De la mama

Sunt una din cele mai binecuvântate persoane de pe fața pământului. Mi-a luat ani de zile de lupte cu mine însămi și cu Adonai ca să pricep că am primit tot ce aveam nevoie chiar de la început.
Nu am avut o viață ușoară, din contră, iar ca și cum asta n-ar fi fost destul niciodată nu am reușit să mă integrez în ceea ce mulți definesc normalitate. Sunt o persoană pe care dacă cineva ar categorisi-o drept „dificilă„ nu m-aș putea supăra. Sunt.
De multe ori mi se întinde inima de nu-i nimic în stare s-o măsoare. Cad cu o greutate cât tot Universul la un loc. Mă scurg prin lacrimi din adâncul ființei mele până dau naștere la belți. Vise?... încă nu s-a născut omul care să viseze la un tsunami, deci nu cred că s-a născut omul care să mă viseze pe mine. Pământul meu?... e-atâta-n mine și așa de puțin cer. Trebuie să fii Dumnezeu ca să mă pricepi sau să mă accepți, totuși Adonai a pus cei mai puternici oameni de pe pământ în viața mea, care nu doar că mă acceptă dar mă și iubesc așa cum sunt. Cred cu toată inima mea că dacă ar fi fost alții mai buni sau mai puternici decât ei, pe aceia i-ar fi ales Adonai să mi-i dea, dar nu cred că altcineva decât ei ar fi făcut față.
Am 2 frați și o soră pe care-i iubesc cu toată inima. Am o bunică pe care o ador, iar mama... mama mea încă mă uimește cu felul ei de a se apropia de Dumnezeu, iar eu pot să o văd nu doar ca și mama care a făcut tot ce i-a stat în putere să mă crească, dar și ca sora mea.
Mama mea are o voce superbă și îi place mult să cânte. De multe ori mă sună și îmi cântă cântece pe care le-a învățat și chiar mă binecuvintează prin ceea ce face. De dragul meu a învățat chiar cântece în ebraică pe care le-a repetat mult ca și pentru un spectacol mare și apoi le-a cântat doar pentru mine și eu întotdeauna am interpretat acest lucru în sensul că Dumnezeu care locuiește în ea mă prețuiește.
Aseară a fost o avarie electrică în zona unde locuiesc eu și mama a stat cu mine la telefon până la ora 1 noaptea, pentru că mie nu-mi place întunericul. Aseară nu mi-a cântat dar mi-a recitat o poezie pe care am rugat-o să mi-o scrie pentru că vreau să o postez, dar nu înainte de a-i spune mamei mele că o iubesc mult și că apreciez tot ceea ce face pentru mine și tot ceea ce Îl lasă pe Adonai (prin ea) să facă pentru mine.

Sunt o călătoare
De ce în fața încercării
Mă simt atât de slab-acum
Și parcă-i tot mai greu pe cale
Și nu mai văd lumini pe drum...

Amarul curge fără preget,
De dimineața până-n noapte
Și dinspre Tine drag ISUSE
Aud tot mai puțin, doar șoapte...

Deși tot plâng și-ades mă tângui
Mai greu îmi plec genunchii Doamne
Și văd că umăru-mi coboară
Spre-a bătrâneții grele toamne.

Pe fruntea mea s-adună norii
Unei tristeți ce mă apasă
Atât de mult, c-aș vrea ISUSE,
Să vii și să mă iei acasă...

Nu mai găsesc așa plăcere
În tot ce astăzi mă-nconjoară
Mă simt ca o străină Doamne
Pierdută pe-un peron de gară...

Și tot aștept și nu mai vine...
Și plânsul mi se țese-n glas...

Până ce trenul o s-apară

Nu știu cât timp a mai rămas.

Pe lângă mine trec agale
Glumind pe negrele cărări
Indiferenți, cei ce n-așteaptă
Un tren care să-i ducă-n zări...

Mi-s pumnii plini de lacrimi Doamne
Și de-i golesc, se umplu iar...
Căci din adâncul meu răzbate,
Recunoștința...pentru HAR...

Încrezătoare stau și-aștept
Azi mai ușor, mâine mai greu,
Dar port în mine-ncredințarea
Că-L voi vedea pe... Dumnezeu...

Abia acolo sus în slavă
EL va privi spre pumnii mei,
Și palmele-I ce-au fost străpunse,
Vor șterge lacrima din ei...

Nu știu cine a scris această poezie.
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה