De multe ori m-am gândit că locul în care sunt e sigur un loc din care nu poate ieși nimic bun. Că circumstanțele în care mă aflu și chiar locul în sine, n-au cum să mă apropie de ceea ce caut și-mi doresc și că doar plecând departe sau altundeva, am să-mi găsesc menirea. De multe ori am încercat să plec și la fel de multe ori m-am simțit ținută cu putere pe loc de mâini ce n-aveam cum să le îndepărtez pentru că S-au lăsat bătute în cuie pentru mine. Dar numai pentru că nu le dădeam la o parte, nu înseamnă că mă bucuram. De zeci de ori, poate chiar sute de ori, m-am răzvrătit, ba că nu înțeleg ce face, ba că m-am săturat de atâta neîmplinire, dar cel mai mult pentru că El care ar trebui să-mi vrea binele mă ține într-un loc unde mie nu mi-e bine. Am disprețuit mu
lt circumstanțele mele și țara asta și tot, dar cel mai grav a fost când am înțeles că de fapt disprețuiam voia Lui pentru mine. Știu că dacă m-ar vrea în altă parte și dacă m-aș împotrivi eu, tot m-ar duce acolo, iar din moment ce nu o face înseamnă că asta e voia Lui pentru mine acum, planul Lui... plan care chiar dacă nu pare deloc măreț și nici nu dă a ”happy ending” e ceea ce El a ales pentru binele meu. Dacă exista un alt loc în care să fiu la ora asta care să fie mai mult spre binele meu decât unde sunt, m-ar fi dus acolo.
Nu e deloc plăcut să te zbați din toate puterile, să cauți în toate colțurile și sub toate pietrele o cale de a ieși din situația sau locul în care ești. Nu e ușor când știi că toate lucrurile lucrează împreună înspre binele celor ce-L iubesc pe El, doar că binele actual te doare și oricât vrei să accepți că e bine nu te poți opri din plâns.
După multă... multă răzvrătire și țipete de ”nu e drept!”, a venit și resemnarea, sau poate doar înțelegerea faptului că nu-mi aparțin mie ci Aceluia care nu S-a dat în spate de la nimic pentru mine, nici măcar de la moarte.Nu știu alții cum sunt, dar eu nu mă suport pe mine în depresie, așa că am ales să accept lucrurile așa cum sunt, lucruri pe care deși eu nu le înțeleg, Împăratul meu le-a ales pentru mine și dacă asta vrea El, atunci El știe mai bine. Am ajuns la concluzia că dacă tot zic că ”m-am predat” Lui și dacă tot îi cânt frumos că-i dau tot ce sunt și tot ce am e al Lui, măcar să nu-L mai mint.
Tot ce am eu e al Lui, măcar că e aproape nimic și El are dreptul să facă ce vrea cu mine pentru că sunt a Lui și orice ar alege să facă până și să mă țină departe de cele mai dragi vise ale mele: E DREPTUL LUI!
Zilele trecute stăteam și mă gândeam cum să fac altceva pentru că ceea ce aștept eu nu mai vine și Adonai mi-a adus în minte pasajul din Ioan 1:45-46. Natan'el era unul dintre mulți în Israel care așteptau venirea lui Mashiach și mulți dintre cei care au așteptat, au adormit fără să-L vadă venind și probabil că Natan'el se gândea că la fel se va întâmpla și cu el, doar că gândurile i-au fost întrerupte de Filip care tocmai ce i-a dat vestea că l-a găsit pe Acela pe care îl aștepta întreg Israelul și Natan'el. Filip îi spune că Numele Aceluia care împlinește Torah și neviim (profeții) este Yeshua ben Yosef și că este din Natzeret. Natan'el rămâne surprins deoarece în mintea lui, după cum a și spus, nimic bun nu avea cum să iasă din Natzeret, darămite Mashiach shel Israel (Mesia lui Israel).
Poate că locul în care sunt e un mic dezastru și nu văd ce s-ar mai putea întâmpla ca să aducă ordine sau sens sau izbăvire, dar știu că Yeshua (mântuirea lui Dumnezeu) are obiceiul să vină tot din locuri ”greșite”, precum Natzeret, cel mai puțin spiritual loc din Israel, pentru evrei.
Dacă Adonai a putut să aducă salvarea întregii omeniri dintr-un loc de unde nu putea să vină nimic bun, atunci cu siguranță că poate să aducă izbăriea mea, împlinirea și alinarea, chiar în locul în care sunt, oricât m-aș îndoi eu că se mai poate întâmpla ceva bun aici.
Când Natan'el l-a întrebat pe Filip ”Poate ieşi ceva bun din Natzeret?”, răspunsul pe care l-a primit a fost: „Vino şi vezi!”
Asta am simțit eu că-mi spune Adonai: ”Vino şi vezi că ceea ce vine, chiar dacă e dintr-un loc de unde nu mai poate ieși nimic bun, e tocmai izbăvirea ta!”
Bat Melech בת מלךCristina כריסטינה
Instinctele sunt în conflict cu raţiunea în interiorul creaturii. Animalele care acţionează în funcţie de programul interior nu fac greşeli, dar omul face constant erori în cazul in care se ridică peste animal.
ReplyDeleteVedeţi de asemenea şi acest fel de dezvoltare a omului: unii oameni îşi dezvoltă locuri certe de locuit şi petrec toată viaţa trăind precum soldaţii conform unor instrucţiuni pe care le-au primit în casa părintească. Vieţile lor sunt liniştite şi standard şi au mai mult echilibru şi securitate.
Pe de altă parte , un om dezvoltat are mai puţine insticte şi mai multă raţiune şi dubii. El trăieşte frecvent conflicte interioare, învaţă şi se schimbă mai mult, acţionează ca un copil de o vârstă mai mare. Este în continuă schimbare, plin de viaţă şi gata să fie diferit.
Iar aceia care sunt mai aproape de senzaţia „instinctivă” de viaţă simt mai multă securitate în viaţa lor, cunoaştere şi stabilitate. Asta pentru că ei se sprijină pe instincte stabile şi asta le oferă o viaţă mai uşoară.
Aceia care vor într-adevăr să se ridice la nivelul Creatorului trăiesc schimbări, ascensiuni şi coborâri în diferite părţi ale percepţiei. Gradul de Faraon de asemenea se află pe această cale când spune: „Creatorul e drept, în timp ce eu şi oamenii mei greşim”. Acesta este un grad foarte înalt şi important pentru un om care înţelege ce mare diferenţă este între vârful scării şi fundaţie. Noi ne referim la munca dificilă din interiorul calităţilor opuse.
Din acest motiv noi trebuie totdeauna să încercăm să ne vedem pe noi înşine în vieţile noastre, pe treptele scării coborând şi urcând iar şi iar. Nu e nevoie să ne temem de asta şi să dorim să ne fie confortabil – nimic nu e mai rău decât asta.
Pe această cale, schimbările se realizează numai prin mediu. Când un om este singur, în subconştient îşi doreşte să rămână într-un singur loc. El poate nici măcar să fie prea fericit, sau chiar să fie într-o formă proastă, dar totuşi lui să nu-i pese de schimbări şi să se menţină constant în rutină.
Este greu să ieşi dintr-o mlaştină familiară şi numai mediul, cel care inspiră constant omul cu alte valori, îl va trage afară.
AMIN
ReplyDelete