fel de dezgustătoare și trec prin același proces de metamorfoză. Diferența se vede doar după transformare, moment în care chiar și pentru un ignorant în ce privește acest domeniu, e evident că unul e fluture iar celălalt molie, că unul e frumos iar celălalt hidos, că unul zboară ziua iar celălalt noaptea.

E adevărat că toți suntem oameni, supuși acelorași condiții și greutăți, purtând în noi aceeași fire pământească dispusă doar să se târască prin murdăria pământului și să provoace daune în jur. E adevărat că pentru un necunoscător nu e nici o diferență între un credincios și un necredincios, iar acest lucru le dă multora impresia că e ok să se complacă în starea lor. Însă pentru Cel care cunoaște toate lucrurile, inclusiv ce se ascunde în starea noastră smerită, e evident ce putem să devenim. Diferența o face reacția la metamorfoză, care în cazul nostru este întâlnirea cu Yeshua. Momentul în care Îl întâlnești iese la iveală din tine ce ești cu adevărat. El nu respinge pe nimeni, respingerea noastră față de El ne face molii. Până în momentul în care un om nu Îl întâlnește pe El este ca și omida care are potențial fie să devină molie fie să devină fluture, dar în momentul în care L-ai văzut față în Față și L-ai privit în ochi și I-ai văzut iubirea și cu toate astea Îi întorci spatele, nimic nu-ți mai poate schimba natura de molie. Vei fi astfel condamnat de propria-ți fire la o noapte veșnică în care vei avea impresia că iubești lumina, că doar tu ești un om bun care faci și dregi, dar lumina ta va fi una artificială care doar imită Adevărata Lumină. În momentul în care va ieși la iveală adevărata ta natură oricât ai disprețui fluturii și tot ce reprezintă aceștia va fi doar pentru că vei știi că și cel mai insignificant și puțin arătos dintre fluturi va fi infinit mai frumos decât cel mai deosebit din specia ta.
Nu natura mea specială mă face deosebită. Natura mea e una umilă, neînsemnată și hidoasă. Recunosc în mine o pornire naturală înspre a face rău și mi-e extrem de greu să îmi supun firea, cu toate astea, știu că știu că știu că M-a privit Nemurirea în ochi și că de-atunci mi-e gândul doar la zbor și la Lumină. E ciudat și nefiresc să cred că eu, care abia mă târăsc și care am nevoie de zile să ajung de pe o frunză pe alta, voi putea într-o zi să zbor de pe o frunză pe alta în câteva secunde. Mi-e greu să îmi imaginez că înfățișarea asta pe care o am acum și care provoacă dezgust, va fi îmbrăcată într-o zi de frumusețe și mortăciunea mea va fi înghițită de viață, dar știu că așa va fi! HaMaschiach în mine mi-e nădejdea slavei! Nu că eu am în mine capacitatea de a-mi depăși condiția cu destulă meditație și alte basme de genul, ci faptul că El, Veșnicia întruchipată, locuiește în mine, aceasta mi-e nădejdea slavei!
El are puterea de a-Și supune toate lucrurile, inclusiv firea mea și tot ce sunt eu! Alegându-L pe El I-am dat dreptul să folosească orice dorește, să mă strângă în Sine și mă transforme până când Îi voi fi supusă doar Lui!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Eu iubesc pe Stăpânul meu

”Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui HaMashiach, Mielul fără cusur şi fără prihană.” - 1 Petru 1:18-19

”Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el. Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. Dacă robul va zice: ,Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod’, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.” - Shemot/Exod 21:2-6

Eu nu mi-am aparținut mie niciodată. Dintotdeauna i-am aparținut lui Adonai, dar prin păcat am ajuns sub pedeapsa Legii date de El. Dar pentru că nu a suportat gândul să fie pe veci despărțit de ceea ce era a Lui, m-a răscumpărat, plătind El în locul meu. A acceptat să fie El pedepsit în locul meu ca să împlinească Legea căruia I-a rămas Credincios, pentru că El nu-Și trage cuvântul înapoi.
El nu m-a răscumparat de la satan pentru că n-am fost vândută lui niciodată și mai mult Adonai nu face târguri cu satan. Cel rău a avut mereu doar poziția de acuzator și cel mult el a putut să meargă înaintea lui Adonai cu degetul întins spre mine și spre păcatul meu și să ceară să fie respectată Legea. S-a folosit de faptul că Adonai odată ce rostește o hotărâre aceasta rămâne în picioare și a acționat la fel cum a făcut Haman în visul lui de a extermina evreii. Acesta știa că odată ce împăratul Persiei scria o hotărâre aceasta nu mai putea fi schimbată nici măcar de împărat (Estera 8:8) așa că a manipulat lucrurile în așa fel încât să se dea o hotărâre împotriva evreilor știind că aceasta nu poate fi revocată și în momentul în care Haman a fost ucis, împăratul a putut cel mult să dea dea un alt edict prin care evreilor li se permitea să se apere în momentul în care erau atacați.
Dacă o hotărâre dată de un împărat pământesc avea o astfel de putere cu atât mai mult are putere o hotărâre dată de Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Prin faptul că eu am încălcat Legea lui Adonai, eu am căzut sub pedeapsa Legii Lui iar El a fost nevoit să sufere pedeapsa Legii în locul meu... pentru că m-a iubit până la capăt.
S-a plătit un preț pe care cuvântul imens nu-l descrie. Am fost răscumpărată cu Sângele scump al Mielului perfect, a Celui în care Adonai Își găsea toată plăcerea... inimă din inima lui Adonai. Nu există hiperbolă destul de însemnată în vocabularul meu limitat ca să redau cu ce măsură S-a cântărit pentru viața mea veșnică. 
Am fost cumpărată de El și din sclavă a păcatului m-a făcut sclavă a neprihănirii. Dar nu mi-a plăcut de la început statutul meu. Am crezut că dacă m-a răscumpărat m-a făcut liberă față de tot, inclusiv de El ... și mi-am acceptat cu greu statutul de sclavă. Mereu am căutat căi prin care să mă eliberez până și de El și Legea Lui, că doar mi se propovăduia că sunt liberă iar eu vedeam doar că tot cere lucruri peste lucruri de la mine. De multe ori cerințele Lui mi s-au părut o povară și au trecut ani buni până când am învățat să ascult de Stăpânul meu. De multe ori încă visam ca și evreii scoși din Mitzrayim la castraveții pe care i-am lăsat în urmă și mereu aveam impresia că dacă n-aș fi legată de Legământul ăsta, nimic nu mi-ar mai sta în cale. Nu odată s-a întâmplat să fie nevoit să mă lege de un picior ca să nu mai încerc să fug de la El. Nu odată s-a întâmplat să fie nevoit să zdrobească răzvrătirea din inima mea pe care o dobândisem câtă vreme am fost departe de El, dar nu știu când și habar n-am cum, la un momentdat când mi-a spus că dacă vreau sunt liberă să plec... am înțeles că nu pot. Și nu puteam nu pentru că devenisem masochistă, sau că dintr-o dată mi-a surâs ideea sclaviei pentru că încă mai am sămânță de răzvrătire în inima mea, dar n-am putut să plec pentru că m-am îndrăgostit. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu L-am putut iubi pe Adonai de la început. Da, simțeam recunoștiință pentru că m-a iertat de vină, dar am trăit mai mult cu senzația că stau pentru că am de plătit mult pentru ce am făcut. Aveam sclipiri emoționale ce mă făceau să strig ”Te iubesc Doamne!” dar vorbele mele nu puteam să le susțin cu acțiunile mele. Dar în timp și cum am spus, nu știu exact când, tot uitându-mă la felul în care mă iubește și mă vrea chiar și așa cum sunt, m-am îndrăgostit de Stăpânul meu. Câtă vreme am disprețuit sclavia mea credeam că dacă va zice la un momentdat ”poți să pleci” am să fug așa de tare încât n-are să mă mai prindă nimeni și că n-am să privesc în urmă nici măcar o secundă, dar când mi-a deschis ușa și mi-a spus ”dacă vrei poți să te eliberezi de Mine” ... nici n-am putut să mai privesc la ce era dincolo de ușă pentru că am înțeles că vreau să rămân lângă El pentru totdeauna și dacă voi avea doar statutul de sclavă.
I-am spus ”Eu Te iubesc Stăpânul meu și nu vreau să fiu liberă de Tine” și El a luat vorbele mele în serios și mi-a străpuns urechea ca să știe toți că eu sunt pentru totdeauna în slujba Lui.
Yeshua, măcar că era Fiu, S-a făcut asemenea unui rob și a spus ”Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.” (Yeshayahu/Isaia 50:5). După ce mi-am dat urechea să fie străunsă ca să ascult de glasul Lui pe veci, măcar că eram sclavă m-a făcut asemenea unei fiice iar astăzi îmi spune la fel cum le-a spus la talmidim (ucenici) odată: ”Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Yochanan/Ioan 15:15)

Bat Melech בת מלך

Cristina כריסטינה

Neputință

Mi-au împânzit ochii lumini străine

Și nu mai văd nimic din ce ai pus în mine

Și tot sperând că ce voi fi se v-arăta mâine,

Îmi trag 'napoi mâna care cerșește pâine...

Șarpele-ascuns în mine refuz să-l mai hrănesc,

Dar e flămând și mă tot mușcă oricât cresc...

Că Ești mai mare-n mine încerc să-mi amintesc,

Dar e târziu și drumu-i lung și... obosesc.

De când tot taci glasul nu Ți-L mai știu

Și de când tot încerc să mor, am uitat să fiu

Iar acum mi-atârnă cerul deasupra pustiu

Și-n loc să-mi strălucească soarele, mi-e sângeriu.

Aud șarpele că-mi strigă c-ai plecat

Și-mi tot arată visul în drum de trecători călcat

Și-mi pictează 'nainte un dumnezeu neputincios pe lemn crucificat,

Părăsit de toți și de credința-mi drezbrăcat...

Mă tot acuză că nu mai cred defel,

Dar n-am crezut niciodată în ce-mi arată el!

Domnul meu e EMANUEL

Atotputernic, Sfântul lui Israel!

Adonai, Împăratul meu nu tăcea!

Scoate-mi șarpele din inimă și fă-Ți loc în ea!

Ca să se știe că numai Tu, al cărui Nume este Domnul,

Doar TU EȘTI Cel Prea Înalt pe tot pământul!

Bat Melech בת מלך

Cristina כריסטינה