De ce? - Traian Dorz

De ce-mi pierd uneori iubirea
și-mi plînge inima uscată,
- ori am nevoie iar de sete,
să nu uit apa niciodată?

De ce-mi pierd uneori credința
și zac învins de întristare,
- ori am nevoie de înfrîngeri
să pot să mă ridic mai tare?

De ce-mi pierd uneori seninul
și plîng cu zarea sfîșiată,
- ori am nevoie de-ntuneric
să caut lumina mai curată?

De ce lași uneori prea goală
divina inimii-ncăpere,
- ori am nevoie iar de-o moarte
să gust mai dulce-o Înviere?

De ce cad uneori sub lespezi
de apăsare și tristețe,
- ori am nevoie-așa să-Ți caut
mai dulci ale luminii Fețe?

De ce-mi pleci uneori Isuse
și parcă-mi piere viața-n mine,
- ori am nevoie să văd astfel
ce gol și mort sînt fără Tine? ... 

Rătăcită

Rătăcesc ca o oaie pierdută. Caută pe robul Tău căci nu uit poruncile Tale. - Psalmi/Tehilim 119:176

    Nu cunosc nici un om mai pierdut în spațiu decât mine. Nu în sensul că sunt cu capul în nori, ci literalmente sunt pierdută în spațiu. Nu am nici un simț al direcției, iar ca rezultat al acestei calități deosebite ce o posed reușesc să mă pierd oriunde merg. E de-a dreptul o ”bucurie” să călătoresc singură. Am ajuns să îmi accept acest defect și nici eu nu mă mai judec pentru el, așa că nu e de mirare că versetul menționat mai sus e rugăciunea mea destul de des. 

 

    Zilele trecute eram în Țara Galilor împreună cu sora și cumnatul meu, iar în dorința de a-mi arăta unde urma să mergem, Daniel, cumnatul meu, îmi arată o hartă și supraestimându-mă complet, începe să îmi explice direcția de unde călătoream și punctele prin care vom trece. Eu, nedorind să par idioată, dădeam din cap de parcă binențeles că înțelegeam perfect, când în realitate habar nu aveam despre ce vorbea. Sunt oameni care posedă această calitate mult râvnită de mine; oameni care sunt în stare să aterizeze pe lună și să știe exact în ce direcție trebuie să meargă. Eu în schimb pot să mă pierd și în orașul în care m-am născut. Poate cineva se întreabă cum de nu m-am pierdut de tot până acum. Foarte simplu. În aceeași măsură în care pot să mă pierd, sunt excelentă la a cere indicații, chiar dacă de multe ori ajung să cer indicații la indicațiile primite în primul rând. Dar chiar și așa, de fiecare dată am găsit drumul pe care trebuia să merg. 

  

    Nu mă pierd pentru că vreau, sau pentru că nu mă ajută caracterul, sau pentru că nu am principii bune, mă pierd pentru că merg prin locuri pe unde nu am mai fost niciodată. E valabil și pentru umblarea mea cu Adonai.

    Versetul menționat mai sus este ultimul verset dintr-un psalm care vorbește timp de 175 de versete despre dragostea scriitorului pentru Legea lui Adonai, pentru derech haKodesh (calea cea sfântă), pentru învățătura care dă înțelepciune și viață. 175 de versete despre dedicarea și disciplina scriitorului pentru a face voia lui Adonai iar versetul 176 concluzionează ”Rătăcesc ca o oaie pierdută. Caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.”

Nu vorbesc despre a păcătui și a întoarce spatele Celui căruia i-ai dat viața ta. A te rătăci înseamnă a nu știi unde ești sau în ce direcție mergi. Da, știu că mă îndrept spre casă, dar merg pe un drum pe care nu am mai fost și chiar dacă știu cum trebuie să umblu, câteodată mă trezesc că nu știu unde sunt. Nu știu dacă așa e planul, dacă așa am ales eu, iar dacă am ales eu, am ales bine sau am ales greșit; sunt unde trebuie să fiu? Am trecut pe lângă ceva? Nu se întâplă nimic din ce am crezut eu că ar trebui să se întâmple până acum, e normal sau am făcut ceva greșit?

    Zile, săptămâni sau luni petrecute în aceleași întrebări fără răspuns. Și poate că toți ceilalți știu exact unde merg și cunosc fiecare pas pe care-l fac, iar eu sunt singura pierdută în spațiu, dar chiar și așa am speranță. Versetul de mai sus are o cheie pentru oricine se luptă ca mine. ”Caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.” 

 

   Dacă m-am rătăcit Adonai, dacă n-am luat aminte la ceva, dacă mi-a distras ceva atenția și am ajuns de m-am rătăcit, atunci caută-mă! Tu știi unde sunt. Eu n-am mai fost pe aici și nu știu care e următorul pas, dar Tu, Yeshua, Tu care Te-ai făcut cale sub pașii mei, Tu care îmi luminezi întunericul meu, Tu care ești Căpetenia mea, caută-mă și când mă găsești, întărește-mi pașii pe calea Ta, căci nu uit poruncile Tale!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Dincolo de aparențe

În tabără au fost geloși pe Moshe (Moise) și pe Aharon (Aaron), sfântul Domnului. (Tehillim/Ps.106:16)

Ieri, când am citit Psalmul 106 și am văzut că Aharon e numit Sfântul Domnului, mi-a venit în minte episodul cu vițelul de aur. 

În Shemot (Exod) 24, Moshe s-a urcat pe munte cu Aharon, Nadav, Avihu și 70 bătrâni din Israel și ”au vazut pe Dumnezeul lui Israel” (vs. 10). Aharon L-a văzut pe Adonai. În Mitzrayim (Egypt) Aharon a fost gura lui Moshe, a făcut minuni în fața lui Faraon și în fața poporului Israel... L-a văzut pe Adonai. 

Moshe urcă împreună cu Yehoshua pe munte să primească Torah, iar Aharon rămâne singur cu poporul. Trec 40 de zile și 40 de nopți, timp în care Elohim îi spune lui Moshe ”Vorbește copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inima. Iată ce veți primi de la ei ca dar: aur, argint și aramă...” (Ex. 25:2-3) Îi spune asta în timp ce copiii lui Israel își dădeau aurul ca să li se facă din el un idol... ca și cum n-ar știi că-și dau darurile unuia care nu merită. Ca și cum n-ar vedea în vale un popor care tocmai îi întorcea spatele, cu Aharon în fruntea lor. Ca și cum nu vedea că poporul Lui se închina altuia, îi spune lui Moshe cum să-i facă locul de închinare și lucrurile sfinte. Și-n timp ce Aharon turna un vițel de aur în fața căruia să se închine toți, Adonai îi spunea lui Moshe ”Apropie de tine pe fratele tău, Aaron, și pe fiii săi, și ia-i dintre copiii lui Israel și pune-i deoparte în slujba Mea ca preoți.” (Ex. 28:1) 

Pare absurd să-L vezi pe Adonai, să știi cine e și să ajungi să calci totul în picioare ca și cum ar fi un mare nimic. Să uiți și ce ai trăit și ce ai văzut în câteva zile și să te închini la ceva creat de tine. Pare imposibil de crezut. Strigător la cer. Oricine citește lucrurile astea, inevitabil ajunge să-l numească pe Aharon un trădător. Și a fost. Dar nu despre prostia lui Aharon vreau să vorbesc. La oameni am învățat să nu mă mai mire nimic, cum nu mă mai mir eu când ajung să spun sau să fac lucruri care nici n-ar trebui să-mi treacă vreodată prin minte. Inima omului e înșelătoare oricât ar crede el însuși despre sine că ”dar eu sunt un om bun”, așa că nu despre inima omului vreau să vorbesc ci despre inima lui Adonai. 

Știu că unora le place să creadă că Dumnezeul Vechiului Legământ era unul aspru și greu de mulțumit, pe când Dumnezeul Noului Legâmânt este dragoste. În Vechiul Legământ Adonai era fără milă pe când în Noul Legământ e plin de har, dar surpriză: este același Dumnezeu care nu se schimbă și în care nu este umbră de mutare (Iac. 1:17). 

Cum am spus nimic nu mă mai miră la oameni. Oricât ar fi de sfinți se pot perveti și oricât ar fi de pervertiți se pot sfinții. Dar chiar dacă nu mă miră nimic la oameni, la Adonai mă miră totul. Și nu o spun ca să aud un ”amin” spus din reflex și nici ca să gândescă cineva, ”vai, ce frumos că e așa ușor de impresionat fata asta”. Dar cum să nu rămâi uimit și mut de mirare când vezi inima Lui? Cum să nu îți vină să te tângui cu tot sufletul tău când știi că El, Ha Kadosh Baruch Hu (Cel Sfânt, Fie El Binecuvântat), e mișcat în tot ce face doar de dragoste pentru noi? 

Vorbește cu Moshe despre darurile pe care e gata să le primească de la un popor care Îl înșeală în timp ce El vorbea și El știe. Vorbește despre hainele sfinte în care vrea să-l îmbrace pe Aharon chiar dacă în același timp îl vede pe Aharon făcând un idol poporului. Îl vede pe Aharon în toată mizeria lui și tot îl vrea ca și preot. Adonai îi spune lui Moshe să ia 2 pietre de onix pe care să scrie numele celor 12 seminții ale lui Israel și spune ”Amândouă aceste pietre să le pui pe umerarii efodului, ca aducere aminte de fiii lui Israel; și Aharon le va purta numele înaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei.” Cu alte cuvinte, după cum poartă întreg poporul după el acum în idolatrie, așa o să poarte numele lor înaintea Domnului. 

Nu știu ce inimă ai Adonai... Vezi tot și cunoști tot. Vezi că deși am câte o revelație ”Adonai e extraordinar!” Urmează să spun lucruri drăcești de-a dreptul. Că am momente ca și Keefa când știu exact cine ești și 2 minute mai târziu te fac să-mi spui ”înapoia Mea, satano!” Și cu toate astea te uiți la mine tot cu ochi curați de orice răzbunare, măcar că ai dreptul să faci cu mine ce vrei... sunt a Ta! Dar mă prețuiești și în căderea mea de parcă nu vezi câtă răutate se ascunde în mine. Ce dragoste e asta, Adonai? E nebunie! Iubești nebunește Adonai... Îmi vine să-Ți spun câteodată ”apără-ți inima de mine, măcar un pic!”... Dar Tu nu știi să iubești doar în parte. Iubești deplin. Ierți deplin. Crezi deplin. Și crezi pentru mine. Cum ai crezut pentru Aharon, crezi pentru mine. Crezi că nebunia mea nu mă definește. Crezi că într-o zi am să aleg bine mai mult decât pot eu să cred pentru mine. Învață-mă să cred așa Adonai. Învață-mă să Te iubesc așa... fără nici o reținere. Fără să te judec greșit când nu înțeleg ce faci dincolo de aparențe. Când văd cum mă iubești înțeleg că nu știu să Te iubesc. Dar vreau să învăț. Ajută-mă!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Yeshua

Îndată

Când se îngâna ziua cu noaptea, Yeshua a venit la ei, umblând pe mare.

 Când L-au vazut ucenicii umbland pe mare, s-au înspăimântat și au zis: "Este o nălucă!" Și, de frică, au țipat.

Yeshua le-a zis îndată: "Îndrăznți, Eu sunt; nu vă temeți!"

"Doamne", I-a răspuns Petru, "daca ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape."

"Vino!", i-a zis Yeshua. Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Yeshua. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și, fiindcă începea să se afunde, a strigat: "Doamne, scapă-mă!" Îndată, Yeshua a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: "Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" Și după ce au intrat în corabie, a stat vântul. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Yeshua și I-au zis: "Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!" – Matei 14:25-33

De ceva vreme tot vreau să scriu postarea asta și mă tot răzgândesc. Astăzi m-am trezit și primul gând mi-a fost ”Azi voi scrie!” după care imediat mi-am găsit 10 alte lucruri de făcut. Noroc că sufăr de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă) și asta nu-mi prea dă pace să las lucruri neterminate, așa că să-mi liniștesc nebunia, iată-mă că scriu.

Sunt sigură că puteai dragul meu cititor să trăiești liniștit fără să îți pierzi câteva secunde citind despre cum am decis eu să scriu, dar m-am gândit să nu sufăr singură 😁😁

 Cu plăcere!

Pentru cei care nu știu, m-am mutat în Anglia în Decembrie 2016. De ce? Din încredințarea că trebuia să fac asta. Pentru că am ajuns într-un punct în viața mea în care la fel ca în pasajul de mai sus, se îngâna ziua cu noaptea și eu nu mai deslușeam mare lucru din aproape nimic în jurul meu. Dacă e lumină sau întuneric, măcar știi o treabă, dar când nu e întuneric total lucrurile sunt distorsionate și până și ceva ce crezi că știi bine poate să pară altceva. În semi-întuneric e ușor să fii confuz. Eu una, din multă râvnă și puțină pricepere, am fost de multe ori în situații complet greșite, pentru că am crezut că L-am văzut pe Adonai, dar nu era El. Și nu-mi dau bice pe tema asta, pentru că am învățat din căderile mele. 

Talmidim (ucenicii) sunt în corabie. Nu-i nici zi nici noapte, când văd pe cineva umblând pe ape. Și ca oameni raționali ce erau, s-au uitat bine și au ajuns la concluzia: ”E o nălucă!”. Și Yeshua le spune, ”Îndrăzniți, Eu sunt. Nu vă temeți!” – Mie nu-mi plac filmele de groază sub nici o formă și detest orice fel de suspans, dar am imaginație bogată și pot să-mi închipui un peisaj Bacovian, în care apare dintr-o dată ceva ce seamănă a fantomă și mi-e destul să înțeleg de ce Yeshua trebuie să le spună ÎNDATĂ că e El, să nu se teamă. Nu știu cât de convinși au fost ei de vorbele lui Yeshua, dar Kefa (Petru) e gata să-I pună la încercare cuvintele și Îl provoacă: ”Adonai, dacă ești Tu, PORUNCEȘTE-MI să vin la Tine pe ape.” 

Sunt momente din acestea în viața oricărui credincios, în care circumstanțele par sinistre de-a dreptul de nu mai știi nici să deslușești bine lucrurile și tot ce-ai vrea e să vină Adonai să-ți spuncă ceva sau să-ți facă ceva și ... vine. Dar nu vine cum te aștepți. Vine într-un fel în care toate simțurile tale strigă ”Ăsta n-are cum să fie Adonai! E o nălucă!” Și ai de ales: să fii ca unul dintre cei care tremurau în corabie sau să fii ca Petru și să-ți spui, ”mi-e frică. Nici n-are rost să mint. Tremur, DAR ... dacă e El?” Și pentru posibilitatea aceea minusculă că s-ar putea să fie Yeshua, Petru îi spune ”Dacă ești Tu Adonai, atunci poruncește-mi să vin la Tine.” 

Yeshua nu a zis, ”Acela care crede în Mine, să coboare din corabie și să vină la Mine”.  Nici măcar nu a sugerat așa ceva. N-a fost ideea lui Yeshua. Dar Petru n-a putut să tacă. Ceilalți ucenici n-au făcut nimic greșit că au tăcut. Probabil când l-au auzit pe Kefa, sigur și-au zis ”Petru a înnebunit!” Și da, trebuie să fii nebun de-a dreptul să faci ce a făcut Petru. Mai ales dacă ai linii clare mereu în ce-L privește pe Adonai. E greu când nu ești impulsiv din fire și nici nu ești naiv nici în ce privește Scriptura nici în ce privește viața, să-ți înfrunți firea și tot ce ești tu și să spui ”știu Adonai, că nu te-am mai văzut așa niciodată și potrivit cu tot ceea ce cunosc, ar trebui să tac, dar dacă ești Tu ... atunci spune-mi să vin la Tine pe ape”. 

Iar Yeshua îi spune ”Vino!” și Kefa a coborât din corabie. Nu pentru că Adonai a venit să-l provoace să umble pe ape, dar pentru că Petru nu i-a putut rezista. Pentru că L-a văzut facând marea să tacă în capitolul 8 din Matei, în capitolul 14 Kefa e convins că Cel care poate să poruncească mării să tacă, poate să-i poruncească să umble pe ape. Și contrar aparențelor, incidentul acesta nu e despre umblarea lui Petru pe ape, indiferent de cât de uimitoare a fost, pentru că atunci Yeshua ar fi fost cel care lansa provocarea. Eu cred că toată întâmplarea aceasta a fost despre a-L recunoaște pe Adonai într-o situație. Da, Petru a coborât din corabie și a umblat pe ape, iar restul ucenicilor probabil au stat cu gura căscată. Dar și mai important, Petru L-a recunoscut pe Yeshua. Și da, a văzut vântul că se întețea și valurile că urcau și i-a fost frică, și ca o piatră ce era, a început să se scufunde. Dar nu s-a pierdut cu firea, nu s-a lăsat înnecat de valuri ci a strigat ”Adonai, scapă-mă!” Și cel mai încurajator lucru pentru mine e că scrie ”Îndată Yeshua a întins mâna și l-a prins”. Da, i-a spus, ”Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?", dar pentru mine stă în picioare faptul că Yeshua l-a salvat. Asta îmi dă speranță, pentru că m-am luat ca Petru să cobor din corabie și de ce să mint, mi-e frică. S-ar putea să mă scufund, sau s-ar prea putea să merg pe ape până pe malul celălalt, dar important e că știu, că știu că știu, că și dacă ar fi să mă scufund, ÎNDATĂ Și-ar întinde mâna după mine.

Chiar dacă Petru s-a îndoit și s-a scufundat, la final, cei din corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Yeshua și I-au zis: "Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!" Și  doar asta e important. Oricum aș umbla, sau scufunda, El să se vadă și oamenii să-L recunoască pe El. 

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

P.S. Rugați-vă să nu mă scufund ...

 

Spini

“… blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea si sa mananci iarba de pe camp.
 In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei intoarce."
 – Bereishit/ Genesa 3:17b-19

Îmi amintesc prima dată când am auzit cuvintele menționate mai sus. Eram doar un copil ce nu putea să stea locului de nici un fel, dar am auzit cuvintele astea clar și răspicat. Nu de la vreun înger sau vreo revelație divină, ci de la un frate bătrân care citea versetele în cel mai plictisitor ton posibil. Totuși le-am auzit. Și îmi amintesc că m-am gândit, ”de ce a blestemat pamântul? Pământul n-a greșit cu nimic...” Tot pasajul suna ca o despărțire... ca și un final.

Când am crescut și am pornit să-L urmez pe Adonai, mi-a luat mult timp să încerc să înțeleg pasajul acesta. Poate cuiva mai luminat ca mine îi trece prin cap să mă întrebe: ”Dar ce ți-a fost așa de greu să pricepi când textul e clar ca lumina zilei?” Dragul meu cititor a-tot-știutor, cu siguranță aștepți o explicație complexă, dar tot ce pot să-ți spun e că așa sunt eu de înceată la minte.

În Iudaism, există 4 feluri de interpretare a textului: Pshat (suprafață, simplu, sens direct, etc), Remez simbolic, ascuns, dincolo de sensul literar) Derash (căutare - a găsi paralele sau întâmlări/ cuvinte/ fraze similare ) și Sod (secret – sensul mistic, revelație divină).

 

Deși înțeleg sensul Pshat, am vrut să înțeleg ce înseamnă mai adânc de suprafață și cel mai important am vreut să știu ce înseamnă pentru mine. Nu pretind a fi găsit vreo însemnătate ascunsă de ochii celorlalți, dar am să împărtășesc câteva gânduri.

” Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. – Bereishit/ Genesa 1:27

Adam avea capacitatea de a cunoaște inima lui HaShem pentru că a fost creat după chipul Său. Dar Adam a fost făcut din pământ. Când Adam i-a frânt inima lui Adonai, HaShem l-ar fi putut omorî pe loc, dar a ales să blesteme pământul în loc să-l omoare pe Adam.

Adam era pământul lui Adonai. L-a muncit și l-a îngrijit, iar în loc să aducă roade bune, mâna aceasta de pământ iubită de Adonai, a dat spini. Așa că HaShem i-a spus cu alte cuvinte: ”Știi ceva, Adame? De acum înainte vei știi durerea Mea. O să ai ocazia să vezi exact ce înseamnă să lucrezi ceva și să-i dai absolut tot ce are nevoie și la final să ți se rupă inima când în loc să fii răsplătit pentru munca ta, n-o să-ți dea nimic.”

Și omul a continuat să trăiască. Iar istoria și-a urmat cursul. Și Adonai și-a ales un popor din credincioșie față de Avraam și Adonai le-a dat o țară. Iar țara era binecuvântată și peste cuvinte de frumoasă și cine nu mă crede poate să viziteze Israelul primăvara -- o să-ți topească inima de atâta frumusețe.

Dar revenind la subiect, potrivit cu legamântul încheiat de HaShem cu poporul Israel, țara avea să fie un paradis dacă acultau de poruncile legământului, dar dacă nu, pământul nu-și dădea rodul și viața în țară avea să fie un adevărat chin. Și citind în Scripturi se repetă mereu același ciclu în care de câte ori poporul întorcea spatele legământului, țara lor era o pustietate. Pământul mima neascultarea lor. Purtându-se cu ei la fel cum se purtau ei cu Adonai. Refuza să dea rod. Deși îl lucrau, pământul nu le dădea răsplata după munca lor. 

Este o profeție în Yeshayahu (Isaia) 49 despre Maschiach. În versetul 4 Mashiach spune ”Si eu ma gandeam: "Degeaba am muncit, in zadar si fara folos mi-am istovit puterea. Dar dreptul meu este la Domnul, si rasplata mea, la Dumnezeul meu.”

 

Yeshua este HaMashiach. Isus este Hristosul. Unsul Domnului. El a venit ca o promisiune, ca să ne facă o cale înapoi la HaShem. El este calea înapoi la HaShem.

El este Fiul Preaiubit al Dumnezeului Celui Viu. Cel în care Tatăl își găsește toată plăcerea, totuși Ha Av (Tatăl) a găsit cu cale să se poarte cu El cu toată asprimea, așa cum ar fi trebuit să se poarte cu Adam. L-a trimis să lucreze pământul inimilor oamenilor, iar la sfârșitul muncii Lui, oamenii i-au dat spini ... literalmente. Al doilea Adam, Yeshua, a luat asupra Sa pedeapsa menită pentru toată omenirea. La cruce a sfârșit totul. A făcut pace între noi și Adonai. Iar când Yeshua a împlinit totul, a declarat ”S-a sfârșit!” - S-a sfârșit chinul de a lucra în zadar fără nici o răsplată. Pentru că toți aceia care cred în El, sunt o făptură nouă. Un pământ nou. Unul care nu dă înapoi spini și pălămidă, ci un pământ care dă roade bune. Și cei care cred în El sunt cunoscuți după roadele lor.
De fiecare dată când dai rod, El își vede răsplata pentru munca Lui.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה