Înrămată

Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. - 1 Ioan 4:4

În cartea ”Nicholas Nickleby” a lui Charles Dickens, este descrisă o frază mâzgălită pe peretele unui institut pentru băieți și fraza spune ”Teme-te de cel care ți-a creat rama”.
Astea-s cuvintele care mi-au fost în minte toată ziua. Cine mi-a creat mie rama/ limitele? Cine mi-a spus cât pot și până unde pot?
Când Adonai a creat tot ce există, a înrămat totul în anumite tipare. De exemplu ursul a fost urs și a știut de la început ce este menit să mănânce și ce nu, unde poate să locuiască și unde nu și niciodată ursul nu s-a întrebat ”oare sunt tot ce pot să fiu?” sau ”sunt în locul unde trebuie să fiu?” Ursul înțelege că este tot ceea ce trebuie să fie și nu are țeluri mai înalte decât a fi urs. Asta e rama/ limita lui. La fel este valabil pentru orice a fost creat. Toate lucrurile își au însușirile și limitările lor și nu simt nevoia să și le depășească și nici să devină altceva. Și atunci de ce omul nu e la fel ca și orice alt lucru creat? De ce eu nu pot să îmi înțeleg limitarea? De ce nu pot să pricep că poate doar atât mi-a fost dat să cunosc? De ce mereu simt nevoia să știu mai mult? De ce nu pot să mă mulțumesc cu ce sunt? De ce caut să cresc mai mult, să visez mai mult, să întreb mai mult? De ce mereu simt nevoia să mă întreb dacă sunt tot ceea ce pot să fiu? De ce un om născut într-o poziție socială joasă, nu-și poate pricepe starea și mereu vrea să și-o depășească? De ce omul simte mereu nevoia să-și rupă limitele și inventează recorduri după recorduri doar să strige cât îl țin puterile ”pot mai mult!”?
Nu am văzut un cal să își dorească să fie leopard și să se apuce de vânat ca să ajungă mai aproape de țelul lui. Rama lui e să fie cal. Dar eu... eu nu pot să-mi accept rama! Spune-mi că nu se poate și-ți demonstrez că găsesc o cale să se poată. Spune-mi că nu e pentru mine și am să mă fac luntre și punte și fac să fie pentru mine. Spune-mi că nu sunt destul și mă întind, mă reinventez, mă redefinesc și tot devin mai mult decât destul. E din răzvrătire? Cine mi-a creat rama? Împotriva cui mă răzvrătesc?
Toată ziua am avut întrebările astea în minte și într-un final am priceput că Adonai ne-a creat nelimitați, la fel cum e El. Dar a venit dușmanul și ne-a legat ochii și ne-a spus că suntem goi, că suntem slabi, că nu putem, că suntem doar o mână de țărână. Ne-a creat rama pe care o purtăm în noi înșine și ca și cum n-ar fi destul, ne-a scrijelit pe pereții minții noastre ”teme-te de cel care ți-a creat rama”. Și apoi vine Adonai și-mi spune ”nu crede în ceea ce vezi, crede că poți. Eu te-am făcut după chipul Meu! Crede în Mine!”, dar eu stau neputincioasă în rama mea și tremur de teama cui m-a înrămat. Dar ce nu știe dușmanul meu e că nu există ramă care să mă conțină. Adonai m-a făcut atât de mare încât doar inima Lui să mă poată cuprinde toată și orice ramă mi-ar crea satan, fie ea oricât de mare, n-are cum să cuprindă chipul Dumnezeului Celui Viu care locuiește în mine. De aceea eu nu mă tem de cel care m-a înrămat, pentru că văd rama lui doar încă o ocazie pentru ca Cel care e în mine să-i rupă rama.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה