Cresc

De ceva vreme am dezvoltat o anume obsesie pentru munți și felul în care pot fi urcați, iar datorită acestei obsesii am citit o prezentare a lui Brian Cavanaugh despre Edmund Hillary și mi-a plăcut mult ceea ce scria acesta.

”Sir Edmund Hillary a fost primul om care a reușit să urce muntele Everest. Pe data de 29 Mai 1953, a cucerit cel mai înalt munte cunoscut omului, având o altitudine de 8.848 m. Pentru efortul său, Edmund Hillary a fost înnobilat la rangul de cavaler.

Finalul fericit pare a fi fost dobândit destul de ușor însă în cartea sa „High adventure„ (Marea aventură) Edmund Hillary, descrie problemele cu care s-a confruntat și cum a fost forțat să crească pentru a atinge succesul.
El scria că în anul 1952 a încercat să urce muntele Everest, dar expediția a fost un eșec. La câteva săptămâni după întoarcerea sa în Anglia, un grup de alpiniști i-au cerut să le vorbească despre experiența sa.
Hillary a urcat pe scenă în zgomotul aplauzelor, deoarece audiența recunoștea îndrăzneala acestuia de a atinge măreția, dar Edmund Hillary se considera un ratat. S-a îndepărtat de la microfon și a mers până la capătul scenei. Și-a încleștat pumnul și l-a îndreptat înspre imaginea muntelui ce se găsea în spatele lui, apoi a strigat cât l-au ținut puterile: ”Munte Everest, m-ai învins prima oară, dar am să reușesc să te urc pentru că acum știu că tu ai crescut și ți-ai atins limita, dar eu încă mai cresc!„

Găsesc putere în gândul că nu m-am născut la înălțimea a ceea ce pot să fiu. Găsesc alinare în gândul că nici a doua oară nu m-am născut la înălțimea a ceea ce pot să fiu, iar ceea ce voi fi nu s-a arătat încă. Nici eu nu știu de ce sunt în stare. Dar știu că pot să cresc. Iar dacă întâlnesc ceva mai înalt, eu sunt fiica Celui Prea Înalt și pot să mă înalț mai sus decât circumstanțele mele. Munții mei încă n-au văzut cât pot eu să cresc și nici eu nu știu încă, dar abia aștept să aflu.

Este un citat de un autor necunoscut care spune că dacă vrei să vezi curcubeul trebuie să rabzi puțină ploaie. Cred că dacă suntem dispuși să ne ude ploaia vom avea și binecuvântarea de a vedea cu ochii noștri curcubeul. Cred că a urca un munte de 8.848 m începe cu un prim pas, pentru că nu te trezești dintr-o dată pe vârf și cu multă îndârjire să nu renunți nici dacă te-ai trezi prăvălit la vale pentru a suta mie oară. Cred că mintea omului nu poate să priceapă ceea ce a pus Adonai în cei ce au crezut în Jertfa lui Yeshua. Cred că aceeași putere care L-a înviat pe El locuiește în mine și o așa putere poate doar să crească, nu ca să mă înalțe pe mine sau să-mi împlinească mie nevoile, ci de dragul Lui. De dragul Lui să urc munții așa cum El mi-a coborât văile. Poate că e nebunesc și imposibil, dar nu mai nebunesc decât să coboare Sfințenia întruchipată în mizeria mea și să mă ridice de acolo.

Cred cu toată inima mea că nu am fost mântuiți doar ca să avem un scaun rezervat într-o adunare sau alta, ci am fost salvați ca să devenim asemenea Celui ce ne-a salvat și cu aceeași putere și încredere să zidim Împărăția Lui și nu doar să ne urmărim scopurile personale. Dacă nu creștem, nu stagnăm ci descreștem și nu ne folosește la nimic dacă doar credem dar nu cucerim teren. Un talant îngropat nu e de nici un folos celui ce mi l-a dat. Cred că mi l-a dat având încredere că El m-a făcut după chipul Său, dintr-un material capabil să crească și să aducă lumină. Nimeni nu aprinde o lumânare ca s-o țină ascunsă ci o pune la înălțime ca să lumineze întreaga casă. Munții ne sunt dați cu scopul de a ne ridica să luminăm nu să ne zdrobească cu imensitatea lor.

Celui ce va birui El îi va da cununa vieții. Nu celor care vor birui somnul în timpul predicilor prea lungi și plictisitoare. Nu celor ce vor birui să stea în picioare până la sfârșitul unui cântec sau rugăciune. Nu! Ci celor ce vor birui rușinea și nevrednicia și nu vor renunța să urce și să se apropie de Cel Sfânt. Celor ce vor birui toate câte îi îndeamnă la mediocritate și se vor ridica pentru Împăratul lor, iar de dragul Lui vor ajuta și pe alții să urce.

Chiar dacă ai căzut de mai multe ori decât poți număra, știu că știu că știu că fiecare căzătură e necesară ca să înveți unde să nu mai pui piciorul sau de ce colț sau piatră să nu te mai ții. Adonai nu are nici un beneficiu dacă tu stai acolo căzut și te simți vinovat! El n-are nici un beneficiu din părerea ta de rău și nu-i faci nici o favoare că stai departe rușinat! Ridica-te, scutură-ți hainele și mai încearcă odată, pentru că El vrea să te vadă crescând. Măcar atât îi datorăm: după ce cădem să ne ridicăm, nu să marinăm în lacrimi de vinovăție. Împărăția Lui nu mă are pe mine în centru, eu care ori am reușit ori nu, ci pe El care poate face până și dintr-una ca mine înnobilată că am urcat cei mai mari munți care există.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה