De cele mai multe ori mi-e scârbă de mine și de firea mea pământească.
Am o părere despre orice persoană întâlnesc și nu am nevoie mai mult de 5 minute să-i pun o etichetă oricui (de cele mai multe ori greșită), dar în momentul în care cineva își dă cu părerea despre mine (și ferească cerul să nu fie o părere ”corectă”) sunt indignată.
Aștept ca toți să împlinească Scripturile cu punct și virgulă și știu clar că nu au nici o scuză dacă greșesc, dar când vine vorba despre mine întotdeauna găsesc o explicație pentru care n-am putut, sau n-am făcut...
Am ajuns la concluzia că e imposibil să îmi iubesc aproapele așa cum mă iubesc pe mine, să-l protejez cum mă protejez pe mine și să-i găsesc scuze cum îmi găsesc mie. Mi-e scârbă de felul în care nu știu să iubesc...
Am ajuns să spun ca și psalmistul ”Dar eu sunt vierme, nu om” (Tehillim/Psalmi 22:6) și nu o spun ca o formă de smerenie falsă, chiar așa mă simt, dar Adonai în bunătatea Lui îmi aduce mereu aminte de cuvintele din Yeshayahu 41:14 ”Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor ”.Nu contest că sunt un vierme deocamdată... și nici nu cred că dacă încep să proclam că sunt fluture voi devenii fluture. Aspir la condiția de fluture, dar încă nu am ajuns acolo și înțeleg asta după felul în care mă târăsc. Disper din cauza asta? Nu! Și asta nu pentru că mă încred în capacitatea mea de a devenii fluture ci pentru că mă încred în Cel care nu a disprețuit începutul meu și nu-l disprețuiește nici dacă stau gata să încep de la capăt a mia oară.
Nu disper nici măcar dacă încep să mă simt doar o față pierdută în mulțime... un bob de nisip printre miliarde de alte boabe, pentru că știu că El m-a îmbăcat în Sine și că nu-mi va da drumul până când nu devin o perlă în El. E plăcut să fii izolat? Nu. E plăcut doar tu să fii altfel decât tot restul boabelor de nisip, doar tu să n-ai voie să fii ca toți ceilalți, să nu te distrezi ca toți ceilalți și să nu ai tot ce au ceilalți? Nu. E plăcut să fii strâns din toate părțile până când simți că nu mai rămâne nimic în tine? Nu! Merită? ABSOLUT pentru că știu că atunci când va termina de lucrat în mine n-are să mă mai strige nimeni ”bob de nisip” ci perlă.
Nu-mi place starea mea de acum, dar am înțeles că e ok să nu-mi placă pentru că eu nu m-am născut să fiu doar vierme, sau bob de nisip, sau cărbune, chiar dacă așa arăt acum. Eu sunt în proces de a devenii fluture, respectiv perlă, respectiv diamant.
Cărbunele are capacitatea de a murdări orice îl atinge... Așa am fost eu multă vreme, dar am fost atinsă de Cel care în loc să se murdărească, m-a curățit. Nu știu cum. Încă îmi vine greu să nu mă gândesc la mine ca și la un cărbune, dar știu că El mă vede prin credință diamant.
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה
Multumesc mult, Chris.
ReplyDeleteFii binecuvantata Emma!
ReplyDelete"Îmi vine greu să nu mă mai gîndesc la mine ca şi la un cărbune, dar ştiu că El mă vede prin credinţă, diamant."Atâtea lucruri par să ne izoleze de cei ce ni se par că trăiesc bine, şi după Cuvânt:uneori ne simţim singuri şi frustraţi, alteori am vrea să ne apropiem de cineva, dar parcă ar săpa cineva în noi fîntîna din care speră să bea apa, cînd de fapt sîntem ziduri de cremene.Îmi propun de fiecare dată să schimb ceva în viaţa mea,dar inutil...Singurătatea e o stare deloc plăcută,dar are avantajele ei...Şi eu sunt un cărbune care are puterea de a încălzi şi a da lumină cînd sunt alături de alţi cărbuni care ard şi ei.Într-o zi, zgura care nu mă lasă să strălucesc acum, va cădea, şi diamantul ascuns în inima mea va străluci.Îţi mulţumesc Fată de împărat, pentru gîndurile care le-ai semănat şi care m-au încurajat pe Cale.Fii binecuvântată aici şi-n veşnicii!!!
ReplyDeleteNu crezi că lipsa de admirație față de noi înșine este, oarecum, un fel de critică adusă Creatorului? Sigur că trebuie să fim modești, și smeriți, dar mai mult trebuie să fim ”făloși” că suntem, oricum am lua-o, opera Lui. Eu, când mă gândesc Cine m-a creat, nu-mi mai încap în piele de mândru....așa sunt eu.
ReplyDeleteSHALOM !!! CRISTINA
Teo nu îmi lipsește admirația față de ce a făcut Adonai în mine, din contră, recunosc lucrarea Lui și-L laud că m-a făcut o făptură minunată, dar nu am cum să-mi admir firea păcătoasă de care vreau să mă dezbrac cu toată inima. Nu cred într-o ”biciuire” a sinelui cu rost sau fără rost, nu cred în minimalizarea măreției lucrării care sunt, dar în același timp sunt conștientă că o parte din mine e total opusă Lui, care e iubitul inimii mele, iar partea aceea din mine o disprețuiesc cu tot ce sunt.
ReplyDeleteFii binecuvântat! Shalom
Minunate cuvintele tale!!!
DeleteSABAT LUMINAT!! Cristina
SHALOM !!!
"Si gemem in cortul acesta plini de dorinta sa ne imbracam peste el cu locasul nostru ceresc, pentru ca ce este muritor in noi sa fie inghitit de viata.
ReplyDeleteSi Cel ce ne-a facut pentru aceasta este Dumnezeu care ne-a dat Duhul ca pe o garantie."
:)